Music
Cinci videoclipuri de văzut măcar o dată, de la Eugen Rădescu
Eugen Rădescu este manager cultural, curator și teoretician, cu studii în științe politice (specializat în relativism moral și etică politică). A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale.
Eugen este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul și președinte al board-ului organizațional Bucharest Biennale. Este membru al board-ului de selecție apexart New York, pentru programele “Franchise” și “Unsolicited Proposal Program”.
Totodată, este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.
Pe lângă toate acestea, Eugen e și curatorul seriei de evenimente The Excess Show ce are loc în mod regulat în clubul Control din București. De asemenea, inițiatorul seriei de petreceri Dirty Disco, ce au loc în mod frecvent în mai multe cluburi din București.
Eugen ne-a împărtășit recent cinci videoclipuri preferate pe care trebuie musai să le vezi, cel puțin o dată.
David LaChapelle pentru Blink-182 – Feeling This (2003)
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
Una dintre cele mai captivante trupe post-punk ale anilor ’90, Blink 182 a lucrat pentru “Feeling this” cu unul dintre cei mai remarcabili și spectaculoși fotografi, cunoscut mai degrabă din cataloagele Lavazza pe care le-a realizat mulți de ani de zile. David LaChapelle este unul dintre cele mai extravagante nume ale fotografiei “kitsch pop surrealism” cum o numește el, un stage-photography axat pe glorificarea exceselor vizuale, a culorii și scenografiei. A fost influențat de Salvador Dali, Cindy Sherman și Jeff Koons, dar și cu o influență puternică venită din spectrul religios. David este bipolar și asta i-a influențat viața profesională și pe cea personală (mai ales după moartea prietenului său la jumătatea anilor 1980) ajungând să expună o imagine care este suprasaturată de elemente și culoare în contrapondere cu ficțiuni gri, fără subiect.
Ryan McGinley pentru Sigur Rós – Varúð (2012)
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
Trupa islandeză cea mai pronunțată în zona avant-rock, activă din 1994, Sigur Ros aduce o muzică aproape eterică, cu influențe nordice, de muzică clasică și elemente minimal. Colaborarea cu Ryan McGinley are sens. Ryan este unul dintre cei mai prolifici artiști fotografi americani, unul dintre cei mai tineri artiști expuși la Whitney Museum of American Art. Ryan este unul diintre primii fotografi care a lucrat cu realitatea urbană, subiecții fotografiei sale vin de pe străzi, din publicul de festivaluri sau din școlile de artă. Personaje aparent banale, glorificate de o tehnică a imaginii care l-a făcut celebru pe McGinley încă din anii ’90, fotografiile lui expun personaje aproape singulare, mai mereu într-un context urban amplu – ca o diferență între singurătate și imensul public.
Damien Hirst pentru Blur – Country House (1995)
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
Personal, nu îmi place Hirst. Dar iubesc Blur. Partea bună din combinația este folosirea de către Hirst a laitmotivelor lucrărilor sale din acea perioadă, schelete – cranii, animale, inspirația din Magritte, producând efectul unui vis suprarealist care se desfășoară în “Country House”. Blur este una dintre trupele iconice ale Angliei anilor ’90 iar Damon Albarn sex-simbolul unei generații de fani indie rock, britpop și rock alternativ. Blur a fost una dintre cele mai sexy trupe prezente pe scena internațională de britpop cu o carieră până în 2002, când membrii au decis despărțirea.
Pipilotti Rist – I’m a Victim of This Song (1995)
https://youtu.be/ELy0ulAosAA
Evident, Chris Isaak este infinit mai cunoscut decât este Pipilotti Rist, iar “Wicked Game” este una dintre piesele cele mai cunoscute worldwide din anii ‘90 până acum. Interesant: piesa lui Isaak este regizată de…David Lynch, în 1990. Pipilotti Rist este însă una dintre cele mai ciudate artiste, cunoscută pentru celebrarea culorii și a naturii, într-o manieră captivantă. Ce mi-a plăcut la clipul lui Rist este imersiunea pe care ea o face cu Isaak, cum folosește tonalitatea și schimbă sensul piesei, prin vulnerabilitate, strigăt și lipsa notelor, totul pus la punct cu o imagine care nu are aproape niciun sens, complet arbitrar, fotografii vintage, nori haotici și oameni complet necunoscuți stând într-un restaurant. Dar poate nici minunăția de clip a lui Isaak nu are mai mult sens.
Harmony Korine pentru Sonic Youth – Sunday (1998)
By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more
Da, acel Harmony Korine care a lucrat la scenariul pentru super drama-teen Kids, și a regizat nu mai puțin dementul Gummo, și care este el însuși un artist, mai puțin apreciat, considerat mai degrabă un diletant decât un pictor sincer. Dar, când avem tineri, dramă, sex, îl avem pe Korine. Videoclipul a fost pentru o piesă din albumul „A Thousand Leaves” din 1998 a celor de la Sonic Youth. Clipul pune spectatorul într-un loc agresiv de neconfortabil. Pe măsură ce se desfășoară clipul vedem un tânăr Macaulay Culkin care se uită somnoros într-o oglindă, înnebunit, ca o pictură a lui Elizabeth Peyton. Ultragiat, îmbrăcat într-o pijama a la Hugh Hefner, Culkin intră în mintea lui Korine și joacă rolul unui puști atras de stimulii adolescenței, sex și muzică.
