Synthoriental sau Folktronic? Muzica orientală, baza perfectă pentru experimente
Arabtronica, Ethnic - Electro, World Electronica, Folktronic, Oriental Deep House, Synthoriental, Future Folk - sunt doar câteva dintre numele care nu fac neparat cea mai atractivă prezentare pentru genul de electro cu influențe orientale care se aude tot mai des în cluburi în ultimii ani. Află mai multe de la Adriana Lomnășan.
Probabil datorită faptului că unele piese din folclorul oriental și techno-ul melodic sau deep house au în comun ritmuri hipnotice si atemporale cu iz transcendental, aceste două stiluri au ajuns celebre împreună.
De la Facing East a lui Thievery Corporation, bazată pe colaborari cu artiști din Orient, până la ritmurile perfect echilibrate ale lui Nu – l’énfant terrible – Peruvianul adoptat de Berlin ale cărui mixuri sunt punctate cu referințe orientale îmbrăcate în ecouri de deep house și chiar progressive, muzica orientală devine baza perfectă pentru o nouă serie de experimente.
Muzica lui NU este o îmbinare armonioasă între un filon exploatat de mulți, dar din care NU a ajuns să extragă cea mai mare pepită de autenticitate. Echilibrul stabilit aici este unul fragil: muzica orientală a influențat multe alte genuri muzicale din curente și culturi care nu au avut niciodată tangențe cu muzica electronică. Cu toate acestea, poate coexista alături de orice acorduri de party.
https://youtu.be/rrFZ3pHkfpI
Orientul aduce cu el o amplă cultură muzicală neexplorată și care nu e cunoscută suficient. Există aici țări în care muzica e doar o formă de expresie tradiționalistă, de conservare a unor valori. Țări în care nu există scenă electro, nu este agreată muzica nouă ce deconstruiește si reconstruiește.
Această carență este ilustrată și în documentarul Raving Iran (regizat de Susanne Regina Meures), ce exemplifică multiplele interdicții de care se lovesc tinerii muzicieni care încearcă să adopte stiluri muzicale din Vest. Raving Iran este un film despre cât de greu poți să faci și să diseminezi muzică nouă în Iran, procesul ajungând uneori la limita legalității. Cei doi artiști, Blade & Beard, aspiră la libertatea de expresie din Europa de Vest și America. După câteva încercări eșuate acasă, primesc după multe aplicări „viza de DJ” și reușesc să ajungă în Germania. Filmul începe și se încheie cu cei doi în mașină, ascultând Man o To, piesă arhi-apreciată a unui DJ care reușește să înțeleagă și să transforme sunetele pe care au crescut Blade & Beard, plasând acest gen de muzică în context contemporan.
Conform unui articol din Vice, după ce au ajuns în Germania, Arash Shadram si Anoosh Raki, protagoniștii filmului, au petrecut doi ani într-o tabără de refugiați din Elveția și, recent, li s-a refuzat accesul în UK. Dacă vrei să afli mai multe despre povestea celor doi, citește și interviul cu ei din 2016 de pe Electronic Beats.
Cu toate acestea, există nume mari care au reușit însă să transforme cântece de pe filiera arabă în hit-uri de club pe care dansezi fără să te mai poți opri. Todd Terje, supranumit de cei de la Spin unul din Sfânta Treime a disco-ului norvegian, alături de Lindstrom și Prins Thomas, artist versatil ce făcea regulile pe ringul de dans în 2010-2012, face din piesa turcească a solistei Nese Karabocek – Yali Yali – un hit incontestabil, care nu își pierde din valoare cu trecerea timpului:
DJ-ul spaniol de origine armeană Hraach rescrie pe note cristaline o poveste de dragoste despre care spune că „zboară peste timp pe aripile unei păsări ce cântă la flaut, la ney sau la duduk, traversând epoci întunecate”.
Pentru cei care nu se dau în vânt după ideea de oriental disco sau de cântece de iubire din alte vremuri acordate pe note atemporale, ajungem la nișa de artiști care prelucrează muzica orientală în propriul stil avant-garde și filtrat prin curiozitate intelectuală.
Ar fi multe exemple, dar mă voi opri asupra unor artiști români: Karpov not Kasparov cu al lor Mechanical Turk si Khidja cu piese precum Racheta El Fadaa sau Mustafa.
Sunt piese care integrează altfel dimensiunea exotică a muzicii, într-o cheie mai discretă, în care influențele din oriental devin secundare, linia melodică principală menținându-se în prezent și în originalitate.
Deși aceste genuri pot fi văzute cu scepticism de către „puriști” muzicii electronice, ele au calități certe, iar cele care nu au devenit încă imnuri, fac parte din discografii și mixuri consacrate.