RIP Andrew Weatherall. Artistul britanic a murit la 56 de ani
Legendarul DJ, producător și remixer britanic Andrew Weatherall a murit luni, 17 februarie 2020.
Vestea tragică a morții bruște a unuia din cei mai cunoscuți DJi britanici a venit din partea managementului său, într-o postare pe Facebook.
„Ne pare rău să vă anunțăm că Andrew Weatherall, cunoscutul DJ și muzician a murit în primele ore ale acestei dimineți, luni 17 februarie 2020, la Whipps Cross Hospital, Londra. Cauza morții este o embolie pulmonară. El a fost tratat la spital, dar, din păcate, cheagul de sânge a ajuns la inima lui. Moartea sa a fost rapidă și pașnică.”
Weatherall a fost unul din cei mai respectați artiști din scena de club internațională. A lansat muzică (sub formă de albume sau EP-uri) la case de discuri precum E.Z By Zegna, Rotters Golf Club, Höga Nord Rekords, ByrdOut și altele.
A fost fondatorul trupei și al label-ului Sabres Of Paradise, care ulterior a evoluat în Emissions Audio Output. Înainte de asta, a condus casele de discuri Bird Scarer Records și Moine Dubh.
By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud’s privacy policy.
Learn more
De-a lungul carierei sale, Weatherall a făcut parte din mai multe proiecte și grupuri muzicale precum Aramchek, Basic Units, Blood Sugar, Bocca Juniors, Dayglo Maradona, Deanne Day, Fort Beulah N.U., Klart, Klunk, Lino Squares, Lords Of Afford, Planet 4 Folk Quartet, Rude Solo, The Asphodells, The Black Balloons, The Hold, The Major And Brother T, The Woodleigh Research Facility, Two Lone Swordsmen și altele.