Electronic Beats Romania
News

Mischa Blanos și Khori Ander prezintă un nou album

Mischa Blanos & Khori Ander

Muzicienii români Mischa Blanos și Khori Ander au lansat recent la noul label Algorhythm of Unknown.

Mischa Blanos e genul de artist care știe că e plictisitor să compui muzică în jurul unui singur gen. Întrucât vine de fiecare dată cu ceva nou și original, nu e de mirare că album „Crossrhodes” sună atât de bine.

Întins pe șapte piese, albumul respiră un sunet proaspăt, modern, în care clasicul, contemporanul și improvizația se contopesc și creează peisaje muzicale profunde, pline de emoție, prin sunetele pianului Rhodes al lui Mischa Blanos, care întâlnesc forța clarinetului lui Khori Ander (muzician român pe nume Horia Dumitrache).

Deși Khori Ander e un clarinetist de nivel internațional care cântă alături de orchestrele clasice mult apreciate din întreaga lume, el e convins – la fel ca și Mischa Blanos – că dacă s-ar concentra într-o singură direcție muzicală, asta l-ar face să se simtă un străin în propria casă.

By loading the content from Bandcamp, you agree to Bandcamp's privacy policy.
Learn more

Load content

Albumul include și o colaborare cu Cezar Lazăr. De altfel, a fost înregistrat în studio-ul lui din București, Understand.

Într-un interviu pentru Playedby, Mischa vorbește despre procesul creativ al albumului, realizat la limita dintre compoziție și improvizație. „Cu siguranță îmi place să improvizez, asta e cea mai exactă expresie a sentimentelor pe care le am în acel moment dat. Partea interesantă e atunci când combini improv-ul cu compoziția în timp real, adică fluxul liber al improv-ului într-o structură definită. Trebuie să fii cu mintea înaintea a ceea ce cânți și să-ți imaginezi forma și structura piesei chiar acolo, pe loc. Procesul ăsta creativ mă împlinește”.

Recent, Mischa Blanos a mai lansat un proiect, Alimori. „A Chair in the Museum” conține patru piese și a fost lansat pe 1 mai la propria casă de discuri a lui Blanos, Long Cut Records. Noul label „explorează în ce măsură muzica instrumentală are puterea de a spune povești, neconstrânsă de genurile muzicale sau de tendințele de astăzi”.

YouTube

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

*foto: Andrei Mușat

Loading...