Legowelt revine cu un nou album, Unconditional Contours
Artistul olandez scoate un nou album în toamnă. Se numește „Unconditional Contours” și iată de ce trebuie să-l iei în calcul.
Legowelt e o figură cheie în scena muzicii electronice olandeze încă de la începutul anilor ’90, lansând constant muzică atemporală care îmbină sunetele de pionierat ale Detroitului și Chicago cu fascinațiile sci-fi idiosincratice.
Unconditional Contours este rezultatul colaborării lui Legowelt cu Muzeul Elvețian pentru Instrumente Muzicale Electronice (SMEM), după ce a fost invitat să fie primul artist rezidențiat la proiectul „Playroom” al instituției.
Legowelt a vizitat SMEM la Fribourg, Elveția, la începutul anului 2019 pentru a explora colecția și a înregistra muzică. Întrucât deține el însuși o colecție extinsă de sintetizatoare, a folosit și sintetizatoarele pictate manual din arhiva muzeului precum Farfisa Synthorchestra sau EVS-1 Evolution, printre multe altele.
Albumul cu 10 piese este atât o sondă prin vasta colecție de la SMEM, cât și o dovadă a calităților compoziționale și de producție de necontestate ale lui Legowelt. Lăsând spațiu amplu pentru ca noile sunete să se desfășoare, Legowelt invocă pe acest album călătorii blânde, peisaje sonore grele și elemente reimaginate ale clasicismului muzicii electronice dance.
By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud’s privacy policy.
Learn more
Albumul va fi disponibil începând cu luna octombrie 2020 prin casa de discuri -OUS.