In/Out - festival virtual de 1 mai
Încă nu ți-ai făcut planurile pentru 1 mai? Nu că ai avea mare lucru de planificat, pentru că #stămacasă, dar poți începe deja să-ți lustruiești ecranul pentru In/Out Festival, o nouă inițiativă de a susține scena locală.
În speranța că ne vom obșinui cu ideea rave-urilor și festivalurilor virtuale care vor continua să apară pentru o bună perioadă de timp în acest an, cei de la Graded anunță In/Out Festival, un nou festival virtual de trei zile.
Pe scurt, pe parcursul a trei zile (de vineri 1 mai, până duminică 3 mai), 25 de artiști români vor livra 36 de ore de muzică (câte 12 ore pe zi), în spiritul celui mai neconvențional 1 mai pe care-l putem sărbători în condițiile date. Programul de zi va fi transmis de pe terasa Expirat, iar cel de noapte din club.
Vineri, 1 mai, din programul de zi (12 PM) fac parte Scoro, D. Rusu, Bogman și Polochord. După 7 PM, urmează (din club) Ana Satana, Filipp și Utopus.
Sâmbătă, petrecerea continuă tot de la prânz, de pe terasă, cu Miss I, Moss Farai, Eirwud Mudwasser și Romansoff. În club vor continua Personne b2b Alexandru Jijian și Fractali (Paul Popa, Profet și Luger).
Duminică, 3 mai, dau startul la dans Phil Cocks & Meelouna. Urmează TCFC, Nipple’s Delight și Vlad Dobrescu. În club mixează DJ Vasile, Alt Om și Kosta.
Toate detaliile le găsești pe pagina evenimentului.
Producția e realizată de către Graded, cei responsabili de recenta serie de livestream-uri Seclusion.