Electronic Beats Romania
News

Expoziție dedicată muzicii electronice la Design Museum din Londra

Design Museum Londra

Design Museum din Londra găzduiește o expoziție dedicată culturii muzicii electronice.

Evocând experiența de a fi într-un club, expoziția Electronic: From Kraftwerk to The Chemical Brothers te va teleporta în lumea care a modelat peisajul global al muzicii electronice, prin artiști, design, tehnologie și fotografie.

Poți sărbători 50 de ani de la înființarea legendarului grup Kraftwerk alături de show-ul lor 3D. Mai mult, poți intra în lumea vizuală a celor de la The Chemical Brothers pentru unul dintre show-urile lor legendare, deoarece imaginile și luminile interacționează pentru a crea o nouă experiență tridimensională, realizată de Adam Smith & Marcus Lyall, împreună cu piesa câștigătoare la Grammy, „Got to Keep On”.

Vimeo

By loading the video, you agree to Vimeos’s privacy policy.
Learn more

Load video

Totodată, expoziția îți oferă ocazia de a călători prin cluburile din Detroit, Chicago, Paris, Berlin, Londra, cu peste 400 de obiecte și aprecieri ale legendelor techno din Detroit precum Kevin Saunderson, Juan Atkins, Jeff Mills și Richie Hawtin, Frankie Knuckles considerat „Godfather of House Music”, designerul clubului Haçienda – Ben Kelly – și lumea vizuală extremă creată de Weirdcore pentru „Collapse” de la Aphex Twin.

Studio imaginat de Jean-Michel Jarre
Studio imaginat de Jean-Michel Jarre

Mai mult, prin expoziție poți descoperi primii pionieri ai muzicii electronice, precum Daphne Oram și BBC Radiophonic Workshop. Poți să-ți încerci simțurile cu imagini la scară largă a culturii rave, într-o instalație realizată de Andreas Gursky, măști emblematice de DJi, o coloană sonoră bazată pe genuri realizată de DJ-ul și producătorul francez Laurent Garnier, o instalație vizuală reactivă sonoră creată special pentru expoziție de către cei de la 1024 architecture, grafică de la Peter Saville CBE, precum și label-uri și serii de petreceri care au făcut istorie.

By loading the content from Soundcloud, you agree to Soundcloud's privacy policy.
Learn more

Load content

Toate acestea, plus multe altele, pe site-ul oficial al muzeului britanic. Expoziția este deschisă până pe 14 februarie 2021.

Loading...