Electronic Beats Romania
News

Call pentru artiștii interesați de muzică experimentală și DJing

Rezidența21

Rezidența21 a lansat un apel deschis pentru cei interesați de muzică experimentală sau djing care au peste 18 ani și sunt din București.

În urma apelului vor fi selectate zece persoane (câte cinci pe fiecare arie) pentru a participa la sesiuni de pregătire alături de artiștii invitați în cele patru rezidențe de creație care urmează în cadrul primei ediții a programului.

Atelierele de muzică experimentală vor fi realizate sub îndrumarea Dianei Miron, a Siminei Oprescu și a lui Sillyconductor. Ateliere de DJing vor fi prezentate de Colectiva CORP.: Admina, Chlorys și Cosima von Bülove.

Înscrierea se face pe bază de scrisoare de motivație și un demo de maxim trei minute, trimise prin e-mail la adresa rezidentza21@gmail.com până luni, 4 mai 2020.

„Căutăm voci noi, care nu au neapărat pregătire sau experiență în domeniu și care au disponibilitatea de a participa efectiv la programele de pregătire, acestea putând suferi modificări în funcție de evoluția stării de urgență. În cazul în care vom putea relua programul rezidențelor conform planificării inițiale, sesiunile de pregătire pentru secțiunea muzică experimentală se vor desfășura în perioada 18 – 31 mai 2020 în satul Letea din Delta Dunării, jud. Tulcea, cu sprijinul Letea în UNESCO. Participarea este gratuită. Tot ce trebuie e să fii pasionat de muzica în direcția artei sonore și curios să creezi spații noi cu ajutorul sunetului”, spun inițiatorii programului Rezidența21.

Rezidența21 este un program de rezidențe dedicate artelor performative, care încurajează experimentul și susține cercetarea și producția de muzică independentă. O inițiativă MATKA.

Loading...