Noul album de la Björk - Vulnicura - relansat în realitate virtuală
Artista islandeză Björk a relansat albumul „Vulnicura” din 2015 în format VR (virtual reality).
Lansat pe 6 septembrie prin platformele VR Stream și Vive Port, Vulnicura VR este o colecție completă de videoclipuri VR realizate între 2014 și 2016.
Videoclipurile – care prezintă o călătorie digitală prin peisajul Islandei – au făcut parte din expoziție internațională Björk Digital.
În plus, noul album vine și cu un videoclip animat 360° făcut de către Stephen Malinowski. Asta înseamnă că sunetul din căști se va schimba în funcție de direcția în care se uită utilizatorul sau ceea ce privește.
„Întregul proces a fost o improvizație, încerc să-mi pun credința în noile formate”, spune Björk despre tehnologie.
„Este prea ușor pentru muzicieni să devină pesimiști acum că CD-urile s-au evaporat; am încercat să am curaj să cresc odată cu creșterea sunetului și a tehnologiei 360°. Încerc să transform fiecare provocare într-un cadou suplimentar pentru ideologie în muzică”, spune artista.