Electronic Beats Romania
Culture

Afterlife. Cum faci să danseze 6000 de oameni printr-un cuvânt

Afterlife x The Mission

Sâmbăta trecută, 9 martie, s-a întâmpla un nou eveniment Afterlife. Corespondentul nostru Marius Crețu relatează de la fața locului.

Afterlife nu sunt la prima ispravă pe la noi; primul eveniment a avut loc în 2017, cu Tale Of Us, Maceo Plex, Patrice Bäumel și Vaal.

Producția unui astfel de show a însemnat o muncă impresionantă pe care cei de la Afterlife în parteneriat cu The Mission au realizat-o, o muncă asiduă cu rezultate pe măsură.

Simbolul Afterlife este nelipsit de la nicio petrecere – omul atârnat cu capul în jos, care călătorește către centrul pământului sau către un sine foarte interiorizat.

Ecrane de proiecție gigant, sunet capabil să acopere o hală uriașă și undeva la 6000 de oameni veniți să danseze pe muzica celor de la Tale of Us, Laurent Garnier, Adriatique și Agents of Time.

Agents of Time. Foto de Damiano Alessandri
Agents of Time. Foto de Damiano Alessandri

Petrecere de la început până la sfârșit

Cei trei italieni de la Agents of Time au deschis seara, iar puțin după orele 23 lumea deja dansa destul de înfocat pe muzica lor. Spațiul se tot umplea și piesele celor de la Agents of Time curgeau fluid. În momentul în care au intrat cei de la Adriatique, sala aproape că a devenit neîncăpătoare.

Duo-ul elvețian Adriatique (Adrian Schweizer și Adrian Shala) au intrat în forță și timp de două ore au început să mixeze diferite piese atât de la label-ul Afterlife, cât și de la alte label-uri.

Adriatique @ Afterlife
Adriatique. Foto de Damiano Alessandri

Multe piese au fost de pe albumul lor de debut, Nude, scos în toamna anului trecut la Afterlife. Piese precum Panchromatic sau Studies in Dance Theories au extaziat și mai tare mulțimea prezentă. Atmosfera de festival într-o hală industrială era tot timpul întregită de lasere și lumini, proiecții pe un ecran gigant, completate de un techno melodic cu diferite influențe al celor de la Adriatique.

Timpul zboară când te distrezi, mai ales cele două ore alocate celor de la Adriatique. Cum era de așteptat, când a intrat Laurent Garnier, sala a devenit neîncăpătoare. Acest colos cu peste 30 de ani experiență la activ (mai mare decât vârsta celorlalți invitați) este probabil cel mai cunoscut DJ dih Hexagon. Și sincer, chiar nu prea ai ce să îi reproșezi după ce îl asculți.

Laurent Garnier @ Afterlife
Laurent Garnier. Foto de Damiano Alessandri

După un intro atmosferic, eclecticul și neastâmpăratul Garnier reușește să mobilizeze mulțimea în direcția indicată de el, chiar dacă de la început nu știai efectiv la ce să te aștepți. BPM-ul crește și setul se desfășoară armonios.

Când se apropie de sfârșit, la un moment dat se aude un acid „cinstit”, mai exact piesa Throwing Elbows de la bulgarul Kink; asta completează un set care mă face să cred că Laurent Garnier e încă sus de tot și mai fresh ca niciodată.

4.04h și deja vorbim de Tale of Us, ultimii de pe afiș și probabil motivul pentru care mulți din cei prezenți au decis să își sacrifice sâmbătă seara pentru evenimentul The Mission x Afterlife.

Omul ce cade parcă în abis este luminat într-un vid de întuneric. Mai apoi vedem cum licăresc sute de telefoane de prin toată încăperea, în spatele cărora se află cuminți cei prezenți la timpul de respiro creat de sfârșitul setului lui Garnier și continuat de intro-ul celor de la Tale of Us.

Băieții au la dispoziție patru ore și nu se dezic de la asta; construiesc piesă cu piesă un set devorat de fanii lor, care dansează până dimineață.

Tale of Us @ Afterlife
Tale Of Us. Foto de Damiano Alessandri

Tale of Us sunt Carmine Conte și Matteo Milieri, cei doi italieni născuți pe continent american ce se întâlnesc în frumoasa Italie, în Milano, unde studiază producție muzicală la faimoasa școală SAE.

După ce s-au întâlnit, și-au dat seama că au pasiuni comune și că talentul lor este unul complementar. Au debutat la label-ul lui Seth Troxler, Visionquest, încurajați de artiști ca Ryan Crosson, Shaun Reeves sau Lee Curtis, care le puneau muzica în seturi sau le semnau chiar remixuri la piesele compuse de cei doi.

Dacă nu ai reușit să experimentezi pe viu o petrecere Afterlife, poți să-ți faci bagajele pentru la vară. Afterlife continuă cu o petrecere în Barcelona la renumitul Parc del Forum pe 14 iunie, urmând ca apoi să ajungă la Tomorrowland pe 22, respectiv 27 iulie.

*Credite foto: Damiano Alessandri. Vezi galeria foto integrală pe pagina noastră de Facebook.

Loading...