Line up: festivalul Sunwaves – ediție specială în Zanzibar, Tanzania
Sunwaves va organiza între 17 și 21 iunie o ediție specială a festivalului pe plaja Dongwe Beach din Zanzibar, Tanzania.
Primul val de artiști din line up a fost anunțat recent, iar biletele au fost puse deja în vânzare, la prețul de 169 de dolari + taxe.
Astfel, din line up fac parte, în ordine alfabetică: Alexandra, Andrei Ciubuc, Arapu, Bila, Cap, Dan Andrei, Dubfire, Emi, G76, Gescu, Hector, Herodot, Joey Daniel, Kozo, Loco Dice, Mahony, Mihigh, Nu Zau, Petre Inspirescu, Piticu, Priku, Raresh, Rhadoo, Ricardo Villalobos și Sepp.
„Timp de cinci zile consecutive, am găsit o modalitate sigură de a ne reuni din nou la petrecere 24/24, cu două scene construite din lemn, folosind doar materiale naturale și locale”, scriu organizatorii pe pagina evenimentului. Aceștia mai precizează că pentru a intra în Tanzania, trebuie să prezinți un test PCR negativ covid19, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de a ajunge la destinație. Înainte de întoarcerea acasă, trebuie programat în avans un alt test PCR de covid 19. Programarea testelor se poate face prin aplicația Zanzibar Covid-19 Testing (disponibilă pe App Store și Google Play), iar costul unui test PCR este de 80 de dolari.
Vizitatorilor români li se recomandă să verifice înainte informațiile de călătorie și noutățile despre coronavirus pe site-ul MAE.
*foto: Mariola Grobelska
Pe insula Zanzibar din Tanzania nu există restricții generate de pandemia de coronavirus, deși publicații precum BBC se întreabă dacă nu cumva oficialitățile ascund adevărul. „Nu există informații disponibile public despre decesele recente din Tanzania și informații despre impactul coronavirus nu au mai fost publicate din luna mai a anului trecut, când până la acel moment au fost raportate 500 de cazuri și 20 de decese. Autoritățile au insistat că nu sunt motive de îngrijorare, și au luat măsuri dure împotriva celor pe care îi acuză că au răspândit informații false,” mai precizează cei de la BBC.
Pe de altă parte, Reuters anunță că noul președinte al Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan (prima femeie președinte din istoria țării), a declarat pe data de 6 aprilie că guvernul ei va forma un comitet pentru cercetarea științifică a COVID-19, diferențiindu-se astfel de predecesorul său; fostul președinte recent decedat John Magufuli respingea amenințarea pandemiei, spunând că doar Dumnezeu și remediile naturiste, pe bază de aburi, vor proteja tanzanienii.
Arhipelagul Zanzibar din Oceanul Indian aparține de Tanzania (o țară din partea estică a Africii), fostă colonie portugheză, apoi britanică, despre care mulți antreprenori români spun că „este ca la noi, după Revoluție”, conform unui reportaj realizat de Hotnews.
Într-o țară unde câștigul mediu lunar se învârte între 100 și 200 de dolari, viața nu e deloc ușoară pentru localnici, chiar dacă natura și oceanul sunt foarte generoase iar industria turismului (susținut intens de autorități) face promisiuni mari. Hotnews mai precizează că „în afară de sărăcie sau de corupția tipică unei țări africane, un vizitator extern ar mai putea fi descumpănit și de conservatorismul populației locale – Zanzibar este majoritar musulman – care se manifestă în multe aspecte ale vieții. Cu toate acestea însă, zanzibarezii, în marea lor majoritate, sunt calzi și prietenoși și trăiesc simplu în ritmul lor propriu, ce poate fi caracterizat prin cele două expresii pe care le auzi la tot pasul: „hakuna matata” (fără griji) și „pole-pole” (ușor-ușor).”
Published April 06, 2021.
Hai cu noi pe social media.