Stefan Marx, artistul care semnează identitatea vizuală Electronic Beats
Probabil ai văzut deja până acum (măcar) una din ilustrațiile de la evenimentele viitoare pe care le punem la cale atât noi, cât și colegii noștri din Germania aici sau aici.
Contrar așteptărilor, ilustrațiile nu au fost desenate de noi în paint, ci fac parte din identitatea vizuală Telekom Electronic Beats din 2019, semnată de către artistul german Stefan Marx.
Dacă ai deschis televizorul mai târziu și nu ai auzit până acum de Stefan Marx – ilustratorul în vârstă de 42 de ani originar din Hamburg – încearcă să-ți amintești de artworkurile unor discuri house/minimal apărute acum câțiva ani la labeluri precum Playhouse, Smallville Records, Mule Musiq sau Endless Flight.
Marx este unul din cei mai originali ilustratori contemporani, iar legăturile sale cu scena internațională de club și muzică electronică s-au închegat cu mulți ani în urmă. De-a lungul timpului, a făcut sute de flyere și postere pentru tot felul de evenimente și festivaluri de muzică electronică din întreaga lume. Are propria companie de tricouri, The Lousy Livincompany și o mare pasiune pentru skateboarding.
De altfel, a lucrat pentru numeroase branduri de tricouri și skate-uri din toată lumea. Cărțile sale de artă au fost publicate de Nieves, Rollo-Press și Christoph Keller Edition / JRP Ringier. Pe lângă acestea, el continuă să își publice și singur desenele, în mod regulat, păstrându-și etosul DYI.
Stefan Marx și-a creat în timp un stil unic, ce a devenit inevitabil propria lui semnătură. Deși a fost prolific în realizarea artwork-urilor pentru unele discuri devenite imn pe ringul de dans (în condițiile în care mare parte din ce scoate Playhouse/Smallville devine oarecum hit instant), Marx și-a impus stilul artistic și pe tricouri, cărți, insigne, printuri, fanzine, sculpturi și cărți de artă.
Toate release-urile de la Smallville Records sunt definite la nivel vizual de desenele lui Marx, încă de la începutul labelului. Smallville este un label berlinez care a lansat până acum o varietate impresionantă de artiști, de la Move D, la Sten, Osunlade, Christopher Rau, Benjamin Brunn, STL, Dimi Angelis și mulți alții.
Stefan desenează din adolescență. „Am mereu cu mine un stilou în buzunar. Desenez chestii simple și scriu notițe. Desenele mele sunt spontane; le fac în timp ce călătoresc, așa cum sunt fotografiile mele cu avioane și diferite portrete”, spune Marx în cadrul unui interviu pentru Resident Advisor.
Stiloul lui preferat e Pentel Stylo MLJ20. „Îmi place foarte mult contrastul greu de alb-negru; Nu folosesc creionul. Îmi place să am greșeli în desenele mele. Nu fac mai întâi creionul, apoi cerneala, mai târziu, intru direct. Nu le văd deloc ca pe niște greșeli, sunt doar o parte a lucrării.”
Atunci când lucrează la artworkul unui album, Stefan mărturisește în cadrul aceluiași interviu pentru RA că uneori ascultă muzica de pe respectivul album, alteori nu. Se întâmplă uneori ca muzicienii respectivi să-l viziteze în atelier și să decidă împreună ce lucrări să folosească pentru coverul viitorului album.
„Când eram mic, îmi plăcea foarte mult să mă uit la coverurile discurilor. Eram cel mai mare fan Iron Maiden tocmai pentru artworkurile de pe albumele lor. Pe la 8-9 ani, purtam tricouri cu Iron Maiden pentru arta vizuală, nu pentru că mi-ar fi plăcut muzica lor.
Unul din proiectele recente ale lui Stefan Marx este Sundaayyyssss, o colecție de desene prin care artistul încearcă să-și exprime propria aversiune față de ziua de duminică. Respectivele desene fac parte dintr-un calendar care poate începe în fiecare zi cu ziua de duminică. Calendarul are 52 de pagini și poate fi răsfoit (sau cumpărat) de aici. Astfel, ziua de duminică, mai mult ca orice altă zi a săptămânii, capătă valențe și semnificații noi în societatea modernă contemporană.
Încerc să fiu liber, să fiu precis și încerc să mă distrez în cea mai mare parte a timpului și să mă surprind.
Intrigați de proiectul Sundaayyyssss, am vorbit recent cu Stefan Marx pentru a afla mai multe despre ce e vorba.
„Nu mi-a plăcut niciodată duminica”, spune Stefan. „Cred că e o zi ciudată; nimic nu e normal în legătură cu ziua asta. Fiecare se simte diferit și speră ca ziua următoare – luni – să fie pur și simplu ștearsă din calendar. Am un repertoriu uriaș de păreri legate de ziua de duminică, pe care le colecționez de când eram mic până azi.”
„Am început să desenez seria asta mai mult pentru mine. Apoi a devenit o mică rubrică pe Instagram; postam în fiecare duminică, timp de doi ani și jumătate. A fost distractiv să fac asta; acum postez din când în când câte un desen. Acest câine (care nu are gen) se regăsește în tot felul de situații diferite legate de această a șaptea zi a săptămânii.”
Într-un fel, desenele din seria Sundaayyyssss sunt modul lui de a se revolta cu privire la această zi. Unul din cele mai importante lucruri legate de acest proiect a fost publicarea unui calendar de 52 de pagini ce include câte-un desen pentru fiecare zi de duminică din an. Respectivul calendar a fost publicat de către Nieves Books din Zürich.
„Recent am fost invitat de către un muzeu din Seoul să expun aceste desene într-o cameră. Această expoziție încă poate fi văzută până la sfârșitul verii acestui an.
Desenez în fiecare zi de când mă știu. Firește, asta îmi influențează modul de lucru, care evoluează mereu. Mă influențează desigur și tot felul de situații în care sunt pus adesea, călătoriile și modul în care privesc viața. Îmi place că linia se schimbă de-a lungul anilor; e un proces în curs de desfășurare și nu e neapărat manevrat sau calculat de mine. Încerc să fiu liber, să fiu precis și încerc să mă distrez în cea mai mare parte a timpului și să mă surprind.”
Unii din artiștii preferați din zona muzicii electronice ai lui Stefan Marx sunt Peter Kersten aka Lawrence, DJ Koze, Julius Steinhoff, Yeşim Duman, Ata, Public Possession, DJ Bonnie, Michael Satter.
„Mi-au plăcut foarte mult Tim Koh & Mac Demarco live. L-am descoperit recent pe bandcamp pe Sondre Mortensen aka What The Tusan. De asemenea, îmi plac Tori Kudo & Maher Shalal Hash Baz.”
Întrebat (mai în glumă, mai în serios), dacă s-a gândit vreodată să devină DJ, Stefan zâmbește cald. „În niciun caz. Îmi place să pun muzică pentru prietenii mei, acasă. Am avut ocazia de câteva ori să pun muzică în spații publice, altor oameni, dar asta nu înseamnă că am devenit DJ. Cel mai mult îmi place să pun muzică tristă, așa că nu a fost prea distractiv sau dansant pentru ceilalți. Dar cel mai important lucru e faptul că nu am absolut niciun fel de abilități tehnice ca să mă pot considera un DJ. Iar partea tehnică e foarte importantă, respect asta foarte mult la un DJ.”
Stefan lucrează aproape non stop. Zilele astea pregătește noi desene ce vor fi expuse în a doua jumătate a anului. În luna mai va participa în cadrul unui show foarte mare din German Ruht Area, unde va desena trei pereți uriași; detalii aici. Iar în septembrie va prezenta o nouă serie de artist books în cadrul New York Art Book Fair Nyabf.
„De asemenea, sunt foarte fericit cu seria Electronic Beats – urmărește-mă pe Instagram dacă vrei să afli ce mai pregătesc.”
Published April 24, 2019. Words by TEB Team.