Sașa Liviu Stoianovici – folclor psihedelic în spirit balcanic
Sașa Liviu Stoianovici este artist vizual și interpret la instrumente muzicale tradiționale, o prezență discretă dar substanțială în peisajul autohton.
Implicat de-a lungul timpului în diferite proiecte muzicale (de la Nu & Apa Neagră la Balkan Taksim), parcursul muzical al lui Sașa Liviu Stoianovici a fost presărat cu suișuri și coborâșuri, cu experimente, încercări și redescoperiri.
Toate aceste aspecte l-au adus astăzi pe Sașa într-un punct de maturitate artistică, în care combină pasiunea pentru muzica popoarelor (de toate felurile și tradițiile) cu înregistrările cu rapsozi populari și artele tradiționale.
Cine e Sașa-Liviu Stoianovici, înainte de toate?
Un timișorean care la ora actuală stă în București.
Povestea asta cu cântatul vine și dintr-o curiozitate. Eu vin din zona de performance, am studiat Facultatea de Arte și m-a interesat să lucrez cu sunetul din studenție. Nu prea mi-era clar în ce formă. Am început să înregistrez sunete cu un reportofon de împrumut, să le mixez cu discuri, cu înregistrări cu muzică preclasică, Grateful Dead. Făceam la un moment dat niște petreceri, la care mixam toate sursele astea sonore: casetofoane, pick-up-uri. Mă interesa cobza. Mi-am dorit o cobză, dar nu am găsit în Timișoara. Până am ajuns în Turcia, unde am găsit sazul. Bağlama saz. Mi s-a părut un fel de rudă cu cobza. Și de la sazul ăla am pornit așa, ușor, să-mi structurez un univers muzical.
Cum ai ajuns prima oară în Turcia?
Prima oară m-am dus cu niște prieteni, montaniarzi/alpiniști. Era o modă în grupul lor: să meargă în Turcia și să boschetărească. Și-am zis: Mișto! Adică se poate în Turcia – eu deja fabulam, îmi doream să merg în Maroc. Am zis: În Maroc e un pic mai greu să ajung, hai să merg în Turcia! Nu știam eu prea mult de boschetăreală, cum mai e, știi? Tot auzeam că oamenii merg cu sacul de dormit… Dorm pe afară, zic. Perfect! M-am dus până-n Istanbul, iar de acolo eu am luat-o cu autostopul și cu autobuzele până în Konya – ăsta era punctul meu țintă – centrul spiritual al dervișilor rotitori, punct esențial pentru mistica islamică.
Până să ajung în Konya, am dat niște ture pe la Marea Egee. Prin sătucuri de-astea, un fel de 2 Mai-uri de-ale lor, care aveau deja câte o pensiune. Înnoptam pe plajă pentru că îmi plăcea ideea și pentru că oricum nu prea îmi permiteam să stau la hoteluri. Și la un moment dat știu că m-au luat în primire niște muncitori. Aveau un cort foarte mare din folie albastră și m-au întrebat ce-i cu mine acolo, dacă nu mi-e frică de jandarmi. M-au invitat la ei, unde am petrecut câteva nopți într-un cort supraîncălzit. Aveau o bucătărie de campanie; era perfect, chiar un pic cam mult pentru mine. Și apoi am ajuns în Konya, unde am prins vreo două nunți, în oraș – nu era în mahala, era mai degrabă central. Mi s-a părut fantastic. Toți oamenii din jur erau oripilați, evident. Cred că ăla a fost un microb pe care l-am luat. De-atunci mi-am dorit să mă apropii de tipul ăla de muzică: de sazul ăla electric, ușor acid și ușor arhaic, murdar… O muzică de transă. Era o psihedelie deja, dublată de toate zgomotele, de toate urletele, de toate împușcăturile și de toată demența de acolo.
Spuneai mai devreme despre târgul din Negreni, județul Cluj.
Da. Prin 2000, cred, într-una din turele de la Negreni, am intrat la un moment dat într-un cort – tot albastru – unde cântau niște lăutari. Ușor spart, ușor… Cu mult ecou, cu efect de delay… Toată lumea se uita la noi: prietenul ăsta al meu, bărbos, total atipic pentru oamenii de acolo, eu cu părul lung, amândoi îmbrăcați mai ciudat așa. I-am ascultat pe lăutari și, pentru că eram foarte prins de muzica psihedelică, de mișcarea psihedelică și de tot ce era psihedelic, aproape fără discernământ, am interpretat întâlnirea cu muzica aia într-o cheie psihedelică. Acel eveniment, coroborat cu întâlnirile astea din Konya cred că m-au dus la muzică într-un final.
De unde făceai rost de muzică?
Erau niște colecționari prin Timișoara care trăgeau casete. Era Victor Andrieș care lucra la radio. Aveam și Rock in Opposition și tot felul de experimentalisme, adică gustam și de-alea foarte mult. John Zorn, Masada, în fine. Circulau multe casete, discuri, copiam, recopiam. Erau niște „centre de putere” în casele oamenilor care aveau muzică.
Ai învățat să cânți singur la saz?
Da. Cu toate greșelile; acordaj, legat corzi, nebunii. Dacă ești chitarist, să spunem, poți să aplici o anumită logică pe acest instrument. Sunt niște sunete în plus, dar te descurci. Pentru mine era important să cânt, să prind un stil, să intru într-un univers coerent în raport cu universul turcesc. Primele casete pe care le-am ascultat, în mod ciudat erau cu muzică din Anatolia, muzică de rapsozi. Și muzica se cântă pe un saz de două ori mai mare decât al meu, care are cu totul alt acordaj. Eu încercam să mă apropii de stilul ăla, dar fără să știu că sunt niște particularități interpretative, niște particularități de ordin organologic, care țin de structura instrumentului. Iar când înveți singur, înveți cu toate greșelile posibile.
Ce a urmat?
M-am format ca artist în Timișoara. În București m-am mutat în 2011. Pe atunci mă băgasem destul de mult în zona asta experimentală, de muzică de improvizație, în care foloseam instrumente tradiționale, inclusiv sazul, dar cumva atipic – ca generator de sunet, de zgomot.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
În proiecte precum Nu & Apa Neagră?
Da, da. Cu Nu & Apa Neagră am cântat foarte mult în București. Mai aveam proiecte solo, duo sau în niște formule mai mici. Cu Nu & Apa Neagră am încercat să îmbinăm zona asta de folclor cu experimentul și de aceea ne-am inventat niște lumi. Am inventat un tip de folclor pe zona de psihedelic, de formă liberă. Făceam niște evenimente irepetabile. Ne urcam pe scenă, și în prealabil discuția era foarte simplă. Uite, noi doi dialogăm în prima parte, după aia dialogați voi, după aia eu dialoghez cu el. Și, nu știu, al patrulea membru e prezent…constant. Aveam niște înțelegeri foarte minimale între noi. Și sigur, invitam și interpreți din diverse alte zone.
Cum a apărut interesul pentru folclorul muzical?
E o colecție de discuri scoasă la Geneva cu muzică înregistrată de Constantin Brăiloiu, precum și de alți etnomuzicologi pe parcursul secolului XX. Acele înregistrări atât de arhaice, primitive – la nivelul înregistrării, la nivelul tehnologic, dar și interpretativ – m-au canalizat înspre zona asta. Pe mine în folclor mă interesează arhaismul. Un anumit tip de sunet, dacă vrei, care a mers pentru mine mână în mână cu Krautrock-ul german. La trupa germană Can am descoperit niște bucăți, ethnographic sound forgeries sau ceva de tipul ăsta. Niște piese mici care erau „ca și când”. Erau construite din studio, dar semănau cu ceva tras de pe teren, nu știu, un gamelan combinat cu…trâmbițe.
Internetul schimbă foarte mult percepția. Tu te duci pe teren, culegi, dar întâlnești oameni care se conectează la internet; e un alt tip de relație între tine, cel care mergi cu un aparat de înregistrat și omul care îți cântă. Omul care-ți cântă are și el acces la informații. Ca o paranteză: era o interpretă de folclor care, la un moment dat, prin anii ’70, se dusese la un cioban, la o stână, pentru a culege folclor. Și l-a întrebat de ceva cântece vechi, din bătrâni. Ciobanul i-a cântat un cântec foarte frumos, ceva de speriat; era un cântec lansat de doamna asta. Și l-a-ntrebat pe cioban de unde știe cântecul respectiv, fără să-i spună că e cântecul ei. Ciobanul a răspuns că din bătrâni.
Ce te interesează pe tine?
Ca și cobzar mă interesa de-acum niște ani buni să găsesc cobzari țărani (toată lumea „bună” mă sfătuise să renunț, pentru că „nu am pe cine mai găsi”). Am început să umblu prin Moldova, prin zona Botoșaniului, de unde-am cules folclor. Am înregistrat, m-am dus cu sculele după mine. Bucuria mea a fost să-nvăț câte ceva nou. O bătaie sau un anumit stil interpretativ. Pe lângă asta, mă interesează și colaborarea cu interpreții, în concerte și evenimente de artă vizuală/performativă. Până acum, am pus la cale câteva acțiuni „pentru rapsod popular”.
Cred că e greu să operezi cu termeni precum „autenticitate”, e un termen periculos.
În toată țara asta, ca probabil peste tot în lume, ai variante ale aceluiași cântec; în Muntenia, în Moldova. Ascultam muzică din Vrancea la cobză și vioară și suna la un moment dat a muzică din Gorj. Adică, sigur, cântau la cobză, nu cântau la chitară, dar bătaia era tot așa, destul de dreaptă. Un etnomuzicolog ar putea desțeleni povestea asta, ar defalca-o și ar explica foarte clar ce bucată e de unde, cum, ce cadență e de unde, în fine, ce ritm este de unde. E greu să te duci, să înregistrezi și să pleci. Eu mă duc la țară și nu știu, ultima oară am cules prune și mere, că-i sezonul, știi? M-am dus să culeg informații și-am ajuns să muncesc cu ziua. Dar ăsta-i un pas, lucrezi cot la cot cu oamenii și stabilești ușor altă relație. Și-atunci poate încep să se deschidă niște lumi. Poate.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Povestește-ne despre Balkan Taksim.
Balkan Taksim a început când eram deja în București. Mă mutasem la Colțea – lăutari, prin vecini.
(Aveau Grateful Dead o poveste cum le-a venit lor numele Grateful Dead, că vezi Doamne, avuseseră ei un trip pe acid și cu litere aurite a apărut „Grateful Dead”.)
În fine, cu Balkan Taksim n-a fost chiar așa, dar la un moment dat pur și simplu am simțit nevoia să fac ceva de felul ăsta – o muzică bazată foarte mult pe ritm, cu niște rădăcini foarte clare într-un anumit tip de folclor.
Balkan Taksim e un grup care cântă pentru oameni, aici și acum. Printre oameni. Nu sunt foarte prins de ideea asta de a înregistra. Sigur că e nevoie să înregistrezi pentru promovare, dar în primul rând îmi doresc să fie un proiect de concerte. Mă montează bucuria omului care e în fața scenei. Mă bucur, la rândul meu, că îl văd că se bucură și îi cânt oricum niște melodii. Poate nici nu știe de unde vin, și nici nu contează de unde vin.
Ce repertoriu aveți?
Avem câteva compoziții, să spunem, proprii, care sunt, evident, pretext, la un moment dat, pentru improvizație. Și altfel, am luat niște piese sârbești, macedonene, bulgărești, albaneze, bucăți turcești, le-am rearanjat și le-am combinat cu un electro ușor nesimțit, dublat uneori de instrumente de suflat, alteori de voce. Dorința e să preluăm pur și simplu cât mai mult dintr-un folclor urban sau rural, de care o fi, care ne transmite ceva, știi? Și să-l repunem, să-l recontextualizăm.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Ce înseamnă să fii balcanic?
Pentru mine Balcani înseamnă o zonă la care în copilărie n-am avut acces prin prisma granițelor închise și așa mai departe, înseamnă o zonă care a fost distrusă de orgoliile, idioțeniile și satanismele fiecăreia dintre părțile implicate – mă refer la războiul din fosta Iugoslavie. Pentru mine Balcani înseamnă niște strămoși care s-au așezat în Voivodina și care cu siguranță veneau din sudul Serbiei, respectiv din Balcani. Pentru mine Balcani înseamnă întâlnirea cu aromânii din Bulgaria, din Macedonia, poveștile pe care le-am cules acolo, muzicile pe care le-am înregistrat. Înseamnă tutunul cumpărat în Skopje de la albanezi, vorbind cu ei în sârbă și încercând să descifrez încruntăturile lor. Sigur există un spirit al locului. Trebuie să-l găsim; facem niște voodoo.
Povestește-ne câte ceva despre proiectele tale solo.
Ceea ce fac eu solo acum vine fix din zona aia de început de performance și de joc cu sunetul , de la cimpoiul preparat și dublat de sampling, la cobză. E cumva zona de Nu & Apa Neagră pe care o continui în paralel cu Balkan Taksim. Am frecventat scena asta experimentală destul de mult timp și am tot cântat în diverse contexte de gen și în continuare îmi place și doresc să creez evenimente sonore în cheia asta improvizatorică, psihedelică, cu formă relativ liberă.
Mă bucură întâlnirile cu alți oameni, dar nu m-am mai gândit la ceva pe termen mediu, să zicem. Colaborez și cu alți oameni, cu diverși alți instrumentiști din Ungaria, Serbia, la niște întâlniri semi-balcano-acustico-academice. Dar prefer să păstrez zona asta separat, pentru galerii, evenimente de profil.
*main photo credits: Sașa Liviu Stoianovici
Citește mai mult: Kornelia Binicewicz ne-a făcut o radiografie a scenei muzicale din Turcia
Published November 28, 2018.