Oamenii invizibili – Dorel Naste: de la cultura Vj-ingului la video mapping și instalații multimedia

Spectacolul este o călătorie, o formă de expresie artistică ce oferă spectatorului posibilitatea de a-și lăsa imaginația să alerge liber. Încă de la formele sale incipiente, spectacolul a fost un liant între diverse discipline artistice, corpul său fiind unul volatil care se adaptează și este sensibil la influențele sociale.

Fie că este vorba de teatru, film, muzică, dans sau altă formă de expresie artistică, privitorului îi este propusă o lume magică, o lume paralelă cu realitatea cotidiană, sau o lume în care cotidianul este reinterpretat și pus într-o altă perspectivă.

Seria Oamenii invizibili este o incursiune în această lume prin intermediul unor interviuri cu oameni din diferite discipline care fac parte din industria spectacolului. Prin ochii lor, seria își propune să ofere o introspecție în dezvoltarea scenei locale, punctând momente importante atât din dezvoltarea personală a artistului cât și a scenei.

În primul episod discuția a gravitat în jurul sunetului și a meseriei de sunetist, iar acum conversația se mută în zona vizuală și multimedia.

Antemergătorul călătoriei este Dorel Naste, un artist cu o activitate care însumează peste 15 ani. Primii pași i-a făcut încă de la începutul anilor 2003 în zona de Vj-ing și creare de conținut vizual, treptat însă a început să exploreze noi teritorii, odată cu dezvoltarea tehnologiei, ajungând în zona de video mapping și multimedia.

Prin studioul său, Mindscape Studio, el semnează instalații interactive, proiecte de mapping de mari dimensiuni, stage design și conținut video pentru scena Galaxy de la festivalul Untold.

Descrie-mi puțin contextul artistic și primii pași pe care i-ai făcut în lumea vizualului.

Prima dată am pus visuals cu Vali Chincișan, prin 2003-2004. La Kalinderu MediaLab s-a făcut o seară de muzică experimentală și fusese invitat Vali să pună visuals pe muzica pe care o făcuse Gojira pe Gameboy. Ne-am înțeles foarte bine și după eveniment s-a concretizat și pentru noi ideea asta de hai să ne facem un grup. Am făcut Underconstruct, un proiect pe care îl știi, și care a devenit ulterior și o platformă.

Țin minte că pe vremea aia nici nu aveam laptop. Am făcut niște elemente grafice, niște loop-uri pe care până la urmă le-am rulat de pe un laptop pe Media Player. Le-am pus random că nu mergea…am avut o problemă cu Resolume. Cum era pe vremea aia, tot timpul se întâmpla câte ceva, era un bug care apărea din senin.

Vj-ingul era un lucru nou la noi și ca în orice lucru nou care apare, primii pași sunt presărați cu multe încercări. Îmi aduc aminte că făceam împreună cu Vali tot felul de experimente, improvizam foarte mult, nu aveam o direcție foarte clară; eram foarte entuziasmați de tot ceea ce se întâmpla, nu exista petrecere să nu aibă vizual. Mai mult decât atât, cred că existau mai mulți Vji decât Dji în perioada aia. Țin minte că erau cazuri în care la același Dj se schimbau doi Vj, ceea ce era un lucru bun, pentru că lumea voia să experimenteze și cu forma asta de exprimare.

În afară de explozia petrecerilor de muzică, un alt element important care a ajutat la promovarea VJ-ingului și a noilor tehnologii a fost AVmotional. Prima ediție s-a făcut la o casa de lângă fostul sediu al poliției rutiere, de pe Udriște. Țin minte că fuseserăm invitați, eu și Vali, dar, datorită unei încurcături nu am mai participat. Eu primisem un mail de la Ștefan Tiron prin care mă invita la festival dar îmi intrase în spam și nu îl văzusem, drept pentru care nu ne-am prezentat. Eu de fapt am fost, dar doar ca spectator. M-am văzut acolo cu Tiron și am deslușit misterul email-ului și aia a fost. Dar, da, AVmotional a fost un pas foarte important în dezvoltarea culturii.

Cum ai făcut trecerea de la pus vizuale la petreceri la comissioned work?

Odată cu petrecerile, Vj-ingul a început să se facă remarcat și au început să vină propuneri de colaborare de la diverse branduri. Primele care au intrat puternic în zona asta au fost țigările. Aveau buget foarte mare și deja se pregătea sau chiar se dăduse legea că nu mai aveau voie să fac advertising outdoor, făceau numai indoor. Asta era în perioada 2005-2010, poate chiar și mai târziu.

Te-ai simțit mai constrâns în exprimare? 

Evident, nu ești atât de liber în exprimare atunci când lucrezi cu branduri comerciale deoarece acestea îți impun multe lucruri. Primești un brief cu niște cerințe destul de clare și trebuie să respecți brandingul, dar nu aș zice că pe partea asta de video content, de visuals pentru evenimente, pentru festivaluri ești la fel de condiționat ca și pentru un spot TV.

Întotdeauna am simțit și faptul că trebuie să îndrum clientul, astfel încât tot ce face pe partea asta să nu fie așa strict și să aducă și lucruri – hai să zicem – inovative sau altfel decât au fost făcute până atunci.

Partea asta de visuals nu era numai pentru a scoate produsul respectiv în evidență, ci și pentru a susține o seară de club care durează 4, 5, 6, 7 ore și în care nu poți să bombardezi publicul numai cu branding. Ca lucrurile să iasă bine și să fie mulțumit și brandul, dar și publicul, trebuia să ai multă animație care să și susțină muzica DJ-ului respectiv. De exemplu, nu poți să ai o abordare foarte dinamică, flashy dacă ai o trupă de jazz; abordarea trebuie să se muleze întotdeauna pe muzică.

Tehnologia a avansat foarte mult într-un timp relativ scurt ceea ce a înlesnit apariția unor noi medii de exprimare, video mapping-ul fiind una dintre acestea.

Video mapping-ul, la fel ca și VJ-ingul, a avut o explozie în perioada 2008-2009. Deja se făcuseră proiecte în zona asta, erau artiști care migraseră către acest gen de manifestare, dar lucrurile erau încă la început la noi.

Începusem și eu să experimentez și să mă documentez de ceva timp și chiar în 2009, dacă nu mă înșel, am făcut cu tine, sub numele de Unknown Identity Sharing, primul proiect de mapping; l-am făcut pe Biserica Anglicană în cadrul Street Delivery.

Mi-aduc și acum aminte cât de rudimentar am făcut implementarea tehnică, de fapt tot proiectul, și nu mă refer la partea audio sau grafică, ci efectiv la implementarea tehnică. Mai ții minte că am stat noaptea și am testat proiectoarele alea?

Nu aveam acces la soluții de scanare a clădirii și efectiv desenasem, aranjasem proiectoarele așa cum ar trebui să stea să acopere toată suprafața și desenasem în Photoshop fațeta bisericii.

De atunci am tot explorat și am dezvoltat partea asta. Anul trecut, de exemplu, am câștigat premiul publicului la iMapp. Împreună cu colegii mei de la Mindscape Studio facem proiecte de mapping și multimedia și în afara țării.

Care crezi că a fost motorul evoluției scenei de VJ-ing de la noi? Crezi că a fost un mediu anume care a influențat dezvoltarea scenei?

Cred că e un cumul de influențe din toate părțile. Odată ce au apărut evenimente și festivaluri mari care au avut și un imput primit din afară, adică adus echipamente din străinătate, poate chiar și personal, clar cererea asta de a face lucrurile ca la carte și de a folosi cele mai bune echipamente pentru respectivul proiect a fost o cerință importantă.
Creșterea a fost forțată și de standardul impus de ceea ce venea de afară – echipamente, oameni, cerințe.

Să luăm cazul iMapp-ului. Să acoperi toată clădirea Casei Poporului cu ce aparatură există în România si tehnologia care există aici, chiar și în momentul de față, e imposibil. Tot la iMapp am cunoscut artiști străini cu care am vorbit despre părțile astea tehnice, și am descoperit că foloseau soluții diferite, de exemplu modul în care își fac animațiile, cum le randează. Prin schimbul ăsta de experiență am crescut și noi foarte mult.

Noi nu folosim tehnologia doar de dragul ei, o folosim pentru a implementa ceea ce gândim, pentru a aduce o plus valoare.

Pe lângă proiectele de mapping, Mindscape Studio semnează stage design-ul și conținutul vizual pentru scena Galaxy de la Untold. Cum ați ajuns să lucrați la acest proiect?

La Untold am început să lucrăm odată ce l-am cunoscut pe Răzvan Luca, head of architecture. Inițial, Răzvan dorea să facem pentru ei doar partea de video content și de operare video pentru scena Galaxy, dar cum nu aveau nicio scenă și niciun design de scenă la acel moment, ne-a propus să facem și partea aceasta. Am acceptat propunerea și am lucrat la proiect împreună cu Andrei Drîmbă, colegul meu din Mindscape Studio, care a terminat arhitectura și care cochetase cu stage design-ul.

În 2016 am făcut propunerea pentru Galaxy Stage, care le-a plăcut foarte mult și după aceea am continuat în fiecare an. Dacă în primul an am avut o soluție pe layere, în 2017 am venit cu o soluție nouă, cu două cercuri concentrice făcute dintr-un setup, dintr-o structură custom, comandată de la Prolyte, special pentru scena aceasta, și în 2018 am avut un head on să zicem, cu niște cercuri cu lumini motorizate. În fiecare an scalăm scena și venim cu ceva nou.

Scena Galaxy e un caz aparte în Untold, în sensul că celelalte scene sunt inspirate din zona de basm, de storytelling, de fantezie. Galaxy e mai degrabă o scenă arhitecturală, chiar minimală, și din punctul ăsta de vedere se departajează de celelalte scene. E o scenă ancorată în tehnologie; design-ul e parametric, unul pe care acum zece ani de zile nu prea aveai cum să îl implementezi din cauza restricțiilor tehnologice. Noi nu folosim tehnologia doar de dragul ei, o folosim pentru a implementa ceea ce gândim, pentru a aduce o plus valoare.

În ce direcție crezi că se îndreaptă tehnologia ca formă de reprezentare artistică? Unde va fi următorul pick al interesului?

Cred că toate lucrurile se împletesc și mi se pare că deja e destul de simplist sa spui că proiectul ăsta e artistic, ăsta e comercial, ăsta e tehnologic. Deja toate astea sunt un mix, știi? Trebuie să aduci și într-un proiect comercial tușa asta artistică, creativă.

Vrei să spui că tehnologia a reușit să aducă arta și produsul comercial mult mai aproape? A reușit să fie un liant între ele?

Da. Pe de altă parte, e și o abundență de proiecte tehnologice prost implementate în care, cum ziceai tu, vede un brand manager ceva pe social media și își spune că ce bine ar fi și pentru brandul lui să aibă acel cub luminos care nu spune nimic sau, că și așa sunt acum în trend, acele sfere luminoase motorizate. Și uite așa ajung să le pună într-un cadru în nu știu ce evenimente doar pentru că li se pare cool! Asta nu înseamnă plus valoare sau că se potrivește brandului.

Clar, toate lucrurile astea trebuie să le iei, să le cerni și să vezi dacă aduc plus valoare pentru ceea ce vrei să faci. Dar, na, asta face diferența între un eveniment prost și unul bun, între unul gândit și unul făcut pe genunchi.

Vezi o implicare a bandurilor mari în susținerea artiștilor din zona multimedia?

Brandurile mari, da, încearcă să facă lucrurile astea, aș pune că brandurile mari sunt ca Mecena din Renaștere, că vor să investească, dar să și aibă un produs de calitate și care să spună ceva.

Din păcate, sunt și foarte multe branduri care au rămas la abordarea de acum zece ani sau chiar și mai veche și își promovează la fel de superficial produsul. Dar cred că în câțiva ani lucrurile se vor cerne multe mai bine.

Tu ai crescut odată cu industria și ai explorat diverse zone de exprimare artistică. Trecând prin toate acestea, pasiunea pentru cultura vizuală a rămas la fel de puternică?

Păi și acum tot ce fac, fac tot din și cu pasiune. Un alt lucru important e că acum nu mai lucrez singur, suntem o echipă și simt lucrul ăsta, că toți oamenii din echipă sunt pasionați de ceea ce fac, iar asta contează foarte mult.

Într-adevăr, treptat, am ajuns să trăiesc din ceea ce fac, dar creșterea a fost organică, de la Vj și visuals, trecând prin mapping, până la un studio multimedia care are proiecte mari atât în țară cât și în străinătate.

Acum, ce m-a ținut să fac chestia asta, nu știu exact. Probabil pasiunea și faptul că îmi place ceea ce fac; nu m-aș vedea făcând altceva.

Am terminat Școala de Arte, după care am făcut Liceul De Arte și Facultatea de Arte. Nici nu știu dacă aș fi în stare să fac altceva, dacă m-aș pricepe la altceva, știi? Cred că am avut și noroc și posibil să fii fost și destul de perseverent în treaba asta încât să îmi iasă până la urmă.

Published December 12, 2019. Words by Codin Orășeanu.