Starea muzicii clasice și moștenirea culturală a lui Beethoven – partea 2

Noile tehnologii digitale ne aduc mai aproape ca oricând și ne dau speranța că putem realiza lucruri de neimaginat în trecut. De pildă, te-ai gândit vreodată cum ar suna a zecea simfonie a lui Beethoven (care nu a fost niciodată finalizată) cu ajutorul tehnologiei și a inteligenței artificiale?

Moștenirea culturală a compozitorului german Ludwig van Beethoven a lăsat urme profunde asupra muzicii clasice globale și e acum readusă la viață cu ajutorul tehnologiei inovative. Despre premiera de pe 9 octombrie a proiectului poți afla mai multe de aici.

În partea a doua a articolului continuăm periplul prin universul muzicii clasice și încercăm să aflăm mai multe despre modul în care noile tehnologii digitale pot influența procesul creativ și de compoziție al muzicii clasice. Prima parte o găsești aici.

Așadar, azi vorbim cu alte patru voci distincte din peisajul muzical românesc: Bogdana Dima (muziciană), Cătălin Crețu (compozitor, profesor, coordonator al Centrului de Muzică electroacustic și Multimedia al UNMB), Irina Boga (conferențiar la Universitatea Națională de Muzică din București, muzicolog, clavecinistă) și Leonard Boga (dirijor la Opera Națională Română din Iași).

Ce înseamnă pentru tine muzica clasică? 

Bogdana Dima:

Muzica clasică, chiar dacă termenul e folosit des pentru toată muzica cultă, este doar cea din perioada clasicismului (sec XVIII – început de sec XIX), o perioadă înfloritoare care a scos muzica cultă din mediul religios, a adus-o pe scenă și a pus accentul (pentru prima dată) pe muzicianul compozitor sau interpret – prototipuri ale starurilor de azi.

În școlile de specialitate, muzica clasică stă la baza formării ca muzician (de cultură vestică) pentru că reprezintă și înflorirea sistemului tonal, care a sintetizat sistemul modal renascentist (cu numeroase scări muzicale) și l-a dezvoltat într-un sistem armonic – cu câte o tonalitate majoră și minoră pentru fiecare notă a gamei cromatice și acordarea instrumentelor (clavecin, apoi pian, chitara si toate instrumentele temperate) în 12 semitonuri egale. Așadar, sistemul tonal este folosit și în jazz, rock, pop etc.

Nu îmi amintesc când am ascultat prima dată, a fost dintotdeauna cumva, știu că îmi puneau ai mei la pick-up când eram mică, chiar am văzut de curând o filmare de când aveam vreun an si dansam pe ceva de Bach cu mare dedicare.

Prezența muzicii clasice și culte în viața mea, prin studiu, audiție, mediu, m-a ajutat să descopăr în profunzime aspecte importante ale umanității – sensibilitatea, grandoarea spectrului emoțional, starea poetică, farmecul lucidității, acordarea cu ritmurile naturale, mi-a antrenat precizia, atenția pentru detalii, capacitatea de concentrare, de a asculta, de a colabora și mi-a oferit o unealtă pentru exprimare și vindecare.

Cătălin Crețu:

Am început studiul pianului în clasa întâi la Petroșani. Am urmat  timp de opt ani cursurile  Şcolii de muzică în paralel cu cele ale Şcolii generale, apoi am urmat un liceu tehnic și o facultate cu profil tehnic. Studiul temeinic al muzicii l-am (re)început după absolvirea liceului, experimentând muzici rock și jazz ce m-au (re)conectat la lumea muzicii culte.

Pe lângă profesorii mei, m-au marcat – pe rând – personalitățile unor muzicieni vestiți: Keith Emerson, Keith Jarrett, McCoy Tyner, Anton Bruckner, Bela Bartok, Dmitri Sostakovici, Witold Lutoslawski, Gyorgy Ligeti.

Irina Boga:

Termenul de muzică clasică pentru cineva care se ocupă cu predarea materiilor teoretice se rezumă la un moment în timp și nu acoperă ceva ce se dorește generic. Cu muzica profesionistă – poate ar fi mai oportun – am o relație veche, organică. Tatăl meu a fost un devotat al acestui univers special și așa am moștenit și eu afinitatea. Ce înseamnă? Normalitatea, ceea ce știu și nu mă contrariază.

Am studiat de la 5 ani pianul ca apoi la Conservator să aleg muzicologia și clavecinul. Mă îndrept ca preferințe către muzica barocă (Couperin, William Byrd) și repertoriul de secol XX, în special de muzică rusă (Stravinski, Șostakovici).

Leonard Boga:

Muzica clasică este pentru mine profesie, emoție, sursă de satisfacții, un mod de delectare etc. Primele contacte cu muzica clasică au fost în copilărie, când mama mea cumpăra discuri de vinil pe care le ascultam uneori la pick-up: îmi aduc aminte discurile cu Simfonia a 9-a de Bruckner cu Orchestra din Sankt Petersburg, dirijată de Mravinski sau Rapsodia albastră de Gershwin, cântată de pianistul Dan Mizrahi. Apoi, la 7-8 ani, bunica mi-a cumpărat o pianină și am început să iau primele lecții de pian. Printre compozitorii preferați, ascultam Beethoven, Ceaikovski, Bruckner, Gershwin. Mozart, a început să îmi placă mai târziu, probabil pentru că îți trebuie o maturitate emoțională, ca să îl înțelegi mai bine. Cu timpul au început să îmi placă toți marii compozitori. Acum nu am unul preferat, ci mai degrabă lucrări preferate ale diferiților compozitori.

Atât muzica clasică tradițională, cât și cea clasică contemporană, sunt percepute la nivel general ca fiind în continuare muzică de nișă, pentru puțini oameni, o muzică a cărei „înțelegere” necesită atenție, ureche muzicală și oarecare cunoștințe muzicale. Tu cum vezi situația asta? Crezi că va putea vreodată muzica clasică să fie percepută ca muzică pentru mase?

Bogdana Dima:

Datorită accesibilității există o deschidere din ce în ce mai mare către muzica cultă, dar în repertoriul orchestrelor și al interpreților predomină muzica clasică și romantică – preferate și de public pentru că au o structură mai clară și folosesc un sistem gravitațional, bazat pe rezonanța naturală, therefore „sună frumos”.

În secolul XX au apărut multe direcții – reacții la sistemul tonal (atonalism, serialism dodecafonic, aleatorism, etc.) muzica contemporană având în spate o lungă perindare a acestor curente cu sonorități „extraterestre”, ceea ce face ca numărul ascultătorilor să fie redus chiar și printre muzicieni, iar preferința profesorilor pentru muzica tonală și lipsa ghidării către muzica nouă să stârnească frustrare în rândul compozitorilor contemporani care găsesc cu greu interpreți să le înțeleagă piesele.

Pe de altă parte nișa muzicii noi, deși aproape invizibilă, prin forța creativă și devotamentul pentru cercetare si experiment devine o sursă consistentă de informație și inspirație pentru celelalte muzici și cred că acest rol a fost dintotdeauna asumat și parte dintr-o ordine firească.

Cătălin Crețu:

Ca orice tip de artă, și muzica clasică se destăinuie doar celor care o frecventează cu religiozitate, talentul, educația și bunăstarea societății jucând un rol esențial în acest sens. Ca un exemplu concret, în ultimul weekend din septembrie 2021, românii puteau opta între a urmări congresul unui mare partid, a merge la un meci sau la protestul antivacciniștilor sau a viziona, gratuit, online ultimele concerte de la Festivalul Enescu. La urma urmei, e o chestiune de opțiune personală.

Există muzici clasice care pot fi percepute mai facil, în general cele mai melodice, mai consonante, ritmate, vesele, ele sunt acelea la care au acces la un nivel superficial “masele”. Celelalte – „mai grele” – sunt asociate de obicei cu muzicile de doliu sau cu coloana sonoră a unor filme.

În opinia mea, există un corpus al muzicilor (clasice) de toate genurile, un fel de astru sonor în mișcare și continuă metamorfozare, profunzimea interacțiunii ascultătorilor cu tectonica estetic-acustică a acestuia ținând de intensitatea implicării și dăruirii fiecăruia.

Irina Boga:

Nu, nu cred că poate fi un fenomen de masă. Din păcate, pentru a te putea apropia de muzica clasică ai nevoie de cultură. Trebuie ca cineva să se fi ocupat încă de la vârstele mici să îți deschidă ochii și apetitul către acest filon. Niciodată acest gen nu a fost neapărat adresat maselor. Poate doar în decursul slujbelor bisericești în care compozitori astăzi de notorietate scriau muzica pentru oficiul religios. Altfel, a fost mereu muzica elitelor; să nu uităm că regii, reginele și curtenii erau cu toții versați în a cânta la instrumente sau chiar în a compune. Nu era însă o artă de rând. Nu văd cum s-ar schimba acest lucru. Desigur, există o conotație a prezentului ce vizează vedetismul, cultivarea vârfurilor, și există deopotrivă un public care „vânează” participarea la concerte ce presupun participarea unor nume de interpreți deveniți canonici. Acum, dacă această tactică are legătură și cu repertoriul… nu știu.

Leonard Boga:

Muzica clasică a rămas de nișă pentru că plăcerea de a o asculta implică o înclinație, sensibilitate, apetență. Nu cred că necesită neapărat cunoștințe muzicale, dar într-adevăr, dacă ele există, te ajută să o înțelegi mai bine, să te apropii de ea mai ușor. Mi-aș dori să devină o muzică pentru mase, dar nu ar fi trebuit să devină până acum? Aici mai contează și aspectul de marketing, care poate să atragă atenția, să provoace interesul, să aducă public nou prin promovarea concertelor. În majoritatea țărilor occidentale se face asta, la noi din păcate nu destul.

În ce măsură crezi că progresul și evoluția tehnologiei digitale și a inteligenței artificiale poate influența/redefini modul în care percepem muzica clasică? Sau în ce măsură poate modifica tradiția cu care vine muzica clasică, modul în care e compusă și interpretată această muzică?

Bogdana Dima:

Tehnologia a influențat și muzicienii – mulți instrumentiști, înainte să învețe o piesă ascultă înregistrări ale interpreților consacrați, există programe de compoziție pentru toate nivelurile și informație ușor accesibilă din toate domeniile, dar și nemuzicienii prin aplicații de învățat instrumente pentru oricine vrea să se conecteze măcar la un nivel minim cu muzicalitatea proprie sau să încerce să interpreteze piese din vastul repertoriu al muzicii clasice, care a început un nou ciclu prin tehnologie.

Cătălin Crețu:

Cred că cea mai fabuloasă invenție a spiritului uman este orchestra simfonică. De aceea, sunt convins că evenimentele live vor rămâne pe harta culturală a viitorului, indiferent de amplitudinea evoluției tehnologice. În același timp, internetul permite accesul la toate muzicile posibile, ceea ce este cel puțin minunat.

Pe de altă parte, creatorul contemporan de muzică este ispitit să experimenteze interacțiunea cu mediul tehnologic, ceea ce împinge arta sonoră înspre manifestări hibride în integralitatea aspectelor ce o definesc: concept, formă, gen, timbralitate, mod de realizare și de interpretare. Este opțiunea etică și de libertate a muzicianului contemporan, invadat tehnologic, dacă rămâne un mărturisitor onest, un critic al vremii sale, imun la ispitele modernității sau se transformă – dominat de forța marketingului – într-un comerciant-manipulator al esteticului.

Irina Boga:

Posibilitățile tehnice sunt astăzi aproape nelimitate. Doar gândiți-vă ca ne facem un abonament și avem la îndemână toate opusurile în cele mai bune interpretări, oricând! Nu mai sunt necesare CD-uri, DVD-uri sau alte variante de stocare. Poate inteligența artificială să înlocuiască mintea unui compozitor și să furnizeze opusuri noi? Bânuiesc că acesta era substratul. Probabil că la un anumit nivel da. Dar nu cred în valoare empatică și în mesaj estetic atunci când nu participă inventivitatea umană. Sigur că îi poți creiona unui robot desideratele unui stil și acesta probabil le va reda fidel. Dar de aici și până la valoarea unicității și posibilitatea interesantului cred că mai sunt trepte de parcurs. Poate acest decalaj nu va fi niciodată atins.

Leonard Boga:

Există două tendințe actuale: una de adaptare la prezent și una de conservare a trecutului. Muzica se adaptează timpului în care este cântată. Instrumentele, tehnologia evoluează și cred că, odată cu ele, și percepția publicului asupra muzicii se schimbă. Nu știu dacă tehnologia și a IA ar trebui să intervină în muzica clasică până într-acolo încât mesajul compozitorului să fie distorsionat. Totodată există de vreo două decenii și o preocupare pentru original, pentru autentic. Muzica este cântată pe instrumente de epocă pentru a-i reda cât mai fidel originalitatea, sonoritatea de atunci când a fost compusă. Dacă tehnologia și IA ,care se dezvoltă foarte rapid, vor da o nouă fațetă muzicii clasice sau vor înlocui orchestrele și dirijorii, nu știu. Înclin să cred că da, în următoarele decenii.

Ludwig van Beethoven e văzut în continuare ca cel mai admirat compozitor vestic din toate timpurile, iar anul trecut s-au împlinit 250 de ani de la nașterea lui. În ce măsură crezi că e în continuare relevantă moștenirea culturală lăsată de Beethoven asupra muzicii clasice?

Bogdana Dima:

Am descoperit muzica clasică la modul serios când am început să studiez pian, la 7 ani. Profesoara mea nu se limita la compozitori clasici, romantici sau din perioada barocă (care se studiază obligatoriu în fiecare semestru) – descifram tot felul de alte partituri moderne, așa că erau mulți compozitori aliniați pe pian.

Îmi plăceau Debussy, Bartok, Jora, dar îmi amintesc că pentru Beethoven aveam o preferință specială, și pentru ca mă impresionase povestea lui, faptul că a compus muzica fără să mai audă dar și pentru că eram obsedată de Fur Elise, piesă pe care până la urmă am învățat-o singură pe la 10 ani și o cântam din memorie acasă, pentru musafiri sau oricine îmi cerea să o cânt și de fiecare dată când găseam vreun pian pe undeva.

Apoi, de-a lungul anilor, Beethoven a fost în repertoriul meu constant, mă identificam cu spiritul lui hotărât si capacitatea de a esențializa. Iar ceea ce e în continuare relevant, mai ales pentru un compozitor contemporan, e modul în care reușește să dezvolte o temă din cât mai puține sunete într-o întreagă simfonie.

Cătălin Crețu:

Ludwig van Beethoven este unul dintre marii precursori al muzicii culte europene, amprenta forței lui creatoare influențând generații de compozitori. Indiferent de direcția în care se va dezvolta cultura muzicală pe mapamond, el va rămâne mereu o referință universală, sursă de inspirație și manual de compoziție.

Irina Boga:

Beethoven a trasat prin opusurile sale formule cu valoare de concluzie. Modelul traseelor sale a servit pentru mai mult de un secol ca ideal formal și estetic. A reușit să melanjeze cuceririle clasice însuflețindu-le deopotrivă cu avântul romantic. Cumva a trecut granița între timpuri formulând totodată postulate ferme ce funcționau în abstract. Ca orice model canonic, moștenirea sa nu își va pierde niciodată prospețimea. Este una dintre cărămizile esențiale ale evoluției muzicale. Ca și cum ne-am întreba care cărămidă este mai utilă într-o fundație. Fiecare este cea mai importantă. Iar cărămida Beethoven constituie principiul cultural al tradiției pentru o epocă istorică anume.

Leonard Boga:

Moștenirea culturală lăsată de Beethoven este și va fi mereu de importanță crucială, din perspectivă istorică. A fost un inovator care a trimis muzica pentru totdeauna pe o altă traiectorie, prin stil, instrumentație, formă muzicală, concept, toate noi și complexe la vremea aceea.

Urmărește premiera proiectului Beethoven x AI pe simfonia10.ro.

Published October 08, 2021.