Macao – un loc pentru oameni, făcut de oameni
Politicile mondiale din zilele noastre reflectă o stare generală de confuzie, împânzită în toate clasele sociale. Conflicte, războaie, corupție, crizele refugiaților sau ale imigranților, dreapta versus stânga, dominația mondială, comunități LGBTQ oprimate, știri false, un aparat media controlat și o stare generală de control – plus multe altele – fac să devină din ce în ce mai dificil să poți alege calea de mijloc aristotelică.
Ca și cum Huxley ar fi prezis în minunata sa lume nouă, problemele din societatea de azi sunt atât de vizibile până în cele mai mici detalii, încât ajungi inevitabil să te simți lipsit de speranță ca individ, parte din această schemă complexă de contradicții. Se spune că „oamenilor nu ar trebui să le fie frică de guvernele lor, ci guvernelor ar trebui să le fie frică de oameni.”
Se spune că ar trebui să fim uniți și să luptăm, că ar trebui să rezistăm oricărui sistem opresiv, că ar trebui să acționăm în favoarea bunurilor comune și să le protejăm. Să depășim cu înverșunare climatul politic actual. Dar, pe de altă parte, armele noastre sunt atât de limitate încât uneori e atât de dificil să scapi de sintagma cu care ne-a binecuvântat capitalismul: peștele cel mare îl înghite pe cel mic.
Dincolo de reputația de oraș al modei, Milano a dat naștere unei importante (și prolifice) comunități de muzicieni și artiști. La fel ca orice oraș european mare, și Milano are propriile metode pentru a-și seduce turiștii. Depinde de ceea ce cauți, poate fi un oraș foarte accesibil financiar, dar în același timp, și unul foarte scump.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Am fost recent în Macao, un centru cultural din Milano, o comunitate unică ce există de aproximativ sașe ani și care acum este în pericol de a fi închisă de către autoritățile italiene. În loc de a fi reduși la tăcere și evacuați, oamenii din Macao insistă în a-și face vocile auzite; acum mai puternic decât niciodată.
Într-una din serile petrecute acolo, am avut ocazia să vorbesc cu Francesco, Manuella și Giubia de la Macao despre viitorul foarte incert al instituției pe care o reprezintă.
Încă de la început, Macao a fost inițiat cu scopul de a îmbogăți spațiile artelor experimentale din Milano. De-a lungul anilor, spațiul a dezvoltat un program muzical viguros și ambițios; au trecut pragul artiști precum Alessandro Adriani, Alex Coulton, Lee Gamble, Lakker, Mumdance, artiști de la Idle Hands și mulți alții. Este totodată și locul în care se întâmplă anual festivalul Saturnalia, care vine cu o suprapunere coerentă de live act-uri, DJ set-uri și instalații de artă contemporană. Macao nu este doar un loc pentru party-uri și concerte, ci mai ales o comunitate puternică formată din diferiți oameni implicați în arte. Dar, cel mai important, Macao este (sau poate fi) un exemplu de anduranță și perseverență pentru orice comunitate muzicală din întreaga lume.
Am ajuns într-o ploioasă seară de joi la Macao, o clădire înaltă, situată pe Viale Molise. Clădirea are o arhitectură cu adevărat impresionantă; în general se întâmplă întotdeauna ceva interesant aici, în vreuna din camerele dispersate pe cele două nivele ale clădirii. Fie că vorbim de evenimente muzicale sau clase de yoga sau de tatuaje, expoziții de artă, târguri de discuri, workshop-uri, seri de film, discuții, prezentări etc. În jur de 40-50 de oameni își petrec o mare parte din timpul lor aici, fie că vorbim de artiști, apropiați de-ai echipei sau echipa însăși (foarte numeroasă de altfel).
Macao s-a născut în mai 2012, ca un răspuns la o preocupare generală care viza modul în care ar trebui folosit un bun comun. Se punea problema legată de modul în care oamenii lucrează în câmpul artelor, cum pot supraviețui și cum pot folosi un bun comun. Macao s-a deschis inițial într-un zgârie-nori din centrul orașului. Manuella își aduce aminte că s-a trezit deodată, într-o dimineață, cu această veste pe nepusă masă.
„Milano are o tradiție bogată privind squating-ul. Cel mai vechi squat este din anii ’70 și încă e folosit. Leoncavallo au avut o scenă de party-uri uriașe în ’90 și la începutul anilor 2000.”
„Guvernul italian vrea să distrugă această tradiție. Matteo Salvini (vice-prim ministru și ministru de interne) a dat o nouă lege privind securitatea și imigrarea. Multe drepturi ale omului sunt suspendate și există câteva aspecte în lege (despre care nu vorbește multă lume) privind clădirile abandonate și ocupate,” ne povestește Manuella. Giubia, colega ei, adaugă că nimeni nu mai intenționează să ocupe vreun spațiu pe viitor, căci a devenit foarte periculos.
Astfel, oricine vrea să ocupe o clădire va fi pedepsit cu 4 ani de închisoare, conform noii legi, în loc de 2 ani, cum era înainte. Guvernul motivează legea invocând argumentul protejării proprietăților private. „De fapt, ei vor să distrugă comunitățile artelor, sau în general orice comunitate care nu corespunde standardelor lor. Multe drepturi ale omului câștigate de-a lungul anilor (precum divorțul sau avortul) sunt acum în pericol.”
Destul de asemănătoare cu situația din România (unde nu poți face diferența între politicile de dreapta și cele de stânga), acțiunile recente ale lui Salvini sunt complet împotriva valorilor Uniunii Europene. „Parlamentul european i-a transmis recent guvernului nostru că trebuie să revizuiască tot planul de afaceri și economie al țării, pentru că cel actual nu va putea funcționa în Europa. E o nebunie, iar noi trăim aici”, spune Giubia. Mai mult, Francesco adaugă că „astăzi te trezești și nici nu mai știi ce schimbări se vor mai produce până la finalul zilei. Partidul politic al lui Salvini vrea ca Italia să iasă din Uniunea Europeană”.
În ciuda presiunilor, oamenii din Macao insistă, încercând să evite evacuarea. Într-un caz ideal, ar trebui cumpărată întreaga clădire până nu e prea târziu. „Dacă într-adevăr vrem să facem asta, trebuie să fim mai rapizi decât acest proces de evacuare.” Dar să cumperi o clădire care costă zeci de milioane de euro nu e chiar atât de ușor. „Luptăm cu primăria, le spunem că ne pun în pericol pentru că nu le pasă de ceea ce se întâmplă aici și vor să ne dea afară. Deci, ce faci tu ca așa zis guvern de stânga? Guvernului ar trebui să-i pese de cetățenii săi. Ar trebui să le pese de oamenii care plătesc taxe, care trăiesc în oraș și îl țin în viață. Ar trebui să aibă grijă de acest loc. Dar singura lor opțiune e să ne oblige să cumpărăm întreaga clădire.”
Manuella crede că e destul de ciudat faptul că trebuie să cumpere clădirea. „De ce să o cumpărăm? Ce se întâmplă aici e important pentru întreaga comunitate, nu doar pentru oamenii care vin aici. Având această abordare internațională, cred că ce facem aici e important pentru întregul oraș, chiar dacă nu știu toți despre acest loc. Sunt îngrijorată, preocupată; mi-e frică.” În luna septembrie 2018 a apărut o știre în ziare conform căreia primăria (care deține acest loc) vrea să vândă întreaga zonă pentru 22 de milioane de euro. „Sau poate nu să o vândă complet, ci să o cedeze unei instituții financiare, astfel încât această bancă să împrumute primăria cu bani și să aibă ca garanție întreaga arie. Există niște proiecte de dezvoltate privind această zonă în care se află Macao, însă investițiile au un risc foarte ridicat, pentru că dacă banca nu vinde mai departe clădirile din zonă, primăria va avea datorii.”
Am fost și suntem independenți, iar fiind cumva la limita legii ne-a dat șansa să putem face ce vrem aici.
Această clădire în care se află Macao acum a fost ocupată cu scopul de a crea noi moduri prin care mai multe entități culturale locale să co-existe și să fie recunoscute drept centre culturale de către cetățeni și autorități. Nu a fost vorba doar de un simplu squat, ci despre a crea un nou spațiu, o nouă comunitate.
„Macao este singurul loc de genul ăsta din Milano. Există mai multe squat-uri, fiecare cu propriile povești și seturi de valori. Există niște puncte comune, precum auto-guvernarea bazată pe consens: toată lumea trebuie să fie de acord, fără să se voteze. Nu funcționează întotdeauna, însă e un principiu”, spune Manuella. „Lumea se plânge de acest loc că e ilegal. Justiția și legalitatea sunt două lucruri complet diferite. Dacă vrei să dezvolți ceva de genul ăsta, uneori trebuie să încalci legea, trebuie să distrugi status quo-ul și să mergi mai departe. Noi nu încercăm să salvăm doar Macao, ci vrem să creăm o rețea de oameni care au nevoie de spații. Nu e vorba doar de noi; putem fi oriunde, nu doar aici.”
Unul din proiectele cele mai importante ale Macao este festivalul anual Saturnalia. Francesco își aduce aminte că prima ediție a festivalului a fost un punct decisiv pentru viitorul spațiului. La început exista o comunitate muzicală aici, dar nu era coagulată, iar puținele lucruri care se întâmplau, aveau loc rar. Nu exista o nevoie exprimată de comuniune între oameni.”
Diferența dintre Macao și alte locuri de genul ăsta din Milano este că Macao reprezintă, în primul rând, un centru de producție. Se întâmplă câte ceva în fiecare zi aici. Oamenii se întâlnesc, există două studiouri unde muzicienii pot cânta. „Spațiul ăsta reprezintă ceva dincolo de distracție. Forma clădirii este foarte importantă, pentru că e ca un loc de joacă, în mijloc. Sunt atât de multe posibilități de a dezvolta orice vrei aici, pentru că există toate aceste camere și cămăruțe în care se întâmplă tot felul de activități, ziua sau noaptea.”
Deși Macao este recunoscută internațional ca o entitate culturală, comunitatea locală s-a construit treptat în jurul clădirii. „Am început să chemăm artiști internaționali aici, pentru a crea o legătură între artiștii locali și cei internaționali, pentru a da o voce mai puternică artiștilor locali. Și, de asemenea, pentru a aduce aici culturi internaționale.”
Macao operează complet independent și se finanțează singur. În primii doi ani nici nu se percepea vreo taxă la intrare. A apărut ulterior, „după o decizie foarte importantă”, ne povestește Francesco. „În general, intrarea este 5 euro sau chiar mai puțin, dacă cei care vin nu au bani. Când intrarea era gratis era o nebunie, căci trebuia să-i convingem pe oameni să lase totuși niște bani, fiecare după posibilități. Singurul venit este din bar și din intrare. Oamenii trebuie să înțeleagă că e foarte scump să întreții un palat de 3000 de metri pătrați. Trebuie să plătim pentru apă, electricitate, lucrări de renovare, curățenie și reziduuri. Clădirea este destul de veche, așa că trebuie să îmbunătățim infrastructura țevilor, toaletele și așa mai departe. Atunci când invităm artiști aici, îi rugăm și pe ei să participe. Le explicăm faptul că suntem o comunitate independentă și dacă vor să vină aici, trebuie să fie și ei parte din comunitate. Așa că bugetele trebuie să fie mai mici pentru orice artist vine aici.”
Macao este ca o gură de aer proaspăt pentru scena muzicală din Milano. „La început, dacă voiai să organizezi un eveniment sau să cânți undeva în oraș, era destul de greu să găsești un loc. Existau (ca și acum) cluburi și locații standard, destul de asemănătoare: nu comerciale, dar instituționalizate într-un fel”, povestește Francesco. Pe aceeași temă, Manuella consideră că membrii echipei Macao s-au găsit reciproc, gravitând în jurul unei nevoi comune: aceea de a avea un loc non-comercial, fără sponsori și care să influențeze într-un fel arta cuiva. „Am fost și suntem independenți, iar fiind cumva la limita legii ne-a dat șansa să putem face ce vrem aici.”
Legat de cumpărarea efectivă a clădirii, se vehiculează mai multe idei legate de inițierea unei campanii de crowdfunding. „Dacă le ceri oamenilor să susțină ideea și spațiul, să participe și să aibă un loc al lor în care pot face petreceri, ateliere sau orice altceva, ei ne pot ajuta cu o sumă minimă în fiecare lună. Astfel, ei ar cumpăra clădirea împreună cu noi, iar acest loc ar putea fi și al lor, nu al vreunei companii mari sau a nimănui. Ar putea fi un spațiu pentru oameni, făcut de oameni.”
Așadar, cum să reacționezi? Cum să lupți? Una dintre arme poate fi votul. „Cred că atunci când ții în viață spații ca acesta, opui deja rezistență unui sistem de legi abuzive și asupritoare. Trebuie să facem în așa fel încât oamenii să vadă ce se întâmplă, să vadă că e ceva bun în ceea ce facem noi aici”, spune Manuella.
Ca o generație tânără, mulți membri ai echipei Macao consideră că a rezista pe metereze este un fel de responsabilitate pe care o au, dar, mai mult decât atât, o nevoie reală ce vine de undeva din interior. „Datoria sau responsabilitatea implică ceva mai mare, care te forțează într-un fel să acționezi ca atare. E o nevoie, e ceva înăuntrul tău, ceva imediat. Responsabilitatea te împinge din exterior, dar nevoia vine din tine. Dacă simți această nevoie, nu poți face nimic altceva, chiar dacă lumea merge într-o direcție opusă. O faci pentru că așa simți. Noi vrem să continuim să facem asta”, concluzionează Francesco.
Viitorul Macao este incert și confuz și reflectă o stare generală de confuzie privind problema ocupării spațiilor abandonate în întreaga Europă. Unii văd Macao ca pe un soi de vis, un loc utopic ce nu există de fapt decât în capul lor. Dar, la o scară mai largă, poate că mai important decât viitorul spațiului în sine este modul în care această comunitate luptă pentru salvarea Macao, se opune unor legi absurde și refuză să fie înlăturați și, în ultimă instanță, evacuați. La urma urmei, călătoria în sine (cu suișurile și coborâșurile sale) e mult mai semnificativă și importantă decât destinația.
Tendințele de distrugere a așa-zisei globalizări prin metode radicale precum ieșirea din Uniunea Europeană se regăsesc în multe state europene, între care și România. Cu toate acestea, sperăm că așa zisul RoExit rămâne doar o glumă foarte proastă.
Published December 12, 2018. Words by TEB Team.