Korg lansează un drum machine hibrid între analog și digital – drumlogue
Korg intenționează să lanseze un drum machine hibrid analog-digital, numit drumlogue.
Japonezii de la Korg au vorbit despre noul prototip în cadrul NAMM Show din Statele Unite, cel mai mare eveniment din lume dedicat exclusiv comerțului pentru industria de produse muzicale, audio și industria tehnologiei pentru evenimente, organizat anual de NAMM (National Association of Music Merchants).
Într-un nou videoclip de pe canalul lor de YouTube, dezvoltatorii de produse Korg discută despre noua unitate și previzualizează sunetul acesteia. Deși încă e în stadiul de prototip, noul drum machine are mai multe ieșiri alocabile, capacitatea de a încărca propriile sample-uri, o secțiune FX „bogată” și o multitudine de controale de performanță în partea superioară a unității.
Korg explică că drumlogue-ul va include, de asemenea, un SDK renovat pentru „gama logue”, permițând terților să producă efecte și multe altele pentru unitate.
Deși nu se știu multe detalii despre noul drum machine și încă nu există o dată de lansare sau un preț, se pare că are un mod de lucru similar cu produsele din gama Elektron-ul.
Este logic pentru Korg să-și adauge un drum machine liniei sale în creștere de sintetizatoare. Revenim cu noi informații pe măsură ce vor fi dezvăluite. Până atunci, urmărește un scurt video mai jos.
This element will show content from various video platforms.
If you load this Content, you accept cookies from external Media.
Published January 21, 2021.