Relația dintre muzică și dans contemporan. Interviu cu Vlaicu Golcea

Muzicianul și compozitorul român de muzică de film Vlaicu Golcea a lansat recent la labelul Psihodrom Records un album ce constă într-o coloană sonoră a spectacolului de dans contemporan Coreomaniacii, realizat de Simona Deaconescu, parte din programul CNDB.

Spectacolul Coreomaniacii pleacă de la un eveniment bizar ce a avut loc în anul 1518 în Strasbourg, respectiv o epidemie de dans, un fel de cel mai lung rave din lume. Potrivit unei relatări scrise în anul 1530 de doctorul elvețian (irascibil, dar strălucit) Paracelsus, „ciuma dansului din Strasbourg” a început la jumătatea lunii iulie 1518, când o femeie a ieșit în afara casei sale și a dansat câteva zile la rând. În decurs de o săptămână, alte câteva zeci de persoane au fost și ele „posedate” de același îndemn irezistibil, anagajându-se într-un dans frenetic, fără a se mai putea opri.

„Pentru oprirea epidemiei dansului, singura soluție este și mai mult dans”, se arată într-un paragraf din spectacol. Acesta aduce în discuție felul în care alegem să ne raportăm la dans, „pornind de la o serie de mărturii ale învățaților vremii, un amestec de pseudoștiință, teologie și science-fiction medieval, în mișcări contemporane. Accentul cade pe felul în care s-a documentat răspândirea epidemiei, evenimentele fiind povestite din perspectiva celui care le privește, niciodată din perspectiva celui care le trăiește.”

Materialul rezultat din spectacol constră într-un album cu opt piese, foarte divers și complet, în care etosul experimental converge într-o estetică punk. Chiar dacă servește în principal drept coloană sonoră a unui spectacol de dans contemporan, albumul se poate desprinde cu ușurință din această categorie și să fie luat ca atare, un album de sine stătător.

Cu intenția de a combina mai multe tipuri de concepte diferite, din timpuri diferite, produsul rezultat e cu atât mai important dacă-l plasăm în prezentul nostru pandemic. De la ambient introspectiv la piese experimentale desprinse din lumi distopice, și chiar și unele de dans, albumul de față construiește cu meticulozitate un univers sonor plin de viață, așa că nu te mira dacă la un moment dat o să începi să dansezi singur în fața blocului, la fel ca în întâmplarea mai sus amintită.

Albumul poate fi ascultat mai jos și cumpărat de pe Bandcamp.

Cu peste două decenii de experiență în scena muzicii performative, Vlaicu Golcea poate fi lejer considerat unul dintre pionierii integrării muzicii electronice și a computerelor în acest domeniu, mai ales cu grupurile East Village, MIDI Overdose și Aievea. În ultimii 10 ani s-a dedicat în special compoziției muzicii de scenă, film și instalații multimedia.

Discografia sa însumează atât albume solo, cât și colaborări cu diferiți muzicieni români (între care Electric Brother, Maria Răducanu, Sorin Romanescu și Marta Hristea) dar și proiecte muzicale mai ample, precum defunctul Shukar Collective din care mai făceau parte DJ Vasile, Mitoș Micleușanu, Cristian Stanciu (Matze), Dan Handrabur și ursarii romi Clasic, Napoleon și Tamango.

Pornind de la premiza vreunei eventuale primordialități a relației dintre muzică și dans, și mai ales pentru a afla mai multe despre cum s-a născut această lucrare sonoră Coreomaniacii și care-i faza cu ea, am vorbit recent cu Vlaicu Golcea, considerat a fi unul dintre cei mai activi și cunoscuți artiști crossover ai generației sale.

*foto principală: Cosmin Micoară

Poți vorbi puțin despre (eventuala) ta relație cu dansul contemporan?

Prima întâlnire cu muzica făcută special pentru dans a fost cu ocazia colaborării cu coregraful Florin Fieroiu, spre final de ani ’90. De la el am învățat fascinat că un performer dansator se raportează la muzică și la sunet TOTAL diferit decât o făceam eu ca muzician și instrumentist live, pe vremea aceea… M-a intrigat enorm această nouă paradigmă și m-a motivat în următorii ani să mă focusez mai tare pe partea de compoziție muzicală.

Așa am ajuns ca în ani să experimentez cu o multitudine de feluri de a face muzică – toate extrem de diferite ca rigori și ca arhitectură – și așa am descoperit că muzica de scenă nu are nicio legătură cu muzica de film și nicio legătură cu cea de dans sau performance sau de galerie de artă. Exagerând de dragul contextualizării – este ca și cum ai compara azi universul estetic al techno-ului cu cel al muzicii queer sau electro-punk (EBM) sau IDM sau R&B sau K-Pop sau orice altceva ce se mai ascultă azi de către mase. În interiorul acestor subgenuri există niște „exigențe” și niște „reguli” care dacă sunt „încălcate” pot fi expulzate instant din focusul aprecierilor.

Cred că în dans, muzica este mai degrabă un mijloc de a seta un cadru mai larg și este dezirabilă pentru texturile pe care ea le oferă. Cred că mai importantă este „starea” și „emoția” pe care o degajează – „densitatea” și „vibe-ul” ei  – decât conținutul muzical intrinsec – lucru care pentru mine este extrem de interesant și de atrăgător.

Cum a fost procesul de lucru pentru soundtrack-ul Coreomaniacii?

Foarte plăcut, pentru că am colaborat perfect cu autoarea conceptului și a coregrafiei – Simona Deaconescu. Odată ce am agreat un cadru de lucru și o estetică nu a mai trebuit decât să urmăm drumul firesc al unei producții: testat diverse zone muzicale și structuri sonore, prezențe la repetițiile cu performerii, edit-uri necesare contextului scenic și integrarea muzicii cu textul vorbit – un alt element important al post-producției sonore în acest caz. Mi-a dat un kick 🙂 deosebit lucrul cu tinerețea, ingenuitatea și drive-ul performerilor – toți studenți ai Academiei de Dans.

Mi-a adus aminte de cât de deschis spre creativitate poți fi înainte ca lumea înconjurătoare și presiunile multimediei de azi să te oblige să te încastrezi într-un tipar ca să poți fi „acceptat” în lumea efemeră a „ceea ce trebuie făcut” sau a „coolness”-ului care durează timp de 6 post-uri :).  A rămâne creativ și real ție în acest context care plafonează practic orice încercare de expresie – și aici mă refer, desigur, la aspectele sinistre ale rețelelor online  – este o încercare grea.

Albumul poate fi ascultat/perceput și dincolo de convenția artistică a unei coloane sonore. Ce te-a interesat să scoți în evidență atunci când ai scris/produs muzica? 

Subiectul este în sine un univers de oferte: o epidemie de dans în Evul Mediu cu care autoritățile nu au știut ce să facă. Sună cunoscut ?

Sunt foarte multe straturi pe care am încercat să le abordez simultan după discuțiile cu Simona. Și mai degrabă ți-aș reda o parte din întrebările cu care am lucrat: Cum ar suna o muzică de transă – atemporală ? Cum acoperi dintr-o perspectivă muzicală o perioadă de minim 500 de ani în 3 minute? În ce fel se pot face referințe la epoci culturale prin intermediul sunetului fără ca acestea să fie într-atât de evidente încât să preia controlul ? În ce fel se poate google-translata 🙂 o muzică POP (pe care să danseze masele) care să fie un all-you-can-hear 🙂 și să poată fi în același timp îndeajuns de metaforică încât să poată fi prezentată și într-o galerie de artă? Ce este fashion-ul pop în muzică – cât de apropape este maneaua de R&B, ce legătură are asta cu pulsația inimii (ritmul ei – la proriu)…? În ce fel se poate translata în muzică derizoriul acțiunilor autorităților statale și religioase  – evident la fel de nepregătite pe atunci ca și azi – și în ce fel se poate traduce în sunet contra-reacția societății la acest abuz plin de ignoranță ?

Așa că în această coloană sonoră se regăsesc de la sunete de clavecin flamand și percuții tribale până la sonoritățile „cult” a tot ce a înseamnat curentul psihedelic al rock-ului progresiv (în perioada în care el chiar însemna ceva) – sinteză analogică portată în Moog Voyager, Nord Lead sau Novation Mono Circuit – până la module din Reaktor sau saturatoare de ultimă generație și voci de cyborgi si A.I. Această coloană sonoră reprezintă clar o mare parte a gustului meu de astăzi și o re-conectare updatată la un tronson punk al sensibilității mele de la care nu am abdicat niciodată.

By loading the video, you agree to YouTube’s privacy policy.
Learn more

Load video

Always unblock YouTube

Un gând pentru comunitatea artistică în vremuri pandemice?

Să rămână o comunitate! Din fericire avem această platformă care este online-ul  – modalitate de conexiune care permite printre altele și crearea unor structuri bazate pe interese diverse și independente de „mainstream”-ul de orice tip – fie că vorbim de structurile statului – fie că vorbim de politicile culturale ale marilor stream-uitori de „content” artistic. În acest context mă bucură enorm găzduirea oferită de Psihodrom  – la rându-i o comuntate de artiști audio-vizuali timișoreni – care sunt sigur că în cel mai scurt timp va readuce focusul pe muzica făcută în Timișoara și în vestul țării.

De când am început să ascult rock, la final de anii 80, eram fascinat de tot ce se întâmpla muzical în Timișoara  – iar mai încolo de jazz-ul timișorean iar și mai încolo de hotspot-ul de drum and bass și apoi electro care a iradiat din oraș timp de câțiva ani. Cred că Timișoara pentru mine este un model de comunitate și de tipar de colaborare între artiști.

Mi-aș dori ca Bucureștiul să împrumute ceva din acest spirit. Numai așa se poate construi un nou tip de interes într-o țară bântuită de influențe nu neapărat benigne și cu o rezistență fabuloasă la schimbare  asistată de o toleranță inexplicabilă a tinerei generații la toxinele trecutului. Generația mea care în ’89 avea 12-18 ani pare să nu fi reușit să ridice capul prea tare. Am mare încredere că noua generație, născută în „libertate”, să înceapă să și-o apere – și nimic nu face mai bine decât învățarea respectului față de valorile umane și artistice în interiorul unei comunități!

Published March 26, 2021. Words by Dragoș Rusu.