Interviu cu Sorina Vazelina: „Inspirația vine când vrea ea”
Bine ai venit în universul multicolor al artistei vizuale Sorina Vasilescu (Vazelina).
Cu arta și personalitatea Sorinei Vazelina m-am intersectat din primele luni de când am venit în București la facultate – superb colorată și profund urbană.
Lucrările Sorinei Vazelina sunt unice în peisajul românesc și est-european, încât cred că le poți recunoaște din 1000 de alte lucrări. Sorina are ceva citadin, transgresiv, cu doză perfectă de umor și o atitudine atât de echilibrată masculin-feminină, încât sunt sigur că viitorul îi rezervă multe surprize de recunoaștere artistică. Nu că ar fi neapărat în căutare de așa ceva.
Nu a fost un an din 2005 încoace în care să nu îi admir creativitatea și puterea de a se reinventa. Am fost des impresionat de firea ei activistă, pasionată de benzi desenate ca și mine, și de modul cum îi place să se distreze cu formele, culorile și formatele. Face trecerea așa de ușor de la o mini-bandă desenată sau bibelouri la un mural, încât ai zice că a fost cameleon într-o viață anterioară.
Am vorbit cu Sorina pe îndelete despre colaborările ei muzicale cu artiști precum Makunouchi Bento vs Silent Strike și Minus, despre benzile desenate pe care le-a creat, despre cărțile lansate, colaborările cu diferite organizații și despre festivaluri precum Outernational Days, pentru care a făcut vizualul oficial acum ceva timp.
Poate că va suna ciudat, dar mi se pare că nimeni nu l-a mai esențializat niciodată așa frumos pe Bela Lugosi!
Povestește-mi te rog despre coperta ta muzicală pentru proiectul Makunouchi Bento și Silent Strike – Ghostophonia. Care a fost procesul? Ai fost inspirată de muzică după audiții sau a fost alt modus operandi?
Makunouchi Bento sunt prieteni vechi, cover-ul a pornit dintr-un ping-pong de idei cu Felix Petrescu, aka Wakax. Am mers pe firul costumelor tradiționale din regiunea Banatului, cu influențe din zona Alsaciei, de unde veniseră imigranți prin Banatul descoperit de Béla Bartók. Lui Felix i-a plăcut direcția, în mare pentru că apreciem cam aceleași dubioșenii. Apoi mi-a povestit despre foametea din Ucraina, de unde am reprodus câteva portrete cu familiile canibale consumate de cursul crunt al istoriei. Rezultatul e un ansamblu încărcat, destul de baroc, cu ceva din aerul înghețat al unui ghost story japonez.
Tu mai ai și alte colaborări muzicale de care eu nu știu?
Am mai lucrat pe un cover destul de minimal pentru Minus, la un moment dat, pe niște grafică pentru evenimentele organizate de Origami Sound și pe materiale pentru frate-miu (adică 1/2 din Wearecreepz, Grav, Groovy Gravy).
Ce realizatori de coperți de albume muzicale te inspiră? Ai coperți sau lucrări de artă coperți favorite?
Alexe Popescu și demențele lui pentru La Strada Records rămân un reper de comunicare vizuală, combinație între design de produs și cover artwork. Sigur, iubesc nostalgiile care vibrează la fel de puternic și azi pe retina obosită de import, ca grafica lui Ion Drugă pentru Electrecord.
Benzi tale desenate sunt fantastice! Eu o am pe cea socială realizată cu Carusel care este prețioasă și superbă. Cum abordezi procesul de lucru la o bandă desenată, schițezi idei sau colaborezi cu scriitorul, când este din exterior?
Partidul Boschetarilor trebuia să reprezinte activitățile echipei Carusel. Am profitat de proiect și am inserat povești de-ale oamenilor străzii din cartierul în care am trăit vreme de șapte ani, la București. Îi respect pe boschetari pentru că reușesc să supraviețuiască în haosul urban și pentru că trăind la periferia societății și-au construit diverse mecanisme de funcționare. Filmul M, al lui Fritz Lang sau scurt-metrajele lui Szilard Serestely captează secvențe din viața oamenilor străzii. De fapt sunt multe documentare interesante pe subiect, care-ți dau de gândit.
După ce-am umblat cu echipa și am vorbit cu clienții, m-am întors la Carusel cu o schiță pe care mi-au demontat-o în câteva cuvinte. De-abia atunci mi-a picat fisa. Dialogul cu Carusel a fost nucleul realizării proiectului, am avut și noroc că aveau încredere în mine după revista de comics Interzis, pe care am făcut-o împreună cu R.H.R.N.
Asculți un anumit gen de muzică pe fundal?
Muzica pe care mă concentrez cel mai bine când vine vorba de muncă repetitivă de comics e blues, dar depinde mult de punctul din dezvoltarea benzii despre care vorbim. Când elaborez textul/dialogurile sau transcriu interviuri ascult piese fără versuri, de la Terry Riley sau Éliane Radigue la muzică lăutărească românească sau emisiuni pe Mixcloud.
Cum a fost colaborarea cu Hardcomics pentru volumele 1 și 2 While We Wait?
Hardcomics a publicat doar While We Wait #1, ziar pe care l-au lansat la festivalul internațional de b.d. de la Angoulême în 2010. Pe #2 și #3 le-am imprimat cu primitivprint folosind linogravură, serigrafie, print digital și copii xerox.
Și cât timp a durat?
Pe primul WWW am stat vreo trei luni, dar fiindcă lucram noaptea după job, timpul s-a dilatat într-o jumătate de an. #2 a fost gata în două luni că eram în perioada de freelancing după o colaborare de aproape trei ani cu Miloš Jovanović, tăticul Hardcomics.
Îmi poți povesti și despre cartea Old Farts? Cum a apărut conceptul proiectului și cât de limitată este seria?
Old Farts a fost pitch-uită în 2015 la concursul de comics Ligatura, pe care editura Centrala U.K. îl organiza anual, într-o perioadă. Aveam la mine The Box/Cutia, carte premiată la Cele Mai Frumoase Cărți din România un an mai târziu. După prezentarea de la concurs m-au lăsat să-mi fac de cap. Două rânduri de corectură mai târziu, cartea apărea de-abia spre finalul lui 2017. Old Farts trebuia să apară în 2016, nu au găsit bani așa că au aplicat la I.C.R. Londra pentru finanțarea publicării. Primul tiraj a fost de 1000 de exemplare, parcă. Ce știu e că pe la toate târgurile pe la care au umblat, de la Offprint London la TCAF, cărticica a fost printre cele mai bine vândute publicații ale lor. Azi o puteți cumpăra de la Cărturești & friends sau direct de la editură.
Tu ai colaborat cu mai multe asociații și cauze, precum Greenpeace, Matka, Carusel, Da De Ce, proiectul Mireasă Desculță și Paradaiz. Ce te atrage să lucrezi cu ong-urile? Și, din perspectiva ta, care e diferența între un artist care lucrează pentru sine și cei care aleg să susțină cauze?
Nu prea știu ce ne diferențiază, probabil că și când lucrezi pentru tine ai vrea să te împarți dar nu reușești să comunici altfel decât prin artă. De mică eram obsedată de Captain Planet, îl desenam pentru colegi. După ce vedeam desenul animat ne adunam cu vecinii și curățam parcul din cartier sau căutam să salvăm vreo pisică/vreun câine chinuit de stăpân. Cred că mă motivează să fac ceva, atunci când văd că pot ajuta cu pansamentele mele ilustrate. În lipsa unei cauze experimentez, continui explorarea conversațiilor dintre forme și mesaje-n carnețele. N-am nu-știu-ce univers interior care merită descântat în tablouri, dar caut să-mi lărgesc perspectiva.
Îmi poți povești te rog despre colaborarea ta cu Primitiv Print? Cum a început și ce planuri aveți?
Primitiv Print s-a format din mers. Aveam nevoie să ne imprimăm singuri grafica, Grigore a învățat serigrafie lucrând la început cu Jumătatea Plină, apoi ne-am ținut de treabă de capul nostru. Așa a ajuns să serigrafieze Grigore direct pe sticle, pe pereți, pe lemn, pe brichete, pe ce se nimerea. Pentru lucrarea de licență, Grigore a imprimat cu cărămidă pisată-n pigment, cu gudron, cu rumeguș, sludge toxic și cupru, toate adunate de prin spații industriale ruinate românești.
Preferatul meu este Bela Lugosi n-a murit, dar arată wow și Previzine!
Bela Lugojeanu face parte dintr-o serie în care explorăm istoria locală prin personaje care au marcat-o. Previzine e un zine în care am invitat lumea să contribuie cu previziuni, l-am scos cu ce bani ne-au rămas din alte proiecte. Mulțumim pentru aprecieri, nu știm încotro ne-ndreptăm, dar după vreo opt ani de experimentare ne bucurăm să vedem că interesul crește pentru metode alternative de reproducere a imaginii.
Ce filme horror te inspiră? Ne poți face un minitop de 5 favorite?
- Audition (1999), Takashi Miike
- The Shining (1980), Stanley Kubrick
- House (1977), regie Nobuhiko Obayashi
- The Cabinet of Dr. Caligari (1920), Robert Wiene
- The Exorcist (1973), William Friedkin
Mai sus vorbeam despre artă angajată în diferite cauze, dar aș vrea să vorbim și despre artă politică. Ai făcut un minunat poster Toleranță și vizualuri precum Discrimination, No Corruption și Egalitate pentru Glamour. Ce te atrage în această direcție? Ai artiști politici favoriți?
Continui să admir, de exemplu, ce a făcut Tomi Ungerer pe subiectul războiului din Vietnam, dar nu am vreun artist preferat angajat pe subiecte politice. Tomi a creat cărți pentru copii, ilustrații erotice, afișe politice, mereu cu aceeași degajare și capacitate cameleonică de a intriga și fascina privitorul.
Îmi plăceau punkerelile-n liceu. Mergeam singură la INCA, lângă piața 700, și priveam din bula mea de tocilară la mate-info cum se distrau niște oameni care, măcar pe durata concertelor, păreau rupți de realitate. Ce mă atrăgea acolo erau materialele cu care veneau trupele în turnee. Am văzut pin-uri, patch-uri, primele zine-uri self-published, toate materialele astea îmi urlau cu o vitalitate pe care o simțisem rar. Poate că nesupunerea anarhiștilor m-a pus pe gânduri mereu. Dincolo de orice subterfugii subiective, afișul politic bine făcut poate comunica într-o imagine ani de luptă. Poate că văd și azi în acest mijloc un mic David luptându-se cu Goliat.
Îmi place foarte mult vizualul pe care l-ai făcut pentru festivalul Outernational Days din 2017. Care a fost procesul și ce te-a inspirat, muzica sau conceptul evenimentului?
M-a inspirat muzica, clar, dar și ce încercau oamenii din spatele evenimentului să facă. Ascultam pe mixcloud emisiunea celor de la Rebel Up Nightshop când au luat legătura cu mine Aurel Minulescu, Dragoș Rusu și Andrei Crăciun. Aurel mă știa de la Anthony Frost și într-un fel, probabil, că asta i-a convins pe colegii celor trei să lase materialele pe mâna mea.
Mie personal mi se pare interesant când un artist nu se limitează la un anumit stil și format. Vrei să îmi povestești cum de ai experimentat cu bibelouri și cărți tarot? Ce fel de provocare a fost?
Vreau să lucrez mai mult în mediul tridimensional. În 2011 făceam o instalație din materiale găsite prin București, cu ajutorul lui Grigore. Cred că ceea ce conduce tehnica în care realizezi un proiect trebuie să rămână mesajul. Așa am ajuns să experimentez și să nu mă limitez la vreo tehnică anume.
Te inspiră și orașul în care trăiești? Tu locuiești în Timișoara, Mică Viena, un oraș cu mulți creativi și evenimente foarte faine.
Am trăit 11 ani în București, acum sunt de un an înapoi la Timișoara. Inspirația vine când vrea ea, în general nu mă aștept să o găsesc în locurile previzibile. Sunt oameni creativi peste tot prin România, și-n Tm sunt din ce în ce mai multe evenimente și grupări care dinamizează lumea culturală locală, dar persistă și o umbră de frustrare-n anumite colțuri.
Totuși, cei care răzbesc prin luptele cu autoritățile sau cu condițiile precare ale pieței de artă locale au reușit să se descurce împreună. Scârț Loc Lejer și Auăleu, Beta și Tur de Arhitectură, Faber și Plai, Lapsus, Indecis Artist Run Space, Ceau Cinema, festivalul Simultan, ArtEncounters, Teatrul Basca, Plan Zero, Nava, Heritage of Timișoara, KFe Arad, … comunitățile cresc, e mult potențial, dar e nevoie și de oameni care să iasă din rutina mall-ificării și să descopere viața dincolo de brand-uri.
Apoi mai e buba „provinciei”, și inevitabil vor exista persoane care se frustrează-n discuții despre relația capitală-provincie, sau se leagă la cap cu comparații cu alte capitale culturale mai dezvoltate. Timișoara de azi, pentru mine, nu e mica Vienă, dar dacă mai scuturăm din modelele care trebuie copiate probabil că vom realiza particularitățile locale care o fac un nod multi-cultural atipic în peisajul românesc.
Apropo de evenimente timișorene, vrei să îmi spui ceva despre experiența Mad(e) în România alături de asociația Contrasens?
E nevoie de mai multe asociații angajate în dialoguri politice, sociale, culturale. Echipa Forum Apulum, de exemplu, face o treabă incredibilă cu adolescenții. Cred că am avut o singură interacțiune când i-am dat echipei Contrasens câteva afișe pentru o expoziție. Nu mă interesează să mă promovez prin afișul politic. Cred că în cazul afișelor politice contează ce zice semnul și dacă e capabil să comunice eficient, nu autorul. Din acest motiv am ales să nu îmi apară numele alături de grafică. Afișul politic vorbește despre o luptă comună. Dacă există soluții grafice de succes acestea se datorează unui efort colectiv. Cel puțin asta-mi tot strigă micul Gică contra din capul meu.
Una dintre platformele cu care colaborezi este Scena9. Este excelentă seria de benzi desenate legată de Banat și istoria națională. Vrei să îmi povestești cum ați început și să colaborați, precum și despre acest proiect de istorie vizuală?
Sunt parte din echipa Scena9 de când m-au invitat Andra Matzal și Luiza Vasiliu, adică de pe vremea când lansau site-ul, acum câteva milioane de ani. La început lucram pe ilustrații editoriale, apoi treptat am început să concepem materiale mai elaborate cum ar fi benzile desenate și infograficele.
În timpul școlii m-a atras istoria. Problema e că în manuale am impresia că istoria nu e tratată corespunzător nevoilor de azi. Dacă nu avem habar de unde ne tragem, degeaba ne străduim să ne orientăm. Mi se pare esențial să fie mai multă lume motivată să sape în arhive, să caute pe la târguri de vechituri, să-și ia familia la întrebări. Evenimentele istorice reverberează și ne influențează direct prezentul și viitorul. Din aceste motive, și datorită obsesiei cu comics, am ajuns să descompun istoria României din fragmente adunate prin diverse proiecte.
Povestește-mi te rog despre coperțile de cărți și reviste, ai colaborat și cu DOR. Îți place provocarea să ilustrezi colecții de povești și jurnalism?
Anul ăsta am avut două ilustrații pe coperțile unor importante publicații: DOR și Scena9. În ambele cazuri nu mi s-a spus că mă voi ocupa de cover. Dacă aș fi știut probabil că m-aș fi blocat. Mi-au cerut niște ilustrații editoriale, bazate pe un text sau pe o serie de instrucțiuni. Echipa editorială și designerii dețin rolul fundamental în procesul de finalizare al coperții. De-asta împart responsabilitatea cu echipa. Vorba aia: „avem echipă, avem valoareee”.
Vorbind de arta urbană, ce te atrage la acest tip de artă pentru toată lumea? Tu faci parte și din albumul de artă urbană românească Un-Hidden Bucharest. Care e perspectiva ta asupra „scenei”?
Nu am vreo perspectivă asupra scenei, dar îi respect pe grafferi și pe artiștii specializați în lucrări murale. Mereu spun că nu voi mai face vreun mural, pentru că au fost momente când mă simțeam ca un animal la zoo. E destul de stresant să fii nevoit să explici trecătorilor interesați ce faci tu acolo, de ce, de ce primarul nu dă bani pe lucruri mai serioase, de ce apare un mesaj și nu altul, etc.
Apoi, e dificil când ai un termen de predare și stai pe toropeală, pe frig, în ploaie, căutând concentrare, sunt multe necunoscute care influențează munca pe suprafețe mari. Un-Hidden m-au invitat în virtutea unei colaborări mai vechi pe care am avut-o cu ei și cu Oilers Gang. Probabil că sunt ca o mătușă bezmetică-n albumul lor de familie cu street art românesc, mă mir și eu uneori de intersecțiile pe care le aduce viața-n calea noastră.
Ne faci un playlist de 5-10 piese favorite sau ascultate des în ultima perioada te rog?
Aici e o listă cu emisiuni ascultate-n ultima perioadă pe mixloud, pentru că așa ascult deobicei muzică:
Și dacă e musai, o listă cu câteva piese.
Published February 03, 2021. Words by Andrei Bucureci, photos by Poqe - George Popescu.
Urmărește-ne pe social media.