Interviu cu Petre Inspirescu – despre a fi creativ, sincer și liber
Ce e muzica? Unde începe și unde se termină? Cum poți separa muzica de sunet?
Mânat de aceste curiozități banale care-mi îngheață creierul, m-am îndreptat zgribulit într-o seară spre auditoriumul Yojik, situat deasupra clubului Guesthouse (de pe strada Popa Nan din București), pentru a mă întâlni cu Radu Bodiu, DJ și producător român cunoscut sub numele de Petre Inspirescu.
Acesta e probabil unul din foarte puținele interviuri cu Petre Inspirescu, pentru că atât el, cât și colegii lui din [a:rpia:r] (și anume Rhadoo și Raresh) dau interviuri foarte rar, pentru a evita expunerea media inutilă, care „nu îi reprezintă”, după cum mărturisește chiar Radu.
Îmi aduc aminte de un interviu făcut cu toți membrii [a:rpia:r] (inclusiv Dreamrec) în urmă cu aproximativ 11 ani, undeva într-un backstage al defunctului La Mania din Mamaia. Erau cu totul alte vremuri atunci; altă muzică, alt spirit la petreceri, alt public, altă atmosferă. Între timp, lucrurile au evoluat. Politicile clubbing s-au schimbat, clubberii de altă dată au mai îmbătrânit, poate că au făcut copii sau s-au retras la casele lor și au început să iasă mult mai rar, făcând loc unor noi generații.
După zeci de release-uri, experimente muzicale și gig-uri peste tot prin lume, l-am (re)întâlnit pe Petre Inspirescu într-o ipostază matură și relaxată. Am descoperit un artist lucid, detașat, dar care și-a păstrat aceeași pasiune și curiozitate pentru muzică, la fel ca atunci când a început, în urmă cu aproape un sfert de secol.
Experiența își spune cuvântul, iar Petre Inspirescu este probabil astăzi unul din cei mai versatili artiști contemporani din muzica electronică românească. În paralel cu producțiile sale de dans, Radu s-a aventurat de-a lungul anilor și în alte proiecte muzicale, „de suflet”, care completează un univers muzical complex și care nu sunt destinate neapărat ringului de dans.
În ultimii ani, fostul Pedro a studiat și experimentat cu muzica clasică, reușind să creeze fuziuni incredibile, să îmbine elemente (aparent) diferite într-un mod armonios și să creeze un tot unitar, care are sens, logică și substanță. Dar, poate cel mai notabil, a reușit să-și împingă creativitatea la următorul nivel. E suficient să asculți diferitele lui release-uri de la label-uri ca Mule Musiq sau propria platformă Yojik ConCon, ca să-ți dai seama de asta.
Am vorbit cu Petre Inpirescu despre muzică clasică, fuziunea dintre muzică clasică și muzică electronică, muzică tonală și atonală, ce e acest așa zis Romanian sound și multe altele.
Povestește-mi despre auditoriumul Yojik de pe Popa Nan.
Spațiul l-am închiriat în februarie 2018. Voiam de mult să găsesc un loc pe care să-l folosesc ca spațiu pentru repetiții, să pot invita și alți muzicieni pentru colaborări și nu numai, și unde să pot și înregistra tot ce am nevoie; un spațiu de lucru. Locul este destul de mare, are 500 de metri pătrați, așa că a trebuit să-l împart în două secțiuni. Una este auditoriumul propriu zis, unde voi organiza la început un recital pe lună cu diferiți artiști de muzică clasică și contemporană, și o secțiune mai mică, ce va avea destinația de galerie de artă, axată în pricipal pe muzică și proiecte muzicale. Va dispune de un sistem audio performant special, astfel încât cei interesați să aibă o percepție cât mai bună. Tot ce se poate vedea aici este construit de la zero; când am luat spațiul, aici nu era absolut nimic, doar praf.
Au fost organizate deja 3 recitaluri până acum, două cu Rosanne Philippens și unul cu Julien Quentin. Mai e însă de lucru.
Când a apărut interesul pentru muzică clasică? Ai studiat muzică clasică la școală?
Am început să studiez teoria muzicii în privat, cu doamna profesoară Mihaela Constantin, acum 7-8 ani. Voiam să ajung să am compoziții proprii, la anumite sonorități și mi-am dat seama că nu pot să le finalizez așa cum mi-ar plăcea. Nu voiam nici să tai din compozițiile altor artiști, să folosesc loop-uri sau să cioplesc, și atunci am decis să încep ușor-ușor să-mi fac eu propriile texturi, să mi le „confecționez” singur.
Cum a fost procesul?
A fost, este și va fi greu. Este un proces de muncă în mod constant, doar așa apare creația. Nu cred în șabloane, în inspirație. Deși este interpretabil…cred în muncă și persistență.
Numele tău de artist e o ironie la adresa „conceptului” de inspirație?
Nu. Înainte, numele meu era Pedro, și am vrut să scap de pseudonimul ăsta. Am avut „inspirația” să-l traduc în Petre Inspirescu. Nu are nicio legătură cu nimic altceva, cu procesul creativ sau cu latura muzicală. Am avut „inspirația” să-mi găsesc un nume autohton care să fie totuși legat de cel pe care mi-l propusesem să rămână în urmă. Nu mai voiam să folosesc numele Pedro, pentru că este comun și banal.
Dacă nu ne acceptăm, nu cred că vom îmbunătăți niciodată nimic. Trebuie să ne acceptăm așa cum suntem și să găsim soluții pentru a funcționa eficient și în comuniune.
E important să studiezi muzica clasică în școală?
E foarte important. Mersul la școală în general este foarte important; înseamnă educație, disciplină, exercițiu. Iar în muzică, cu atât mai mult. Trăim vremuri autodidacte. Există foarte multe posibilități astăzi să studiezi, prin tehnologie, prin internet, să înclini către modalitatea asta de a te autoeduca; e o metodă bună, dar doar până într-un anumit punct, pentru că tot empiric rămâne procesul și trebuie să studiezi. Există profesori, istorie, adică informație, oameni care asta au studiat și și-au dedicat viața pentru a transmite învățătura mai departe și pentru a educa tinerii. Altfel, dacă am survola toata ziua numai pe internet (ceea ce se întâmplă la o scară extrem de largă) ar fi o debandadă totală. Trebuie studiat, asta e clar.
Eu n-am avut posibilitatea asta, sau mai exact, nu am știut, pentru că am simțit să încep cu muzica electronică și am crezut că momentul electronic este foarte artistic și m-a atras foarte tare, era o informație necunoscută pentru vârsta și perioada respectivă. Momentul în care am simțit să comunic cu muzica clasică s-a petrecut datorită faptului că simțeam necesitatea de a mă exprima altfel în muzica electronică, mai elevat. Însă un alt aspect se datorează faptului că am consumat foarte multă muzică electronică iar creierul – din fericire sau din păcate – așa funcționează. Respinge aceiași informație după ce simte o saturație; o epuizează.
Și atunci atenția s-a redirectionat către zona clasică, unde am simțit trăiri mai puterince, sau mai degrabă le-am resimțit cu altă maturitate și discernământ. Cred că abia atunci am început să pricep latura artistică a muzicii în genere; ea trebuie să genereze trăiri puternice și să stimuleze intelectul, să-ți dea sau redea libertatea, eliberarea.
Cred că muzica electronică are o libertate de exprimare mult mai îngrădită. Dar cele două se pot cunoaște și se pot împrieteni în anumite momente; pot colabora și pot avea o finalitate plăcut surprinzătoare. După o bună perioadă de lucru cu ambele în paralel sau încercând împreună, am realizat beneficiile celor două. Mă pot concentra mult mai bine dacă lucrez o perioadă cu una și după trec la cealaltă. Perspectiva este mai clară și mai obiectivă. Cel puțin așa consider eu.
E foarte greu și foarte dificil să îmbini muzica clasică (ce necesită liniște, stare de spirit curată pentru a o putea lăsa să se aștearnă înăuntrul tău și totodată atenție) cu muzica electronică (ce este o muzică energică și agitată). Cred că muzica electronică de club/dans este o muzică temporară. Îți consumă multă energie fizică. Numai cei pasionați pot împleti o relație de durată cu muzica; este necesară o continuă emancipare proprie pentru ca și muzica, fie ea electronică sau clasică, să poată evolua; să se poată transforma în cerințele conștiinței.
Înclin să le las să respire separat câteodată. Există proiectul Petre Inspirescu în care se îmbină muzica clasică cu cea electronică, însă fuziunea e din ce în ce mai slabă în categoria electronică, pentru că e foarte dificil să poți să cânți și la pian, și în același timp să schimbi și să modulezi instrumente electronice. Mai există celălalt proiect al meu, în care sunt doar compoziții clasice, la care lucrez intens. Labelul Yojik Concon Records va fi divizat în două secțiuni: Yojik electronics și Yojik Concon classics. La electronics vor fi fuziuni de muzică electronică cu muzică clasică și muzică de dans, iar la cel clasic doar compoziții clasice, contemporane.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Ce dificultăți ai întâmpinat pe parcursul procesului de a combina muzica clasică și cea electronică?
O compoziție de muzică clasică, un instrument, modulează foarte mult, repede; poate modula de la o măsură la alta și te poate trece de la o stare puternică la alta într-un timp relativ scurt. Muzica electronică e repetitivă și chiar dacă nu este, nu mă îmbie să modific planul sonor atât de repede; mă face să stagnez, ajungând să fiu repetitiv în cele din urmă. Ceea ce nu e rău, dar poate deveni plictisitor. Muzica electronică și cea clasică sunt stimulate diferit; prima electric și cealaltă natural, folosind instrumente naturale. Urechea, respectiv creierul, percepe într-un mod mult mai profund și clar instrumentele naturale, armonicele lor și atunci ele au alt impact și stare de spirit asupra noastră. Formulele muzicale, planul tonal au matematica perfectă de înșiruire a notelor sau de suprapunere care generează un rezultat mult mai complex, trăiri profunde, armonia lor și așa mai departe.
Încerc să introduc țesuturi electronice printre formele muzicale clasice.
Te pasionează muzica atonală?
Nu mă pasionează. Este rece; e o muzică mai mult tehnică decât emoțională. Dar arta în genere este în aceiași direcție. Respect însă schimbarea, cu toate că o consider o încercare temporară de evadare din saturația lucrărilor clasice. Așa cum probabil și eu mă chinui în același mod de încercare, de a evada din cea electronică.
E musai să existe sentiment în muzică?
Ca oameni, ne hrănim cu trăiri profunde și emoții puternice, ne șlefuim identitățile cu sentimente profunde. Așa mi-ar plăcea să cred.
În proiectul live te-ai gândit să incorporezi și alți instrumentiști?
Da, o să fie vioară, violoncel și voce momentan. Încă nu știu cum și când. Va fi organizat, vor fi compoziții pregătite. Am ideile și structurile, cum mi-aș dori să fie prezentat și să sune, însă mai durează până se concretizează.
Încă experimentez, mai am foarte multe de învățat. Am folosit în ultimul timp vioară, violoncel, clarinet și flaut.
Cu ce instrument te simți cel mai confortabil?
Pianul mă atrage cel mai mult. Îmi place timbrul pianului. Înglobează toate octavele (de la cele mai joase, la cele mai înalte) și ai o desfășurare mai mare de forțe creative. Probabil de asta se și compune la pian, pentru că ai tot registrul perceptibil urechii.
Nu știu de ce am ajuns la pian, probabil pentru că am ajuns să fac compoziție și pentru asta trebuie să știi pian. Dacă vrei să faci doar compoziție, te ajuți de pian. Pentru a orchestra trebuie să știi registrele instrumentelor și bineînțeles cum trebuie să sune în octavele respective, cum se scriu și în ce cheie.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Crezi că studiul muzicii în mediul academic îți poate limita creativitatea?
Poate și nu poate. Depinde foarte mult de personalitatea individului. Orice mediu îți poate limita creativitatea, dacă te afectează; sau stimula, depinde de perceptibilitate. Cred că nu trebuiesc impuse decât regulile de bază, criteriile fundamentale de studiu a muzicii. Nu trebuiesc influențați elevii/studenții către anumite direcții. Elevul trebuie să aibă o flexibilitate creativă și să poata decide singur direcția.
E determinarea și structura fiecăruia; ce vrea, când și cum să realizeze mai departe. Nu poți să recomanzi să studieze toată lumea în privat. Nu toată lumea are resurse să studieze în privat, iar școala ar trebui să fie de bază. Faptul că la noi trebuie restructurat tot sistemul, asta e altă poveste. Nu o să restructureze nimeni nimic. Dacă nu ne restructurăm noi pe noi înșine în primul rând… Trebuie să ne restructurăm toți pentru a funcționa bine. Sunt sceptic că se va petrece curând și vehement că nu voi putea privi în ochi schimbarea.
Ca atare, înclin mai mult spre a crede că mediul academic nu poate limita creativitatea, ba din contra, o poate stimula foarte mult. Depinde de fiecare ce determinare are.
Călătorești foarte mult. Unde te simți mai bine ca artist?
Ca artist mă simt bine oriunde, dacă mă simt ca om bine întâi de toate. În Japonia merg destul de des. Voi merge curand să locuiesc două luni acolo, vreau să lucrez la proiectul pentru galerie în liniște, pentru compozițiile celor șapte picturi.
În afară de Japonia, oriunde în natură. Unde este liniște; a ajuns luxul suprem pentru mine.
Poți să dezvolți puțin ce e cu compozițiile pentru picturi?
E un proiect încă în lucru. Spațiul de galerie se va deschide în septembrie. Prima expoziție o alcătuiesc eu pentru că e un proiect de suflet, probabil de asta mă aventurez eu primul. Expoziția o fac cu un prieten foarte bun care e pictor, Traian Cherecheș, care o să expună șapte picturi, iar eu expun câte o compoziție muzicală pentru fiecare pictură. Galeria va beneficia de un sistem de sunet foarte bun, iar în momentul în care intri în galerie, contemplezi picturile și poți asculta în același timp compozițiile muzicale. Acesta va fi conceptul galeriei. Însă totul se conturează de la muzică.
Unde crezi că suntem noi, ca țară?
Suntem într-un punct foarte important, dar de fapt insignifiant. Nu știu cum să spun… Avem un potențial fantastic, cum se tot spune de secole deja.
Suntem mințiți?
Mult timp am crezut și eu asta. Dar de fapt știi ce se întâmplă? Omul se minte singur și acceptă minciuna, trăind cu frica măcar de a încerca cu vârful limbii adevărul. Dacă nu ne acceptăm, nu cred că vom îmbunătăți niciodată nimic. Trebuie să ne acceptăm așa cum suntem și să găsim soluții pentru a funcționa eficient și în comuniune. Suntem în dezvoltare și evoluție. Cred că cele mai importante sunt și trebuie să fie educația și cultura. Cea mai mare lacună înfiorătoare și înspăimântătoare o are educația din punctul meu de vedere. Plus delăsarea oamenilor. Lipsa avântului în lupta împotriva deteriorării scării de valori, a principiilor umane, acceptarea mediocrului și a nimicului.
Proverbul „să moară și capra vecinului” s-a născut dintr-o realitate.
Da. Toate proverbele s-au născut din realitate, sunt legile nescrise ale fatalității. Ce să-i faci?
Crezi că asta se reflectă și asupra scenei muzicale?
Cred că în scena muzicală electronică din țara noastră totuși este bine și este stabilă de mult timp deja. Sigur că există animozități, dar sunt mulțumit de evoluția ei.
Tu ai avut și privilegiul de a fi printre primii artiști din scena actuală.
De fapt nu era chiar privilegiu, abia acum îl pot vedea așa. A fost mai degrabă un obstacol, pentru că totul era la început de drum la noi în țară, iar la început este întotdeauna greu (vorbim de cazuri fericite acum).
Suficient cât să mă determine să fiu mai dârz în ceea ce vreau să realizez.
Românul are ureche muzicală caracteristică și are înclinație artistică. Scena noastră de muzică electronică nu e așa de comercială. Filtrează foarte bine informația și e mai curios, iar prin intermediul internetului a filtrat foarte bine. Suntem cunoscuți pentru faptul că petrecem mult timp navigând Internetul.
Păi avem cam cel mai rapid Internet din lume.
Exact. Iar prin latura asta, am cernut bine. Și eu, și prietenii mei, am fost mereu atrași de informații interesante, noi și cu extindere restrânsă.
Creierul funcționează și se dezvoltă prin exercițiu. Cred că avem o scenă puternică și suntem recunoscuți peste tot în afară. Știu foarte mulți artiști, muzicieni care vin în țara noastră și știu că este exigentă scena noastră. Suntem interesați și pasionati de muzică.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
De unde crezi că vine fascinația românilor pentru minimal?
Să știi că discuția legată de subiectul minimalul românesc poate scăpa de sub control. Când aud de minimal românesc îmi vine să mă spânzur de candelabru. Minimal înseamnă restrâns la cât mai puține elemente posibile. Chiar dacă se mai strecoară și piese minimaliste în seturi, asta nu poate dicta direcția caracteristică spre minimal. Muzica pe care o promovăm este mai așezată, dar este plină de multe detalii și texturi fine care sunt greu accesibile urechii neinițiate – și chiar și celor așa-zis inițiate – de multe ori.
Trebuie însă ascultate și pe un sistem de sunet foarte bun. E o muzică foarte detaliată, nu e evidentă, stridentă. Fiind foarte detaliată îți trebuie un sistem de sunet foarte bun. Aici e problema cea mai mare: sunetul. Dacă ar fi cluburi care ar avea sunet foarte bine calibrat și calitativ bun, dacă s-ar îngriji să fie pick up-urile în stare bună și la un nivel competitiv cu digitalul, volum potrivit, omul ar pleca cu o altă percepție de la petrecere. De asta de multe ori nici omul nu percepe și nu înțelege foarte bine creația respectivă. Nu are cum, nu are uneltele care să-i înlesnească înțelegerea.
Ce e de înțeles în muzica electronică?
Trebuie să ai claritate în percepție ca să poți trage o concluzie și nici atunci nu cred că este potrivit. Însă măcar să se poată auzi muzica bine, astfel încât ascultatorul să fie cât mai aproape de cel ce pune muzica respectivă și cel ce a creat-o.
La club nu a fost niciodată menirea de a veni și de a înțelege muzica, ci de a te simți bine, a te distra, a te împrieteni cu lume pe care nu o știi, a forma un grup de oameni și o energie; un unison energetic, să te simți bine. Bineînțeles, să-ți placă muzica și să rămână factorul determinant pentru care ai ajuns în grupul respectiv de oameni care este atras de acel gen muzical.
Muzica selectează și structurează categoriile de oameni. Ea trebuie să evolueze continuu, să se îmbunătățească cu ajutorul DJilor și producătorilor, pentru că cei ce promovează muzica trebuie să aibă flexibilitatea și curajul să abordeze noul pentru a diversifica și ajuta la evoluția ei.
Tu ai simțit vreodată că muzica ta nu a fost înțeleasă?
Am simțit asta la începuturile drumului; la noi încă nu era creată o diversitate și nici căile informaționale dezvoltate ca acum. Oamenii erau axați pe câteva genuri muzicale și se obișnuiau mai greu cu ceva nou. Însă nici volumul de consumatori nu era atât de mare; în consecință, scindarea grupului de oameni care ascultau muzică electronică era aproape imposibilă.
Sunt retras ca persoană și nu stau să socializez foarte mult la club. Și nici nu mă duc dacă nu am treabă, decât foarte rar. Înainte mergeam, acum a intervenit și vârsta și responsabilitățile proiectelor de care vorbim și nu-mi permite timpul.
Am început să ies și să și pun muzică pe la 14 ani. După atâta timp, nu mai am aceeași curiozitate. Încerc să-mi satisfac cumva curiozitatea, să găsesc niște proiecte interesante, dar sunt foarte puține. Sunt oarecum saturat, dar sunt în continuare curios.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Ce te mai motivează astăzi să mergi mai departe?
Pasiunea pentru muzică. M-am întrebat și eu asta recent, mi-am răspuns repede și am sărit la alt gând. Dacă nu era pasiunea pentru muzică, m-aș fi apucat de altceva. Probabil tot într-o zonă artistică. Ador flexibilitatea si diversitatea. Pasiunea pentru ceea ce fac este singurul lucru care mă poate determina. Și cred că asta e valabil la oricine. E o flacără interioară care ține și de structura fiecăruia.
Orice aș vrea să fac, după o săptămână de stat degeaba și așa zisa relaxare, începe să mă deranjeze lucrul ăsta, că nu mai sunt creativ și nu mai fac muzică. Și nu pot sta indiferent, este un sentiment de învinovățire.
Cred că mai am mult până unde aș dori să ajung, să vedem ce va spune timpul.
Fiecare e liber să facă ce vrea, să gândească liber, să opteze pentru ce crede el că e mai bine. Bineînțeles, în limitele bunului simț clasic. Bunul simț a trecut în rândul clasicilor. Dacă vrea să se gândească și pentru ce e în jur, Doamne-ajută; dacă nu, ce poți face? Nu mai poți forța pe nimeni, că te vor da în judecată.
Tu pentru cine faci muzică? Pentru tine sau pentru cei din jurul tău?
Și eu credeam mult timp că fac muzică pentru mine, dar târziu am realizat că o fac de fapt tot pentru oameni. Omul pentru om face. Cine spune că face muzică doar pentru el, nu-și acceptă anumite condiții. Că în momentul în care produc, compun sau pun muzică, nu țin cont de părerea altora, asta e altceva; este intimul creativ propriu și se rezumă doar la produsul artistic, nu și cui i se adresează. Eu sunt curatorul suprem a ccea ce fac, iar mai apoi la ținta finală, cei din jur. Sunt două lucruri distincte. Dar asta ține de personalitatea mea. Muzica pentru oameni o fac. Altfel stăteam în casă și nu mai ieșeam, nu mă interesa ce se întâmplă afară și tineam totul doar pentru mine. Am fost înzestrați cu orgoliu, iar el trebuie satisfăcut.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Dar dacă scoți un album care-ți place foarte mult cum a ieșit, dar s-a vândut slab?
Paradoxul face că se vând totuși, cel puțin momentan. Niciodată nu m-am gândit la asta și nu a fost scopul primar vânzarea; sigur că muzicienii trebuie să trăiască la rândul lor. Nu de asta creez muzică și nu de asta încă mai ies în club. O fac din pasiunea pentru muzică.
Dacă nu te adresezi oamenilor, rezultă că nu vrei să împărtășești cu nimeni muzica și îți asumi. În procesul creativ intervine latura asta, dacă te interesează sau influențează vreun pic părerea altora sau nu; asta ține de egocentrism foarte mult și de încrederea în sine.
Ego-ul e cel mai mare dușman al artistului?
Nu cred, nu. Mie mi-e prieten foarte bun. Trebuie să-ți accepți ego-ul, pentru că predomină; să găsești un balans cu el, altfel nu îți poți impune stilul și personalitatea. Totodată, trebuie și o încredere în sine foarte puternică, dar care cred că face casă bună cu egoul. Altfel o să fii tot timpul influențat din toate direcțiile. Și atunci devine foarte greu să te poți exprima, pentru că încep să apară dubii și temeri.
În procesul tău creativ, ce e compoziție și ce e improvizație?
Dacă vorbim de muzica clasică, atunci mă gândesc la ideea de bază, ce aș vrea să se întâmple, ce aș vrea să exprime, la frazarea compoziției sau care ar fi subiectul, tema. Poate să plece și din neant, depinde.
Sigur, poate pleca și de la improvizație. În muzica electronică pleacă foarte mult de la improvizație; se ramifică și se dezvoltă pe parcurs.
Care-i faza cu acest Romanian sound? Simți cumva un oarecare val de naționalism exacerbat al publicului român?
Dacă ne referim la diaspora… românii de pretutindeni sunt fericiți să vadă compatrioți care reprezintă țara așa cum pot mai bine. Și ei o fac la rândul lor acolo unde trăiesc și sunt bucuroși că se pot promova și lucruri creative, care sunt benefice pentru toți românii. Am avut și încă mai avem pete roșii în obraji în fața vestului doar pentru că s-au mediatizat întâmplări nedorite, care de altfel se petrec peste tot în lume – mult mai crude și violente, și nu au ca protagoniști românii. Nu putem să mai roșim când spunem că suntem români, ci să o rostim cu mândrie.
Se întâmplă foarte multe lucruri creative în țara asta, dar nu sunt promovate cum trebuie, nu au platforme. La noi – [a:rpia:r] – a fost totul organic și natural, a venit de la sine, în sincron cu pasiunea pentru muzică. Ce aport o să aibă această reușită… nu știu. Eu sper să aibă un aport foarte bun, și acum și peste ani. Să reușească să devină un exemplu nu numai de calitate, dar și o dovadă că poți reuși să faci ce-ți dorești în viață fără să ții cont de factorii care ar putea deteriora traiectoria ta. Asta mi-ar plăcea să văd; dacă poate să rămână ceva din tot ce am realizat, pe viitor, ceva ce a fost creat din suflet, cu pasiune, și care a izbutit.
Revenind, ca să elucidăm situația cu Romanian sound. Pentru foarte mulți străini încă e ceva exotic. Acest Romanian sound a venit din modul în care noi am perceput muzica; cum am filtrat-o și tehnica de a mixa. Pentru mine unul, astea pot fi explicațiile acestei denumiri. Sigur că un aport important l-au avut și tinerii producători români care s-au dezvoltat pe parcurs, au acumulat experiență și perpetuează muzica.
Ce părere ai de producătorii mai tineri de la noi?
Avem producători buni. Nu are rost să dau exemple. Sunt creativi și vor deveni mai creativi cu timpul, dacă vor munci și vor fi devotați muzicii și nu atrași de bazaconii. Cred că totuși stagnează un pic prea mult în jurul acestui Romanian sound. Ar trebui să dea frâu liber sincerității mai mult. Un pic mai divers nu ar strica, mai experimental; mai mult curaj.
Crezi că noii producători de astăzi au luat totul de-a gata?
S-a preluat în anumite cazuri o structură, dar asta nu e neapărat rău. Toți am preluat câte ceva, însă e foarte important să îmbunătățim ce preluăm pentru ca muzica să evolueze. Sinceritatea cu care tratăm posibilitățile de (re)prelucrare și (re)șlefuire a muzicii este factor determinant. Ea dă naștere unui spectru de sunete interesant care să redirecționeze atenția.
Published October 21, 2019. Words by Dragoș Rusu.