Despre diversitate culturală și social media cu jurnalistul Marius Comper
Marius Comper este un jurnalist meticulos și creativ, în prezent Senior Editorial Associate la NewsNow în Londra. În trecut a scris la Dilema Veche, Descopera.ro, Republica și multe altele.
Am reușit să facem recent un schimburi de email-uri, iar rezultatul este incredibil.
De la classic contemporary la world music, electronic, British sounds, dar și cu urechile ciulite la ce se întâmplă în țara de baștină, am atins și subiecte precum rețelele de socializare, filme, cărți și tehnologie.
Să începem cu Londra și perspectiva ta asupra peisajului londonez. Cum te simți acolo și cum ai ajuns în capitala UK?
Pentru mine, fără dubiu, Londra este cel mai grozav oraș din lume. Nu cred că există alt oraș care să egaleze capitala britanică în ce privește diversitatea – umană, culturală, culinară etc. – și care să permită oricui, indiferent de origini, să se regăsească alături de alți oameni care îi împărtășesc pasiunile, indiferent care sunt astea. În plus, chiar dacă există alte orașe la fel de bogate cultural (New York-ul, de exemplu), accesul la cultura de calitate este mult mai dificil decât în Londra, unde există variante accesibile pentru orice spectacol de pe West End – ceea ce nu se poate spune și despre Broadway, de exemplu.
Londra e un oraș ofertant pentru tine, din punct de vedere muzical?
Absolut, e un loc genial pentru iubitorii de muzică. Londra e un oraș uriaș; există o comunitate pentru orice tip de muzică, indiferent cât de obscură, fie că ești pasionat de darkpsy sau de muzică experimentală.
Asta înseamnă, totodată, că există mult spațiu experimental. În Londra vei găsi suficienți oameni dispuși să plătească pentru a vedea câțiva artiști japonezi care creează muzică din jucării, cutii metalice de biscuiți și alte obiecte casnice (așa cum am văzut într-o seară la Cafe OTO, un spațiu din estul Londrei unde vei găsi mereu muzică underground interesantă).
Mergi de obicei la festivaluri, concerte de club sau alt gen de evenimente?
Anul ăsta am fost la BST Hyde Park, unde am văzut Florence + The Machine, The National, Khruangbin (îi ador!) și unde am descoperit nume pe care nu le știam, precum Connie Constance sau Let’s Eat Grandma.
Înainte de asta, Noisily a fost ultimul festival la care am fost; e concentrat mai mult pe muzică electronică. Îl recomand oricui poate ajunge în Marea Britanie. Există scene pentru psytrance, minimal, garage etc. și sigur vei găsi ceva să-ți placă.
Altfel, mai ies din când în când cu prietenii la diferite evenimente de muzică electronică (dar nu numai – ultimul concert la care am fost am savurat desert blues-ul celor de la Songhoy Blues). Prefer, de regulă, evenimentele mai mici/underground, unde e atmosfera mai plăcută și unde te poți simți mai în largul tău — uneori literalmente, căci în Fabric am prins o seară atât de aglomerată, încât la fiecare zece secunde mai primeam câte un cot în abdomen.
Unul din concertele preferate pe care le-am trăit în Londra a fost într-o fostă biserică, cu Ballaké Sissoko și Vincent Ségal. A fost o experiență magică.
Știu că ești pasionat de muzică și tehnologie. Au ajuns la tine ceva proiecte interesante care le combină într-un mod inovativ și interesant?
Mi-am făcut câțiva prieteni burneri la Londra, care au creat câteva instalații foarte interesante pentru Burning Man și pentru alte festivaluri la care au participat. Un exemplu care îmi vine în minte acum (și care există și online) este Sound of Infinity, o instalație creată de amica mea KiRa, pe care o puteau încerca participanții la festivalul Noisily. Aceștia intrau într-o cutie cu oglinzi pe care o activau cu vocea, iar luminile și sunetul din cutie erau influențate de vocea participantului. Acesta este vizibil din exterior, dar înăuntru vede doar oglinzi, iar efectul de ecou aplicat sunetului creează o experiență transcendentală.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Ce muzică asculți cel mai des?
În playlistul meu predomină muzica electronică sau alte tipuri de muzică fără versuri, de la Khruangbin, trecând prin muzica clasică și terminând cu sunete aflate undeva la mijloc, precum Nils Frahm, Ólafur Arnalds, Max Richter sau F.S. Blumm.
Totodată, nu mă limitez doar la asta și variez tipul de muzică pe care o ascult, de la bijuteriile subsahariene pe care le descopăr pe FIP Radio, până la melodii din Cambodgia anilor ‘70 sau andes step sud-american.
Asta nu înseamnă că evit complet zona mainstream; îmi place foarte mult Lana del Rey de exemplu; ultimul ei album e excelent.
Ai vreun format muzical de care ești pasionat?
Cu excepția petrecerilor și serilor intime organizate de prietenii mei audiofili, care preferă vinilul, tind să ascult muzică în format digital, pentru că e foarte comod în contextul stilului meu de viață. Dacă aș putea să ascult discuri de vinil în timp ce mă plimb prin Londra, aș face-o, dar până atunci mă mulțumesc cu Spotify, Mixcloud și Soundcloud pe telefon.
Ești la curent cu muzica din România? Ce artiști ți-au atras atenția în ultima perioadă?
Probabil că nu pe cât de mult mi-aș dori, dar am fost impresionat de ce au scos recent Borusiade, Khidja, Cosmin TRG sau Sepp. Am mai auzit și alte piese faine produse de artiști români în ultima perioadă, dar – așa cum știi și tu – probabil vor mai trece câțiva ani buni când vor trece din zona underground înspre release-uri oficiale.
Mă bucură vocile noi de pe scena românească (salut SPP!) și aștept cu interes noul album RatB.
Ai clasici români pe care îi asculți?
Dacă apar prin vreun mix sau prin vreun shuffle în Spotify, da, însă arareori îi caut în mod deliberat. Nu aș zice că sunt o persoană nostalgică.
Ca jurnalist, cum ți se pare scena de jurnalism independent din România?
Cred că nu am avut niciodată atât de multă pasiune în jurnalismul românesc indepedent cum există astăzi și sunt absolut impresionat și încântat de inițiativele recente – de la dezvoltarea DoR dintr-o revistă într-o platformă ce cuprinde și publicații dedicate educației și mediului rural, până la Inclusiv și alte încercări noi.
Am observat această explozie de jurnalism de calitate și în calitatea de jurat pentru Premiile SuperScrieri, deoarece pentru ediția de anul acesta au fost înscrise câteva zeci de materiale în plus față de ediția precedentă, iar numărul articolelor excelente a crescut considerabil.
Se întâmplă lucruri foarte faine în jurnalismul românesc și sper ca oamenii să le susțină, pentru că o societate sănătoasă are nevoie ca aceste voci independente să existe.
Ești pasionat de arta stradală sau preferi muzeele și galeriile? Cum ți se pare cultura europeană pentru consumul de artă?
Îmi plac amândouă, iar în Londra iubitorii de street art sunt răsfățați, pentru că există mulți artiști excepționali ale căror opere le poți descoperi luând orașul la pas (Zabou ar fi un nume care îmi place mult).
Apoi, cele două tipuri de artă nu se exclud neapărat, iar street art-ul apare din ce în ce mai mult și în galeriile tradiționale. Îmi vine în minte expoziția Basquiat ținută în 2017 la Barbican, în care arta stradală era pusă pe același plan cu celelalte opere ale celebrului artist american.
Ce cărți te-au impresionat în ultima perioadă?
Am terminat recent o carte superbă despre Londra, This is London a lui Ben Judah, care a dormit cu cerșetorii români sub poduri, a locuit cu muncitorii în case supraaglomerate, a discutat cu filipinezele care îngrijesc copiii și casele bogaților. A făcut din toate astea un portret plin de empatie despre toți oamenii care nu au în mod normal o voce și care fac Londra ceea ce este azi.
Tot recent mi-a mai plăcut o carte japoneză destul de quirky, Convenience Store Woman de Sayaka Murata, despre viața simplă a unei lucrătoare în cadrul unui konbini japonez. E o lectură ușoară, dar diferită de orice ai mai citit, cu un personaj care (în estimarea mea) se află undeva pe spectrul autist.
O ultimă recomandare, din lecturile recente: Selfie: How We Became So Self-Obsessed and What It’s Doing to Us de Will Storr. Mi-a plăcut mult pentru modul în care pune în context istoric tendința către individualism și narcisism pe care o observăm azi (și pe care, uneori, o atribuim rețelelor sociale care ne facilitează aceste impulsuri). Cred că e o lectură importantă pentru a înțelege lumea contemporană.
La capitolul filme cum stai?
Merg la cinema de cel puțin câteva ori pe lună, iar Londra este minunată pentru cinefili. Există numeroase cinematografe care difuzează filme de calitate (Curzon, ICA), cinema-uri independente (sunt fan Genesis) și cluburi pentru cinefili în care poți vedea pelicule vechi și rare (cum este Close-Up Film Centre, situat în hipsterimea din Shoreditch).
În plus, mai văd și acasă filme pe Netflix, Now TV, MUBI sau FestivalScope. Un alt serviciu fain, ce vine la pachet cu abonamentul la MUBI, este MUBI GO: în fiecare săptămână, ai dreptul să vezi în cinema un film selectat de ei. Filmele selectate sunt, de regulă, grozave.
Din filmele văzute anul ăsta m-au impresionat Capharnaüm, Pájaros de verano, Rocketman, Dolor y gloria, Sauvage, Once Upon a Time In Hollywood și nu numai. Abia aștept să văd Parasite și For Sama.
Efectele pozitive ale rețelelor sociale depășesc cu mult posibilele efecte negative, însă cele din urmă sunt mai interesante pentru publicul larg, pentru că avem acest bias către negativitate.
Să povestim puțin și despre documentare. Ai văzut The Great Hack? Ce recomandări ne poți face?
Nu am văzut The Great Hack, pentru că review-urile sugerau că este lipsit de nuanțe și că supralicitează efectele acțiunilor celor de la Cambridge Analytica. În plus, am citit cam tot ce s-a scris pe subiect și nu cred că aș afla lucruri noi din documentar.
În schimb, m-a impresionat foarte tare American Factory, documentar susținut de compania de producție a soților Obama. Tratează investiția unei companii chineze într-un oraș american trecut de anii de glorie. Totodată îmi place și seria Diagnosis de la New York Times; este ecranizată o rubrică pe care o citesc de ceva timp, în care oameni din întreaga lume încearcă să descifreze afecțiunile misterioase pe care doctorii nu le pot rezolva.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Un alt documentar excelent, care cred că va fi pe placul cititorilor Electronic Beats, este Everybody In The Place – An Incomplete History of Britain 1984 -1992, în care este explicat în mod excelent rolul pe care l-au avut rave-urile acid house în schimbările sociale seismice ce au afectat Marea Britanie la finalul anilor ’80.
În cele din urmă, aștept să-mi fac timp pentru a vedea Hip-Hop Evolution, pentru că am auzit că este excelent.
Ah, și să nu uit să menționez grozava serie Vox Earworm, pe care mă gândesc că o urmărește orice iubitor de muzică.
Ce parere ai de platformele de streaming de muzică?
Sunt abonat la Spotify, unde mi se par excelente playlist-urile și radio-urile pe care le generează. Am descoperit multă muzică faină datorită platformei, așa că sunt un fan. Cu toate acestea, știm amândoi că lipsește de pe Spotify multă muzică electronică, așa că mai ascult și pe Soundcloud/Mixcloud/Bandcamp, în funcție de unde publică diferiți artiști și DJ.
Noi ne-am cunoscut pe rețelele de socializare. Există aspecte pozitive ale social media?
Eu cred că efectele pozitive ale rețelelor sociale depășesc cu mult posibilele efecte negative, însă cele din urmă sunt mai interesante pentru publicul larg, pentru că avem acest bias către negativitate. Ceea ce nu e neapărat rău. Reacțiile publicului la diferite dezvăluiri asigură îmbunătățirea acestor platforme. Chiar dacă multe din criticile aduse giganților social media sunt legitime, cred că existența rețelelor de socializare ne îmbogățește viața.
Cum ți se pare că se manifestă la nivel internațional conceptul de platformă culturală?
Sunt multe platforme culturale faine pe care le-am descoperit de-a lungul anilor în Londra, de la festivalul curatoriat de Nile Rodgers cu muzică din întreaga lume, până la evenimentele excelente găzduite de Rich Mix, un centru cultural din Shoreditch al cărui fan sunt. Îmi mai vine în minte seria Late Night Tales, pe care o ador, precum și showcase-ul Shika Shika de anul acesta, în care au adus la Londra o serie de artiști ce combină muzica tradițională sud-americană cu cea electronică, rezultând ceva excelent.
Ne poți face un playlist cu piese favorite?
Mi-a fost greu să aleg doar câteva piese, așa că am creat un playlist cu vreo 30 de piese pe care le-am tot ascultat anul acesta.
Published September 26, 2019. Words by Andrei Bucureci.