Relația dintre oameni și artă. Interviu cu John Dot S

Există un super trio de artiști vizuali în București format din Maria Bălan, Robert Obert și John Dot S. Cei trei împart atelierul, dar și ziduri, de câțiva ani buni.

Am reușit în trecut să povestesc cu primii doi și cel mai des intră în discuție un deja celebru perete realizat cu ocazia Street Delivery, în colaborare cu WWF-România, în care fiecare din cei trei a abordat câte un animal emblematic: un zimbru, un sturion și un vultur filipinez. Am discutat deja cu Maria despre vultur, cu Robert despre zimbru și a sosit momentul să povestesc cu realizatorul sturionului: John Dot S.

Cu acest interviu reușesc să închei o trilogie de interviuri și să intru puțin în viața unui artist vizual bucureștean pasionat de muzică eclectică, ateliere de artă stradală, vizite de lucru în Anglia și filme documentare.

Am trecut în revistă și proiectele din portofoliul lui: Rampa One, Compounds, Rehabili-Na-tion, Unhidden Bucharest, dacă personajele sale sunt sau nu astronauți și atelierele de artă stradală cu Interesting Times Bureau.

Începem în forță: ce muzică asculți când lucrezi? 

Am ascultat de mic muzică rock (heavy metal, hardcore, punk) până în momentul în care am descoperit teatrul, cu tot ce înseamnă el, apoi am acordat mai multă atenție muzicii clasice, jazz (cu toate zonele lui) și acum am început să testez, de la muzică lăutărească veche până la psy trance.

Revenind la întrebare, când lucrez ascult muzică în funcție de starea pe care o am, de rock, de hip hop (aici am dat de niște raperi ruși foarte faini), de psy, de muzică clasică, jazz, de ceea ce mă face să întru în starea pe care o doresc. În afară atelierului se întâmplă la fel.

Asculți albume, mixuri, piese sau te uiți și la videoclipuri?

Ascult albume, playlist-uri; nu mă uit la clipuri.

Uneori în artă parteneriatele și conexiunile sunt totul. Spune-mi despre trio-ul din care faci parte alături de Obert și Maria Bălan. Cum v-ați cunoscut? 

Ne cunoaștem de mulți, mulți ani. Venim toți trei din aceeași zonă (județ) și am petrecut mult timp împreună în adolescență. În timp drumurile noastre s-au despărțit pentru o perioadă de timp, până când ne-am reîntâlnit în București.

Toți trei căutam un spațiu de atelier, așa că am decis să căutam împreună. La început nu ne-am gândit la acest trio ca la un parteneriat, gândul a fost strict la faptul că ne cunoșteam și ideea unui spațiu comun ar putea să ne motiveze unul pe altul. În timp s-a născut Rampa Gallery și toate proiectele comune.

Ne poți povesti despre Rampa One? Ce a însemnat pentru arta voastră?

Rampa One a fost o expoziție de grup și lansarea proiectului Rampa Gallery. A însemnat destul; cu toate că suntem stiluri diferite, ne-am dat seama că putem funcționa și împreună.

Da, ideea este de a crea o comunitatea și de a genera producții cu artiști din zona artei urbane, lucrări pe care un graffer ori un street artist (un muralist, spre exemplu) le produce în atelierul personal.

Vor mai fi și alte ediții?

Vor fi și alte ediții, clar!

Ai fost la Upfest Bristol, pe tărâmul lui Banksy. Cum a fost experiența? 

Nu am desenat mult în afara țării; Upfest în Bristol a fost prima experiența de genul ăsta și a fost benefică, am văzut cum sunt organizate evenimentele în afara țării și am avut șansa de a cunoaște mulți artiști din toate colțurile lumii.

Ai mai avut și altele?

Am mai avut o colaborare cu doi buni prieteni, artiști, pentru un decor la opera de stat din Berlin, unde am avut posibilitatea de a insera și personaje din proiectul meu personal.

Cum a fost experiența colaborării cu WWF-România la Street Delivery 2019? Cu ce alte ONG-uri ai mai lucrat? Este importantă colaborarea artiștilor cu organizații sociale sau de mediu?

Foarte interesantă, personal am fost scos din zona mea de comfort și a trebuit să gândesc și să compun altceva în afara proiectului meu. Ca trio, având stiluri și tehnici diferite, am reușit să ne îmbinăm perfect. Colaborarea a fost puțin cam pe repede înainte. În două – trei zile trebuia predată schița așa că ne-am pus la masă și apoi la treabă.

Colaborarea cu ONG-uri cred că depinde de artist, dacă simte că treaba lui se poate mula pe activitatea unei organizații sociale sau de mediu.

Mi-ar plăcea să ne povestești ce poți despre documentarul legat de street art în România. Voi trei faceți asta și apăreți acolo.

Proiectul ăsta a venit organic, tot vorbeam toți trei că nu există o arhivare a formelor de artă stradală, toate sunt frânturi și cumva structura asta nu e pe deplin înțeleasă. Așa că am vorbit cu doi prieteni din zona documentarelor care au fost prinși de concept, cu artiști din zona artei urbane și am ajuns să mișcam rotițe.

În demersul nostru s-au alăturat cei de la We Are Basca, o casă de producție cu oameni minunați.

Nu vreau să vorbesc prea multe despre acest proiect, el fiind încă în derulare.

Admir și vreau să înțeleg relația dintre oameni și mediul în care trăiesc, cum relaționează cu formele, culorile, evenimentele (socio-politice) petrecute în spațiul lor.

Ne povestești te rog despre conceptul tău COMPOUNDS?

Proiectul COMPOUNDS este mai mult un exercițiu de auto-educare, prin care încerc să rămân prezent la ce se petrece în jurul meu și la relația dintre oameni și artă, în deosebi artă urbană. Admir și vreau să înțeleg relația dintre oameni și mediul în care trăiesc, cum relaționează cu formele, culorile, evenimentele (socio-politice) petrecute în spațiul lor.

Personajele îmbrăcate în costumul de aluminiu, punctul central al proiectului, sunt și podul de legătură între research-ul personal și comunitate. Ele trec prin diferite stări și momente. Depinde de contextul dat, în cea mai mare parte a timpului, în interiorul lor sunt eu, alteori sunt oameni random.

Filmele românești sunt importante pentru tine, nu? Ai și o serie de lucrări dedicate actorilor români clasici. Pe cine ai portretizat și în ce context?

Absolut, sunt importante de la cele comice pană la cele mai deep. Am avut un proiect acum ceva timp, o serie de portrete ale oamenilor de cultură din România, actori, scriitori, muzicieni etc.

Contextul a fost unul simplu, ideea de a comemora și de a reînvia imaginea lor. Din păcate în perioada aceea am început să lucrez intens la proiectul pe care îl derulez acum și n-am mai simțit procesul acestor portrete, am și renunțat la el.

Ce ne poți detalia despre proiectul Rehabili-Na-tion cu Artă la Rece?

Este experiența care mi-a schimbat percepția din mai multe privințe. Artă la Rece a fost un proiect din cadrul Street Delivery Iași derulat în penintenciarul de maximă siguranța Iași. A fost primul loc scos din contextul evenimentelor de profil unde am desenat.

Sincer în prima zi am obosit un pic psihic, reguli stricte, lacăte, zăvoare, gratii și locul destul de șters, gri. Procesul a fost unul care s-a schimbat pe parcurs, de la schiță la rezultatul final, am mers pe ideea conștientizării greșelilor, a acceptării și implicarea autoritaților în acest sens.

Tu te mai uiți la televizor? Pe ce canale și la ce emisiuni?

Mă uit cum să nu, mi se pare că treaba asta cu „nu mă mai uit la tv de ani buni” este așa de falsă. Dacă ajungi la oameni în casă, sigur au un tv și nu pe post de tablou. Eu mă uit la canalele de știri în anumite momente, dar merg și pe cele de streaming online la filme, documentare, etc.

Ne poți povesti despre proiectul tău, Sens? 

„SENS” este o parte din proiectul COMPOUNDS, Un-hhiden Bucharest (un proiect benefic pentru intervenția artistică în spațiul public) și a fost o șansă să implementez și să simt procesul pe care îl am spre rezultat, mai ales că o mare parte din instalație am finalizat-o într-un loc care a tot sărit dintr-o eră într-altă, un spațiu rămas în suspensie. Este vorba de sala Omnia.

A fost interesant cum percepe comunitatea acest proces de tranziție (din câte am înțeles, sala Omnia va găzdui Centrul Național al Dansului Contemporan), cum o mișcă și în ce sens, ce efect are asupra fiecăruia în parte și a mea personală. Din ce am observat totul se află într-o stare de plutire. Un spațiu care vibrează, se golește și se umple, o plutire care cred că undeva, cândva, va căpăta sens.

Noi am povestit despre tururile de artă stradală bucureșteană în care ai fost implicat. Poți intra te rog și aici în detalii?

Detalii nu am foarte multe pe acest subiect. Colaborez cu oamenii faini de la Interesting Time Bureau, unde am participat la câteva tururi și pe partea de ateliere.

Am în derulare un proiect fain și cu cei de la Alternative Bucharest, dar nu dau spoiler, o să aflați în curând despre ce este vorba. Personal îmi plac aceste colaborări și mă bucură ceea ce fac ei cu aceste tururi, punând pe harta intervențiile artistice și cultură street de la noi.

Ai făcut ateliere în multe contexte, French High School, American School, Interesting Times Bureau, Image Music Festival, Sibiu Internațional Street Art Festival. Ce te atrage în conexiunea asta directă cu oamenii interesați de artă, cu tinerii? 

Este simplu, și atelierele fac parte din acest proces, aici tinerii și adulții ajung direct la sursă, chiar dacă nu vor face asta pe viitor.

Această informație îi poate ajuta în mai multe situații, plus că înțeleg într-un fel procesul și intervenția artei în zona urbană.

Care au fost experiențele tale la evenimentele și școlile de mai sus?

Sunt o persoană destul de sociabilă și îmi plac poveștile oamenilor, deci și eu plec cu ceva din aceste ateliere.

Care sunt amintirile tale cele mai prețioase din Ploiești?

Oho, sunt multe, foarte multe și nu e spațiu suficient. Una foarte importantă pentru mine și în general, este perioada în care am descoperit și m-am implicat în teatru, evenimentele și oamenii din perioada aceea. Pe această o port cu mine mereu.

Published June 03, 2020. Words by Andrei Bucureci.