Cum să nu faci mainstream trap. Interviu cu Brașov și Inana
Termenul de trap provine de pe străzile din Atlanta, S.U.A. „Trap house” se referă la o casă aflată la capătul unor străzi închise, unde diferite găști de cartier produceau, comercializau și consumau droguri. Deși acest stil muzical s-a făcut remarcat prima dată în anii ’90, abia pe la începutul anilor 2000 a crescut în cultura mainstream.
Producătorii de hip-hop au început să fuzioneze muzică crunk, făcută cu legendarul drum machine Roland TR-808, cu diferite sintetizatoare pentru a produce sunetul morbid de trap.
La origine, versurile sunt despre ce se întâmplă într-un trap house, dar unii artiști vorbesc și despre sărăcie, violență și, în general, despre viața dură de stradă. Printre artiștii cei mai cunoscuți se numără Future, Young Jeezy, T.I., Young Thug, Gucci Mane, Waka Flocka Flame sau Chief Keef.
În ultimii ani, fenomenul a început să prindă contur în toată lumea. A apărut trap rusesc, sud-korean, chinezesc, chiar și românesc, precum și diferite subgenuri, de la edm trap la pop trap sau dubstep trap.
În România, nume ca Șatra Benz, Nane, Killa Fonic, Abi sau Lino Golden au invadat youtube-ul cu piese trap care au milioane de vizualizări. De cele mai multe ori se simte că au copiat niște rețete din Statele Unite și versurile despre bani/femei/putere/droguri par traduse din engleză cu google translate. Ceea ce le face destul de plictisitoare și repetitive, fiind evident faptul că nu au același background ca fondatorii genului.
Din fericire, sunt și alți artiști români care au fost influențați de trap, dar care nu fac neapărat trap. Sunt tineri producători și poeți care se inspiră din proximitatea lor culturală și care nu au ca scop principal faima și banii. Sunt mai mult interesați să fie autentici, să se confeseze prin muzică și versuri și să inoveze prin fuzionarea mai multor genuri muzicale cu care au crescut și care le plac.
Am vorbit cu Andreea Irimia aka Brașov, o tânără de 24 de ani care locuiește în Spania de 12 ani și scrie de când era mică și cu Thomas Höfer aka Inana, un tânăr de 20 de ani care cântă de șapte ani prin spațiile alternative din București, în unele din cele mai interesante combinații muzicale locale.
Pe lângă faptul că atât Brașov cât și Inana sunt încă foarte underground, cu conturi obscure de youtube și soundcloud, cei doi mai au în comun și unele teme pe care le abordează în piesele lor: moarte, suferință, angoasă; cumva mai aproape de originea trapului decât ce se aude în general în mainstream. Unii i-ar putea spune emo trap, dar nu vreau să pun label-uri pentru că ei, spre deosebire de mulți alții, abordează mai multe stiluri în muzica lor și nu sunt parte dintr-un simplu val efemer.
În decembrie 2018, Brașov a cântat pentru prima dată în România la invitația celor de la Paradaiz, în club Queens, unde a împărțit scena cu Inana.
Andreea Irimia aka Brașov
Cum te-ai apucat de muzică?
Am scris de mică, mereu scriam, în română la început pentru că nu prea știam spaniolă bine. Dar niciodată nu am avut tupeu de a înregistra ceva. Am făcut-o fără să vreau cu un coleg de-al meu în Barcelona. Scriu din necesitate ca să mă pot exprima mai ales pentru că sunt o persoană care nu vorbește prea mult de sentimentele mele. Sunt o fire introspectivă și atunci consider că persona mea se exprimă destul, e un fel de scăpare.
Ce te-a inspirat? Ai citit poezie sau literatură românească în general?
Viața proprie. Am citit doar Biblia în română, dar mai citesc poezie spaniolă din când în când. Poeziile mele sunt câteodată alarmante, ceea ce mi-a spus și psihanalista mea. Când vorbesc de sinucidere sau automutilare înseamnă că vreau să rup o perioadă pe care o simt în momentul ăla; e metaforic „M-aș înjunghia până aș rămâne fără sânge/Maică-mea se roagă maică-mea săraca plânge”. Pentru mine e foarte plăcut pentru că pot să mă descarc foarte mult, iar prin persona mea Brașov nu am filtre, spun tot ce gândesc.
Am fost foarte influențată de biserică. Când eram mică mergeam duminicile la înmormântări și slujbe. Îmi place ideea de religie, dar nu îmi place biserica. Sunt marcată de perioada aceea și de asta încă jelesc morții și mi-e cumva frică de ei. La ultima înmormântare la care am fost, la o prietenă, a trebuit să mă îmbăt ca să pot să o văd.
Când ai plecat în Spania? Ești parte dintr-un fenomen de emigrare în masă, cum te-ai integrat acolo?
Am plecat la 11 ani. Eu m-am născut în Sinaia, Brașov. Am locuit în Azuga până la șase ani și apoi în Bacău până la 11 ani. Mama deja era în Spania. Împreună cu fratele și bunica, am mers la ea. Părinții mei au divorțat înainte să plec.
Cred că mutarea mea în Spania a venit din necesitate, dar m-am adaptat foarte bine. Am învățat foarte multe lucruri și faptul că am fost între două țări la o vârstă atât de fragedă m-a ajutat mult să fiu persoana care sunt astăzi; m-a și distrus în același timp. M-a făcut mai dură și mai echilibrată cumva, și sunt mândră de asta. Nu prea aveam prieteni români pentru că mereu am vorbit în spaniolă. Sunt foarte puțini români ca mine în Spania, majoritatea au o mentalitate limitată. Relația cu familia mea e ușor ciudată, dar e ok; ne iubim și asta contează. Cu mama e puțin mai greu, căci eu încerc să nu o dezamăgesc. Problema ei e să nu o fac de râs și eu știu că ceea ce fac uneori nu-i face bine. La un anumit nivel înțelege, știe că în fond sunt o persoană bună și nu fac rău nimănui. Cred că asta e cel mai important în viață.
Cum e viața ta acum în Spania? Unde lucrezi? Ce studiezi?
Spania mă cam plictisește acum; aș vrea cât de curând să mă mut din Madrid undeva în nord, unde e similar cu Transilvania. E multă natură, dar e înnorat și simt că acolo mi-aș găși liniștea. În Madrid locuiesc doar pentru că lucrez și am nevoie să am o rutină, dar nu-mi place neapărat. După o perioadă în care am stat singură, acum m-am întors în casa familiei mele, dar nu prea stau p-acasă. Ies foarte des cu câinii și lucrez într-o frizerie foarte frumoasă. Când vin acasă, de multe ori sunt ei plecați, deci nu ne vedem foarte des.
Nu am făcut facultate; școala nu mi-a plăcut prea mult niciodată. Nu am nevoie de o hârtie să-mi spună cât de bună sunt la ceva. Învăț mai mult pe stradă; văzând, observând, simțind.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Există o scenă în Madrid din care faci parte?
Sincer nu prea, sunt cam singură pe zona asta de muzică și într-un fel mă bucur că am puține vizualizări și un public nu tocmai numeros, pentru că cei care mă ascultă simt ceea ce cânt, nu sunt copii de 15 ani. În Spania, mișcarea actuală cu trapul aduce miliarde și miliarde de vizualizări, dar media de vârstă a publicului e de 14 ani, ignoranți maxim. De aceea nu consider că fac trap neapărat. Mi-ar plăcea să cânt și altceva, dar nu am voce. Am început o trupă de vreun an, în zona pop/avril lavigne. E mai mult în glumă, dar ne distrăm și asta îmi place.
Cine îți produce piesele?
Ori colaborez cu diferiți producători, ori iau free beats de pe net, ori uneori le fac eu în Logic Pro. Dar nu tot timpul am chef. Când am început să filmez și să editez la fel a fost. Acum, cinci ani mai târziu, pot să zic că știu și înțeleg Final Cut.
Te-am întrebat mai devreme de școală pentru că am crezut că ai studiat artă pe foto/video.
Nu, am început cu fotografia pe la 14 ani, am fost și la un curs de developare de peliculă, dar nu am stat foarte mult pentru că nu-mi plăcea profesorul. Iar pe la 18 ani am simțit că vreau mai mult și am trecut pe video. Mi-a fost foarte greu să-mi cumpăr o cameră și de fapt mi-a fost greu să-mi cumpăr toate camerele de până acum, pentru că sunt foarte scumpe. E o zicală în spaniolă care spune că arta fără bani trăiește dar artistul moare. M-am străduit mereu să ajung unde vreau și mi-a ieșit. Sunt foarte independentă și nu mă interesează de nimeni. Am spus și într-o piesă: dacă mor acum mor liniștită, am făcut ce-am vrut și am fost și fericită.
Te consideri feministă?
Nu, dar consider că e nevoie de egalitate; nici feminism, nici macism. Trebuie să fim decenți și educați cu toții sau să trecem la satanism, haha. Să citim cu grijă regulile. Consider că e nevoie în general de mai mult respect și de multe ori simt că nu am fost respectată. Am ajuns aproape să mă bat din cauza asta…
Eram în Spania, în tren, și la un moment dat s-a urcat un om mai în vârstă care a început să se ia de cum arăt și să-mi vorbească foarte urât. După ce l-am întrebat care-i problema, el a continuat și m-am enervat foarte tare și am început să lovesc în scaunul de lângă el. Nu puteam să-l lovesc pe el pentru că era foarte mare și probabil m-ar fi bătut, dar s-a calmat. Oricum, consider că în Spania e mai ok față de România, acolo avem legi care protejează. Sunt și multe proteste feminist, dar eu nu sunt activă în sensul ăsta. Singurul protest la care am fost era pentru abolirea sporturilor cu tauri. Sunt foarte apropiată de animale și mi-ar plăcea cândva să mă retrag undeva lângă o pădure, la o fermă cu multe animale care să moară de bătrânețe.
În piesele tale apar uneori versuri despre pastile, care-i relația ta cu drogurile?
Nu am luat decât benozdiazepine pentru că am anxietate și au fost prescrise de doctor. Am mai fumat joint când eram mai mică dar în rest nu am încercat nimic din drogurile ilegale și nici nu am curiozitatea. Aș încerca la bătrânețe DMT dar cam atât, pentru că acum mi-e frică de viziunile pe care le-aș putea avea.
Cum a fost să vii în România pentru concertul din Club Queens organizat de cei de la Paradaiz?
Uau, spectaculos. Nu mă așteptam ca primirea să fie așa de bună, să mă întâlnesc cu atâtea persoane. Am simțit multă iubire. Ultima oară când am venit am fost prin Brăila și alte locuri și vedeam că persoanele erau destul de triste. Dar se cunoaște în București că suntem într-o capitală, se simte mișcarea tinerilor și că știți să apreciați arta.
Concertul a fost o nebunie, toată lumea făcea poze sau pogo, cred că m-au plăcut. Toată mini vacanța asta a fost foarte frumoasă, toată lumea a avut grijă de mine și toți s-au comportat foarte drăguț. M-am simțit că în familie, ca ‘acasă’.
Dacă România ar fi așa mereu ar fi foarte frumos, dar știu că sunt un miliard de probleme. Am să plec de aici cu o experiență foarte bogată. Mă simt împlinită că am venit, pentru că și publicul care a fost m-a surprins foarte plăcut, spre deosebire de Spania unde ți-am zis că am avut concerte cu puști de 15 ani care nu înțeleg mare lucru sau iau versuri despre suicid literalmente.
Brașov va concerta din nou în Romania pe 2 februarie, în club-barul Sims (strada Moxa 20), alături de PARADAIZ TAPE MAȘINA, LILI PUTANA, MERZLICHIN + OPRESQUE.
Thomas Höfer aka Inana
Cum ai început să cânți?
Când aveam 5 ani am făcut un an de pian la casa Voicu, lângă parcul Ioanid, și m-am lăsat pentru că eram cam agitat și profesoara nu prea avea răbdare. Apoi, peste câțiva ani, am mai cunoscut oameni care fac muzică, precum Andrei Dinescu. Eu încă nu cântăm dar stăteam pe lângă ei și-mi plăcea. La un moment dat m-am apucat de chitară clasică la aceeași casă unde am avut și două audiții, dar era complet altă lume pentru că trebuia să cânt piese baroc și foarte complicate, foarte tehnice. După un an am renunțat pentru că nu era deloc filmul meu și la ceva timp am primit prima chitară electrică.
Am început să învăț piese de pe net, dar nu prea îmi plăcea și apoi am început să scriu singur piese cu 4 acorduri, foarte simple, pentru că nu prea știam muzică. Pentru că nu aveam scule, improvizam: băgam direct chitara în calculator și trăgeam vocea și alte instrumente cu microfonul de la căști.
În timp am evoluat, m-am întâlnit din nou cu Andrei Dinescu, iar ulterior i-am cunoscut si pe Horațiu Șerbănescu, Ion Dumitrescu și ceilalți. Pe Ion l-am cunoscut când am fost la el la studio și am tras o piesă acolo. Eram mai pe grunge-alternative cu versuri în engleză și câteva acorduri. Primul concert l-am avut la vechiul Control în 2012; era ziua mea și făceam 13 ani. Era lansarea primului disc Future Nuggets și am cântat două piese de-ale mele, eu cu vocea și chitară și trupa în spate.
Următorul a fost de revelion în 2014, în clubul Eden, unde am cântat două piese în deschidere la Steaua de Mare și Rodion. După ce n-a mai existat Steaua de Mare, au rămas trei membri și au format Impex, unde am intrat și eu mai târziu cu chitara.
În 2015 am cântat la MNAC, pentru prima oară sub numele de PC Harem, cu Andrei Dinescu și Horațiu Șerbănescu. Nu era încă stabilit setup-ul de acum focusat doar pe electronice și pentru că nu știam exact ce să cântăm, am folosit mai multe piese de-ale mele în engleză, niște piese unreleased de la Impex și la sfârșit improvizație.
Tatăl tău e muzician și regizor; ai fost influențat de el în vreun fel?
Nu cred că direct, pentru că nu am învățat chitară de la el. Am stat cu mama mai mult. El era des în turnee și proiecte; am petrecut de fapt mai puțin timp împreună, dar ambii părinți m-au susținut să merg pe acest drum. Probabil că are un rol când ai unul din părinți muzicieni, poate se transmite și genetic, cine știe.
Referitor la film, mi-aș fi dorit să știu să montez mai bine. Acum videclipurile pe care le mai fac singur pe youtube sunt făcute cu iMovie, care e cel mai basic program. De obicei iau arhive de pe net pe care le tai și le montez; în videoclipul de la piesa ‘Sfârșit’ apar și eu pentru că m-am filmat cu webcam-ul.
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Când ai început să cânți sub numele Inana și în ce genuri ai încadra acest proiect?
Inana a luat naștere din pură coincidență exact în ziua în care a avut loc incendiul de la Colectiv. Nu aveam încă midi controller și piesele le făceam în Fruity Loops, dar scriam notă cu notă. Cum se fac azi beat-urile de trap, nu se mai cântă, producătorii contruiesc beat-ul cu mouse-ul și tastatura. În ziua aia am pus o piesă pe net nemixată, nemasterizată, mai mult ca o joacă, sub numele Inana (o zeitate sumeriană). În mod normal se scrie cu doi de ‘n’ dar am ales să las mai simplu.
Am mai avut un proiect similar, Zveena, în care înregistram cu telefonul și cu calculatorul orice prindeam. Pentru că nu aveam scule și nu prea știam să produc, era totul super lo-fi. La început nu-mi doream estetica asta lo-fi, dar am ajuns să mi-o asum. Cred că mai mulți au făcut asta de-a lungul timpului. De exemplu, Rodion are multe piese foarte marfă produse în condiții nasoale. Piesele pe care le-a tras cu trupa sună mai rock si mai curat.
Inana e o sinteză a mai multor genuri pe care le-am explorat de-a lungul anilor. Piesele sunt toate eletronice, unele emo sau ‘jale’, cum îmi place să mai zic. Chiar recent am scris pe soundcloud la descriere mai multe genuri, dintre care unele sunt și cu umor gen Emotronic, Electro-Jale, Hypnagogic Pop (un gen care există și e promovat de artiști ca Dean Blunt), Notalgic Groove, Goth Manele, Ork AI.
În muzica mea se regăsește și elementul balcanic, de manele locale. Apropo de asta, când eram mai mic aveam și eu prejudecăți legate de manele, dar colegii cu care mai cântăm îmi spuneau că e ok de fapt. Stăteam pe o stradă unde locuiau în mare parte romi. Mult timp nu m-am înțeles cu ei, făceau mișto de mine pe stradă, ascultau mereu manele la maxim. Până într-o zi când veneam spre casă și aveam un jack de chitară în mână și un nenea care cânta în fața porții m-a întrebat dacă știu să cânt și apoi mi-a făcut cunoștință cu nepotul lui, care era unul din copiii care se luau de mine. După episodul ăsta, toată strada mă știa; de la mers pe stradă cu frică, acum toți mă salutau și voiau să-mi fie prieteni. Din momentul ăla am dat liber și la manele, n-am mai avut prejudecăți. Evident, și în contextul în care colegii meu explorau deja această zonă. Apoi prin intermediul lor am descoperit și zona bulgărească sau ork (tallava) în care sunt multe piese cu ritm compus de tip 9/8 pe care îl voi folosi în următoarea mea piesă Armageddon.
De altfel, așa am învățat și piesele Impex care folosesc și acest ritm. Mi-a fost greu la început să prind ritmul mai ales că în România nu este foarte des întâlnit, dar după ce am exersat și la tobe un pic, am început să-l prind. De aceea în unele din piesele mele se regăsesc aceste ritmuri mai ciudate, precum și ritmuri 7/8 sau 5/8. Ultimele piese sunt mai trap-ish, 4/4, dar urmeaza să mai scot și piese cu ritmuri compuse și influențe locale.
Apropo de trap, cum a apărut această influență în muzica ta? Mi se pare că există o legătură cu manelele, în sensul de marginalizare și prin versuri, și prin simplitate.
La fel și cu trap-ul, în timp ce mulți prieteni și colegi de-ai mei ascultau, eu nu prea eram așa de interesat. În general în lumea trapului există o separare între cel care cântă și cineva care face beat-ul. În cele mai multe din cazuri, cel care cântă nu știe să facă beat-uri. Cu timpul am deschis urechea și am început să folosesc elemente, structura, tonuri și beat-uri dar I did it my way. Într-adevăr, în trapul faimos sunt cam aceleași teme ca în manele: materialiste, sexiste etc.
Între timp trap găsești în orice limbă, amestecat cu orice gen muzical: Kurt Cobain trap, grunge trap, 80’s trap. Am început să ascult și m-am dus în zona soundcloud trap, emo trap și recent a început să mă inspire mid-west emo, math rock. Mi se pare foarte mișto combinația asta de riffs de chitară grungey, emo puse pe beat-uri de trap, dar ce am ascultat până acum sunt piese destul de simple.
În schimb, influența asta mid-west emo le-ar putea face mult mai complexe dar nu prea există nimic în această combinație. Folosesc și sample pack-uri de trap dar nu numai și îmi place sa mă joc cu tonuri și sunete diferite, multe din piesele mele având la bază un riff de chitară.
Crezi că există o scenă pentru asta, sau te simți singuratic în București?
Mă simt singuratic, dar am o urmă de speranță că lucrurile o să se contureze cumva. Nu neapărat într-o direcție anume, pur și simplu mai mult interes pentru chestii inovatoare și respect pentru artiști. Fără a fi vanitos, suntem foarte puțini de fapt care facem lucruri mai interesante, poți să-i numeri pe degete. Mulți se plâng că nu există cerere și de aia nu fac nimic, dar nu poți să ai cerere când nu există ofertă. Mai sunt artiști/trupe pe care i-am cunoscut precum Las Poftas sau Bastos, care sunt pe altă zonă, dar tot inovatori cumva pe scena underground. Majoritatea trupelor care sunt mai băgate în seama pe la noi, nu-mi plac pentru că îmi sună a ceva corporate rock și fac de mult timp fix aceiași chestie, nu se joacă deloc.
Cu ocazia acestui material, Inana a postat piesa Armageddon pe soundcloud, iar în curând va apărea și videoclipul.
Published January 30, 2019. Words by Gabriel Leașcu.