Goa Gil, muntele sfânt și câinii psihedelici

Între 26 și 29 iulie a avut loc pe vârful unui munte de lângă Târgu Mureș un eveniment de proporții uriașe pentru scena psytrance / goa trance internațională: Goa Gil – unul din fondatorii scenei goa – a pus muzică pentru prima oară în România. Evenimentul a fost organizat de Solar Seeds Transylvania.

Deși inițierea în experiența trance-dance era programată la 24 de ore, Goa Gil (în vârstă de 68 de ani) a mixat aproape 30 de ore non-stop. Și asta nici măcar nu mai e o surpriză, pentru că e cunoscut faptul că seturile lui Gil sunt interminabile; de altfel, în timp ce și-a început setul, un francez îmi spune că într-un an, la Ozora, Goa Gil trebuia să pună 24 de ore și a sfârșit prin a pune cu o zi mai mult, adică aproximativ 48 de ore.

Conform tradiției, evenimentul a fost deschis de către Ariane MacAvoy, soția lui Goa Gil, care timp de două ore a făcut o încălzire ca la carte. De altfel, cei doi au format cu mulți ani în urmă proiectul muzical The Nommos. De la ritmuri africane poliritmice (în care se înghesuiau djembe-uri executate cu măiestrie, precizie și naturalețe), la sunete electronice din viitor, Ariane a pregătit perfect terenul sonic pentru inițierea ce urma să aibă loc odată cu lăsarea întunericului.

Locul ales de organizatori pentru acest eveniment special a fost un platou superb, în sânul naturii, la poalele căruia se află satul Șilea Nirajului, situat undeva la aproximativ 40 de km de orașul Târgu Mureș. Locul este destul de izolat și dificil de accesat, iar dacă nu alegi varianta de transport pe care organizatorii au pus-o la dispoziție și te aventurezi să urci pe munte cu propria mașină, asta poate să-ți dea oarecare bătăi de cap. La urma urmei, dacă tragi linie la final, probabil că merită să-ți distrugi mașina pentru a-l vedea pe Goa Gil.

După un drum de 7 ore din București, ajungem sâmbătă pe la prânz în vârful muntelui. La poartă ne întâmpină călduros Option Zero, cu care nu m-am mai văzut de peste 10 ani. Aflu că, printre altele, are un magazin online de drâmbe de diferite tipuri și mărimi. Îmi iau și eu una, cu un generos discount aplicat, pentru că – glumește Cosmin – în timp ce toată lumea vrea să facă bani la festivaluri, el oferă discount-uri.

Până să urcăm la scena principală aflată pe platoul din vârful muntelui, începem să intrăm în vorbă cu diferiți oameni, de diferite naționalități, cu cea mai mare naturalețe. Inhibițiile sociale pe care ți le dă un oraș mare și stresant precum Bucureștiul se risipesc ca norii după furtună. Deși prognoza meteo arăta furtună, nu a curs niciun strop de ploaie (și nici nori nu au fost pe cer) pe toată durata evenimentului.

Ne împrietenim cu niște hipioți care locuiesc pe o insulă colonizată de francezi, undeva lângă Madagascar. Un tip din Arad cântă la un didgeridoo, pe care și l-a cumpărat cu o lună în urmă. Peste tot în jur plutește un aer de pace, comuniune cu natura, compasiune și prietenie. Toată lumea știe pentru ce a venit aici, iar mai târziu urma să descopăr că acest eveniment e un soi de summit internațional extrem de rar pentru comunitatea psy internațională, o reuniune finală înainte de ediția din acest an a festivalului Ozora din Ungaria.

Toată lumea așteaptă în tihnă sosirea lui Goa Gil. În jurul muzicianului american s-au creat o groază de mituri, legende și povești, așa că toată experiența are un aer mistic. Scopul principal al acestei excursii este, pe lângă inițierea propriu zisă, și să-i luăm un interviu lui Gil, dar nu suntem siguri că asta se va întâmpla decât până în ultimul moment, când în sfârșit avem ocazia (și marea onoare) de a vorbi cu el.

Trebuie menționat faptul că producția evenimentului a fost de nota zece. Totul a fost extrem de bine integrat în peisajul natural, fără briz briz-uri inutile. Scena a beneficiat de un sistem de sunet creat de niște japonezi, care suna atât de bine încât la un moment dat eram siguri că sunetele pe care le auzim izvorăsc de undeva din pământ, din adâncul psihedelicului.

La câțiva metri depărtare de boxe tronează o plasă prinsă de niște piloni de susținere, care noaptea se transformă într-o meduză uriașă, multicoloră, care se ridică atunci când vântul suflă. De altfel, târziu în noapte, în timp ce Goa Gil mixează, sunt multe momente în care pare că el controlează respectiva meduză prin puterea muzicii. Atunci când muzica atinge momente extrem de intense, de paroxism, meduza se umflă, se ridică triumfător deasupra copacilor preț de câteva secunde, iar mai apoi coboară ocrotitor.

Pe timpul zilei, localnicii din sat, considerați niște gardieni ai muntelui, dau ture sus pe munte, călare pe motociclete și mașini de teren off-road. Toată atmosfera pare desprinsă din filme, are un aer de Mad Max.

Dacă încă mai există persoane care au prejudecăți legate de estetica sau valorile psytrance-ului, Goa Gil și muntele sfânt le spulberă cu cea mai mare lejeritate. Intri fără să vrei și fără să-ți dai seama într-o vrajă.

Zsolt, organizatorul acestui eveniment (un om admirabil, care face asta din pură pasiune) îmi spune, mai în glumă, mai în serios, că de la pupitru, Goa Gil știe tot, vede tot, simte tot, aude tot. Nici nu e nevoie să vorbești; vibrațiile emise, care plutesc prin aer, vorbesc de la sine. Tot ceea ce ține de viața materială pare extrem de ridicol și lipsit de sens aici.

Unul din elementele esențiale la un eveniment psytrance (și probabil la orice eveniment în natură) este focul. Este locul de întâlnire al tuturor, este locul în care pierzi sau găsești lucruri, locul în care te încălzești, îți tragi sufletul, meditezi sau te reculegi. Este un element sacru, primordial, fără de care procesiunile și inițierea nu pot avea loc. Focul atrage în jurul său tot felul de persoane, pe care credeai că nu le-ai putea vedea decât în filme.

Întâlnirea cu Goa Gil

Gil s-a născut în 1951 și a crescut în San Rafael, California. A fost martorul nașterii mișcării hippie și a acid rock-ului. În 1969 a plecat din San Francisco, întrucât simțea că scena muzicală de acolo se destrăma. A ajuns în India, unde a descoperit o cu totul altă viață și a întâlnit oameni sfinți care trăiau în păduri, se acopereau cu cenușă și beau „elixirul zeilor”. Curând, Gil însuși a devenit un Sadhu (ascet religios și persoană sfântă în religia Hindu).

În anii ’80, mulți hipioți Goa deveneau din ce în ce mai fascinați de muzica electronică de atunci, precum Kraftwerk. Gil și prietenii săi au început să pună muzică și să cânte live toată noaptea pe plajele insulei Goa. Amestecul de petreceri de dans electronic în aer liber cu mențiuni estice și spirituale orientale a ajuns să definească estetica mișcării psytrance.

Așa cum vom descoperi mai târziu din discuția cu Goa Gil, dansul este pentru el o formă activă de meditație. În decursul anilor ’90, estetica mișcării Goa trance s-a răspândit prin intermediul mai multor europeni și israelieni care au participat la petrecerile din India.

Reușim să vorbim cu Goa Gil aproape jumătate de oră înainte să înceapă muzica. Prezența lui e foarte puternică și mă intimidează. Poartă ochelari de soare, dar prin aceștia se poate observa când își închide ochii, în timp ce se concentrează la ceea ce spune. Are un zâmbet cald și mare cât muntele pe care stăm. Înregistrez convorbirea cu telefonul, dar îmi tremură mâna, așa că Gil îmi ia telefonul și îl ține pe genunchiul lui, pentru a se putea înregistra. În jurul nostru mișună tot felul de câini, de diferite mărimi.

Dance is active meditation. When we dance, we go beyond thought, beyond mind, and beyond our own individuality. To become one… in the ecstasy of union with the cosmic spirit. This is the essence of the trance dance experience.

Ești la prima vizită în România. De cât timp este România pe harta ta?

Știu câte ceva despre România. Avem o colecție destul de voluminoasă de muzică etnică și suntem destul de interesați și de muzica țigănească; am văzut mai multe filme despre cultura Roma care mi-au plăcut, precum Latcho Drom sau Gadjo dilo.

Ai incorporat elemente în muzica ta?  

Eu nu, dar am mai mulți prieteni care au făcut asta; eu le pun piesele. Prieteni precum Dark Whisper. Muzica noastă are influențe puternice și din muzica africană și indiană. Împreună cu Ariane (n.r. soția lui Goa Gil), avem proiectul The Nommos, un concept african. Ariane cântă la djembe de când era adolescentă. Sub proiectul The Nommos, care încă este activ, incorporăm muzică tradițională africană, cu djembe. Pe de altă parte, Ariane are și proiectul solo de ethno-ambient-chill: Nimba.

Care a fost sentimentul cel mai recurent pe care l-ai trăit în ultimul an?

Sentimentul cel mai recurent, pe care îl am tot timpul… Mă gândesc la Domnul Shiva. Asta se întâmplă cam tot timpul. (râde) Sunt un adept al Domnului Shiva, am fost inițiat în această tradiție de la vârsta de 18 ani, undeva în anii ’70, tradiție pe care o practic în continuare în fiecare zi.

Inițierea ta a avut loc când ai fost pentru prima oară în statul Goa din India?

Nu, s-a întâmplat când am fost în Kashmir. Am trăit în multe locuri în India.

Mai călătorești în India?

Sunt adânc implicat în tradițiile hindu. Merg la toate Kumbhamela. Sunt Shri Mahant(a) în tradiția mea, adică un fel de ofițer al organizației noastre de yoghini și sadhu. Sunt implicat în asta de la 18 ani, sunt deja 50 de ani… Asta, muzica și alte câteva lucruri îmi ocupă cam tot timpul. Călătoresc foarte mult. Merg în India în fiecare an pentru câteva luni pentru practicile sadhu. Tocmai am avut Kumbhamela, am fost în India de la finalul lunii decembrie până la mijlocul lunii februarie. Apoi am mers cu toții în Benares; dupa Mahashivaratri am stat o lună în Benares, apoi am avut o procesiune mare în Kashi Vishvanath. Asta e o mare parte din viața mea. Iar muzica exprimă într-o mare măsură puterea și binecuvântarea pe care o primesc trăind această viață.

Muzica ta e întotdeauna îndreptată spre viitor.  

Urmăresc artiști noi care apar cam tot timpul, sau cât de des pot. Mi se întâmplă să descopăr cum creativitatea înflorește ici și colo, în anumite perioade de timp. Încerc să fiu la curent cu tot ce mișcă. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor. Nu e așa de important asta. Totul ține de „cum ar fi dacă”. Totul va evolua așa cum trebuie să evolueze, iar noi vom privi această evoluție și, eventual, putem să ne bucurăm de asta.

Ce e important pentru tine?

Cum spuneam, mă gândesc la Domnul Shiva, asta e cel mai important lucru din viața mea. Eu sunt doar un servitor; totul se întâmplă datorită grației lui Baba Ma și Guru Dev. Trăiesc în această tradiție și orice fac bine – fie că e un eveniment sau orice altceva – e bine datorită binecuvântării pe care am primit-o de la ei; binecuvântarea creatorului.

Spune-mi despre conexiunea dintre muzica psy și psihedelice. Ele coexistă?

Sper! Cred că da, nu știu, să-mi spui tu. Simt că sunt cu totul alte vibrații la un eveniment, atunci când oamenii sunt pe psihedelice, față de cei care sunt beți, de exemplu. Nu-mi place alcoolul, sunt total împotrivă; potrivit religiei și tradiției mele, alcoolul este interzis. Dacă ar fi după mine, nu aș avea alcool la petrecerile mele. Știi… orice fac oamenii pentru a ieși din propriile cutii, atunci când societatea le impune anumite lucruri, e bine ca ei să vadă și altceva. Nu sunt împotriva folosirii psihedelicelor într-un mod corect. Nativ-americanii folosesc peyote și au experiențe cu Dumnezeu. Șamanii din Mexic, din America de Sud, folosesc ayahuasca și au experiențe similare. Saddu stau la foc, îl venerează pe Domnul Shiva și au experiențe similare. Așa că metodele tradiționale deschid mintea și se pare că au rezultate bune, pentru că ulterior oamenii încep să trăiască o viață mai curată. Îți arată calea către adevăr. Dacă le permiți accesul acestor entități (precum spiritul din ayahuasca sau alte entități asociate cu asta) ele te pot ghida către calea adevărului, cea mai veche cale. Și apoi oamenii devin mai fericiți. Odată ce urmezi această cale, ajungi automat să te schimbi. Nu mai furi, nu mai minți, ajungi să nu mai ucizi nimic (devii vegan și vegetarian), pentru că nu mai vrei ca animalele să sufere, pentru că împarți planeta cu ele. Și tot așa… Caut oameni care gândesc și trăiesc mai mult în această direcție. Asta încercăm să propagăm prin ritualurile noastre. Încercăm să aducem oamenii în direcția asta.

Cum a fost experiența întâlnirii cu Albert Hoffman?

A fost minunat. L-am întâlnit de câteva ori. Obișnuiam să pun muzică în Elveția, de ziua Independenței, pe 1 august. Hoffman a venit de vreo două ori la o petrecere la care puneam muzică. Petrecerea era într-o pădure din spatele casei lui; ne-am întâlnit și am vorbit puțin. Asistenta lui personală era prietenă cu organizatorii și într-o dimineață l-a adus și a stat un pic. Dar în anul următor a venit din nou și a stat mai mult, cam două ore. A fost grozav. Vorbea cu oamenii, se bucura de o după-amiază frumoasă.

I-a plăcut muzica?

Așa părea. I-am dat câteva casete în ambele dăți când ne-am întâlnit. Aveam seturi pe casete; asta se întâmpla în perioada 2000-2001. Pun în continuare muzică de pe DATs (digital audio tapes). Apoi, câțiva ani mai târziu, am pus muzică în Basel, la petrecerea lui de aniversare a 100 de ani, după simpozion. Ne-am întâlnit din nou și am vorbit mai mult de data asta. A fost un om grozav.

Ai vreun mesaj pentru fanii tăi din România?

Pentru a nu altera mesajul lui Goa Gil, am păstrat varianta originală, în limba engleză.

„Since the beginning of time, mankind has used music and dance to communicate with the spirit of the universe and the spirit of nature. We are using trance music and the trance dance experience to set up a chain reaction in consciousness. This is what we call redefining the ancient tribal ritual for the 21^st century. Through the trance dance experience, hopefully people become more sensitive and aware of themselves, their surroundings, the crossroads of humanity and the needs of the planet. With that awareness comes understanding and compassion. This… That is the need of the hour, in the true goa spirit. Dance. Dance is active meditation. When we dance, we go beyond thought, beyond mind, and beyond our own individuality. To become one… in the ecstasy of union with the cosmic spirit. This is the essence of the trance dance experience. Om namah shivaya. Harar mahadeva. Jai gurudeva. Jai Ma.”

A doua zi, în timp ce Goa Gil încă pune muzică (după aproximativ 17 ore), ne întâlnim cu Zsolt Talán Pap, creierul acestei operațiuni. Zsolt face și pune psy de ani buni sub pseudonimul Thal.

Stăm întinși pe o pătură, cu o priveliște feerică în jurul nostru, la umbra unor copaci. Pe parcursul discuției noastre, lui Zsolt îi sună stația pentru chestiuni organizatorice. Ba trebuie dus sau adus cineva de jos, de la poalele muntelui, ba e nevoie de motorină pentru generatoare. Zsolt are o privire caldă, înțeleaptă.

Cum ai reușit să-l aduci pe Goa Gil în România? Pot doar să intuiesc că a fost destul de dificil să faci asta.

De 6 ani tot încerc să-l aduc pe Gil în România. Anul ăsta, chiar la început, unul din japonezii care e aici, acum, și care ne-a ajutat foarte mult cu scena și sistemul de sunet, m-a contactat să mă întrebe dacă nu aș vrea să-l aducem. Totul a pornit de acolo, cu discuții, iar apoi a avut loc o întâlnire în Japonia.

De unde te știi cu japonezii?

De la alte festivaluri, și din România. Acest sound system pe care-l avem aici e făcut de ei, e făcut după ideile lor. E un sound unic. Pe lângă japonezi, mai sunt niște ucraineni care ne-au ajutat la acest eveniment; ei ne-au fost recomandați de Gil, practic; de fiul lui de fapt – Dana – care îi știa pe ucraineni din India, pentru că au făcut deco acolo pentru Goa Gil de vreo două ori. Și au zis că dacă vrem, pentru ei ar fi super ok. Și așa i-am contactat pe ucraineni să vină aici. E multă lume care a depus foarte multă energie, pasiune și muncă în acest proiect; și fizic, și mental.

Să știi că se simte asta. Și locația e foarte bine aleasă. Cum ați găsit-o?

Aici e un munte sfânt al secuilor. Cumva, m-a chemat muntele, din Târgu Mureș. Viața m-a adus, încet-încet, tot mai aproape de locul ăsta. M-am mutat mai întâi în orașul de lângă, Miercurea Niraj, apoi m-am mutat în satul din poalele muntelui, Șilea Nirajului. Și m-am uitat o lună de zile de jos, la munte. La un moment dat, a venit la mine cineva pe care eram supărat pentru niște lucruri pe care mi le-a făcut. Mi-a cerut voie să intre în curte la mine, după care m-a luat de mână, m-a pus în mașină și m-a adus aici, sus. Și atunci am simțit de ce mă apropii eu de locul ăsta de fapt. Și am organizat într-o lună de zile a doua ediție a Solar Seeds, în 2016. Anul ăsta va fi a șasea ediție a Solar Seeds, peste o lună.

Tot aici?

Da. Păi unde să-l fac? (râde)

Al cui e acest teren?

Sunt patru sau cinci proprietari. A fost ușor să ne înțelegem. Sunt oameni simpli, care trăiesc la poalele muntelui. Ei sunt un soi de gardieni ai muntelui; dacă simt ceva, vin aici sus și fac scandal.

Ieri îmi povestea Option Zero că aici, sus, unde se ține festivalul, se întâmplă și o adunare anuală a localnicilor care vin aici cu caii. Poți să-mi zici mai multe despre asta?

Da. În octombrie sunt zilele muntelui, se adună cam 2500 de secui, aici, în vârf de munte, la mici și bere (râde). Bine, asta e partea materială, business-ul. Dar vin mulți călăreți a căror știință vine de la huni, de acum mai multe secole în urmă. Și unii din ei reconstituie modul în care călăreau pe vremuri hunii, atunci când au venit încoace, modul în care trăgeau cu arcul și erau invincibili – se lăsau pe o parte jos, atârnau de cal, te loveau cu arcul și câștigau fiecare bătălie. De când s-au oprit aici, ei au protejat muntele, adică Ardealul. „Pe aici nu se trece” era valabil și pe muntele ăsta.

Am discutat cu sătenii. Practic, proprietarii mi-au cerut două lucruri. Nu mi-au cerut bani pentru folosirea terenului de aici. Mi-au cerut în schimb să donez bisericii din sat, iar al doilea lucru a fost să adun cel puțin 50 de oameni și să ne rugăm la biserica de acolo de afară, mâine, când se termină evenimentul. S-au răspândit, ca peste tot, tot felul de zvonuri prin sat, că suntem sectă și așa mai departe. Practic, rugămintea asta vine din sat. Noi suntem maghiari. Și ne-au spus că dacă noi chiar ne considerăm maghiari, atunci trebuie să mergem să ne rugăm la biserica lor. Și mergem, nu avem nicio problemă cu asta.

Sunt foarte mulți străini aici. E un aer de multiculturalism foarte puternic. Pare un soi de summit internațional.

Într-un fel e. Sunt australieni, austrieci, japonezi, americani; e un tip din Denver care mi-a scris înainte de festival cu două săptămâni și mi-a spus că asta e cea mai lungă distanță pe care o face pentru Gil. Sunt vizitatori și din Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Israel, Brazilia.

Cum a fost inițierea ta în psy trance?

Un prieten din Budapesta mi-a adus la un moment dat un CD cu un mix de o oră cu muzică psy trance. După doi ani deja învățasem Logic și începusem să scriu psy. M-a vrăjit, mi-a plăcut. Apoi au început petrecerile, au trecut anii și ne-am dezmeticit de prostii. Am simțit o chemare și am plecat în India. Mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam în Italia.

Ce lucrai?

Lucram în IT, hardware, în toată Lombardia (n.r.: regiune în nordul Italiei). Mă plimbam și reparam prin bănci tot felul de sisteme IT. Eu am studiat informatică la Petru Maior, în Târgu Mureș. Așa că într-o bună zi, mi-am dat demisia de la job și am câștigat la lotto, a doua zi, bani ca să plec în India.

Cum așa?

Da. Am câștigat 1823 de euro. Exact cât mi-au trebuit ca să pot pleca. M-am trezit mahmur după noaptea în care am sărbătorit demisia mea; eram confuz pentru că nu aveam bani să plec. Vorbeam cu nevasta mea să luăm un bilet la lotto. Am luat și am câștigat. Povestea cu India e foarte lungă, e plină de miracole de genul ăsta.

Cât ai stat în India?

Trei luni, dar par a fi trei ani. Acolo am avut primul gig ca DJ, în Goa. Cred că a fost un semn destul de clar legat de ce trebuie să fac. Am și organizat o petrecere micuță acolo, și am pus și muzică, în 2010. Și așa a început cariera mea de DJ. Toată viața am pus muzică la party-uri de apartament, acasă la prieteni, de pe magnetofoane și casetofoane. Goa a fost primul loc în care am pus la public. Erau tot felul de străini acolo. Goa, la fel ca și muntele ăsta, te cheamă. Ai tot felul de experiențe în legătură cu viața ta, pentru că mergând acolo îți pui niște întrebări … De ce mă duc eu acolo, în partea cealaltă a lumii, doar să…? Și primești răspuns la întrebările pe care ți le pui, prin fapte. Se întâmplă fizic, acolo, totul în fața ta. Am scris un jurnal pe care nici astăzi nu am curajul să-l recitesc. Oare cât de blană eram ca să mint chiar așa de bine și așa de mult? Pentru că se întâmplau tot felul de lucruri incredibile, pas cu pas.

În Goa, în junglă, am văzut un bol de piatră pe care era cioplit Give if you can and take only if you really need to. Și așa se face că erau bani în India, în mijlocul junglei, lângă un copac de 1000 de ani (cică), unde chiar și Beatles și-au scris cele mai tari melodii, sub copacul ăla. Acolo am găsit bani, în bolul ăla, și așa mi-a venit ideea: „nu-mi place să dau 10-15 lei pentru ceva ce ori e rece, ori e cald, ori nu e ok; cum fac să fie ok?” Așa că la Solar Seeds, te las pe tine să decizi cât plătești. Eu îți ofer ce pot și tu după ce guști, vezi, decizi cât vrei să dai. Povestea asta scoate din ecuație partea de business, care te deranjează cumva, în adâncul sufletului. Și atunci dai cât poți, faci troc, mai tai doi castraveți; faci și tu ce poți, ceva, orice. Apoi primești ceea ce ai nevoie. Cam așa s-a format Solar Seeds, practic.

Am mai fost întrebat când o să comercializez Solar Seeds. Niciodată. Aș putea să-l vând, să facă bani, să am procentaj. Dar nu despre asta e vorba. Noi vrem să ajungem la un nivel auto-sustenabil.

La modul ideal, genul ăsta de atitudine ar putea fi un exemplu de bună practică și pentru modul în care ar putea să arate societatea în ansamblul ei, în viitor.

Să sperăm. Sau cel puțin, să dispară instituțiile care te taxează de fiecare dată pentru că treci banii prin ei.

Cum e cu muzica psy și psihedelicele?

Fiecare are un anumit nivel de evoluție spirituală. Și nu poți generaliza. Problema e că omul nu are limite, de asta eu personal nu încurajez. Abuzul de orice nu are efect pozitiv. Poate fi și ceaiul lumii; dacă bei 20 de ceaiuri, îți face rău. E greu pentru un om să se deschidă singur, fără ajutor, când e format mecanic pe anumite șabloane, deja din naștere. Să zicem că la 5 ani ai problema că nu poți exterioriza tot ceea ce simți; dar tu simți tot. Dar nu poți să zici, nu poți face nimic. Doar percepi și iei. După vârsta aia începi să realizezi lumea ta fizică și începi să uiți de lumea adevărată, cea din tine, care ar trebui să-ți ghideze viața. Și părinții te trimit să faci ceva ce vor ei sau ce cred ei că e bine, vecinii la fel.

Te pierzi pe parcurs.

Te pierzi, da. Uiți. Se închid toate ușile și rămâi în universul ăsta real fără să-ți dai seama de ce ești aici. Sunt mulți care nu-și dau seama toată viața ce caută aici, pe Pământ. Și apoi o iau de la început, până își dau seama, iar și iar. De fapt, tot ce e în jurul nostru, e creat de noi. Noi cerem și ni se dă. Primești tot ce ai cerut. Coincidențele – care de fapt nu sunt coincidențe – sunt lucruri create de alți oameni. Creezi sau distrugi, prin simpla putere a minții. Îți dai seama ce ai nevoie și ceri; și ți se dă.

Cui îi ceri?

Eu cred că suntem conectați și la copacul ăsta de aici sub care stăm; suntem conectați la orice fir de iarbă. Noi suntem creatorii, și absolut orice e aici rezonează cu noi și răspunde cerințelor noastre. Amplifică semnalul pe care noi îl trimitem. Și cu cât e mai pură și puternică dorința, credința că ai nevoie de acel lucru, răspunsul e cu atât mai pozitiv. Și așa se formează practic instantaneu, fizic, în lumea ta, tot ceea ce ai nevoie. Nu vezi, pentru că tu te întâlnești pe drumul tău cu acel lucru. Dacă tu crezi că poți schimba lumea ta fizică, poți să o schimbi cu adevărat. Ca să putem veni aici sus, a trebuit mult timp să cred și să cer (nu doar eu, ci și Gil și japonezii). Noi pentru acest weekend aveam furtună în prognoza meteo. Și uite ce soare și frumos e aici.

Jonglăm cu lumea asta… De ce există religia? Ca să stopeze omul din a realiza că el controlează tot. Pentru că dacă ai da mână liberă la 8 miliarde de oameni, să știe că pot să creeze și să distrugă doar cu gândul, am exploda cu toții, instantaneu. Omul e limitat, prin religie, până la un anumit nivel. Cine trece peste acest nivel… atunci începe învățătura. Credința oamenilor ajută, dar majoritatea sunt oameni care nu înțeleg mare lucru. „Ăsta e negru? Da. E negru. Și atât”.

Așa cum oamenii se organizează la eveniment în triburi și grupuri, tot așa și câinii lor se împrietenesc și se organizează în cete. Pentru că peste tot roia de câini de toate felurile, am încercat să surprindem pe film (35 mm) – cu un Yashica Electro 35 – câțiva cei mai tari câini psihedelici cu care ne-am întâlnit.

Published August 02, 2019. Words by Dragoș Rusu, photos by Delia Gavrilă.