Cum poți susține Black Lives Matter
Vrei să susții mișcarea Black Lives Matter și nu știi de unde să începi?
Decesele lui George Floyd, Breonna Taylor, Ahmaud Arbery, Tony McDade, David McAtee și nenumărate alte victime ale poliției americane au scos la lumină efectele rasismului instituționalizat în întreaga lume. Eforturile protestatarilor de a combate aceste probleme exercitându-și dreptul de a protesta au fost adesea întâmpinate cu violență. Asta nu e o problemă apărută azi; e rezultatul unei lungii istorii de oprimare a persoanelor de culoare, iar asta trebuie să înceteze.
Electronic Beats este alături de comunitățile de culoare; ne-am angajat să ne educăm pe noi înșine și pe ceilalți despre nedreptățile cu care se confruntă zilele acestea persoanele de culoare. Mai jos, am creat un document de resurse, inclusiv organizații pe care cititorii noștri le pot sprijini și pentru care pot dona, precum și o serie de articole, cărți și ghiduri care ne-au afectat. Îi îndemnăm pe toți să citească, să asculte, să se educe, să participe la proteste publice oficiale și să contribuie în orice fel la a sprijini persoanele de culoare în această perioadă.
Pentru început, iată două ghiduri anti-rasism, aici și aici. Iar pentru cei care folosesc des social media, acest ghid poate fi o resursă utilă înainte de a posta.
Cauze pe care poți să le susții
Official George Floyd Memorial Fund
Movement for Black Lives a fost creat ca un spațiu pentru organizațiile de culoare, pentru a dezbate și a discuta despre condițiile politice actuale, pentru a dezvolta evaluări comune despre intervențiile politice necesare.
Campaign Zero militează pentru schimbarea legislativă a politicilor de poliție la nivel de stat. Unele dintre obiectivele lor sunt să limiteze utilizarea forței și urmărirea individuală a ofițerilor care au comis infracțiuni.
Cere justiție pentru Breonna Taylor via Change.org, MoveOn și Petition Site.
Protestează fără violență
Participă la proteste pașnice, fără violență. Cel mai recent a avut loc duminica trecută, 7 iunie, în București. „Condamnăm supremația albă în toate formele sale: rasismul sistemic, crimele și violența poliției, patriarhatul, colorismul, capitalismul, clasismul, ura împotriva femeilor, persoanelor transgen și a lucratoarelor sexuale!”
În Statele Unite, eliberarea pe cauțiune este o componentă esențială a rasismului instituțional și a inegalității extreme din sistemul penal. Dacă ai cum și poți, te rugăm să donezi pentru a arăta solidaritate, în vremuri în care oamenii sunt închiși pentru că protestează pașnic împotriva rasismului și a brutalității polițienești, în memoria lui George Floyd și a tuturor persoanelor neînarmate ucise de poliție. Mai multe detalii aici.
Multe orașe din SUA cheltuiesc mai mult pe poliție decât pe alte departamente, cum ar fi departamentele de sănătate, servicii pentru persoane fără adăpost, conservarea și dezvoltarea locuințelor și dezvoltarea comunităților de tineret. Petiția #DefundThePolice solicită realizarea de investiții în comunitate și asigurarea de resurse nu doar pentru supraviețuirea persoanelor de culoare, ci și pentru prosperitatea acestora.
Citește autori de culoare
How to Make this Moment the Turning Point for Real Change, Barack Obama
Between the World and Me, Ta-Nehisi Coats
Why I’m No Longer Talking to White People About Race, Reni Eddo-Lodge
The American Nightmare, Ibram X. Kendi (The Atlantic)
Redescoperă rădăcinile muzicii techno prin acest documentar
‘Give It Up For DJ Blackface!’, Code Switch Podcast (NPR)
‘Make techno black again’: a social experiment subverts whitewashing in clubs (The Guardian)
How Underground Resistance Became the Public Enemy of Techno
A Brief History of Voguing, Smithsonian
Paris Is Burning, 1990
Cumpără muzica artiștilor de culoare
Poți găsi aici o listă cu peste 1800 de artiști și producători de culoare, creată de mai mulți activiști anonimi pentru a susține Bandcamp Day (pe 19 iunie, Bandcamp donează toate încasările obținute din vânzări către NAACP – o organizație care luptă împotriva rasismului).
European Network Against Racism este o rețea pan-europeană anti-rasism care pledează pentru egalitatea rasială și facilitează cooperarea între actorii anti-rasism ai societății civile din Europa.
Published June 09, 2020. Words by TEB Team.