Interviu cu Andrew Red Hand – din Iași în Detroit
Dacă Underground Resistance ar fi fost din Moldova, cu siguranță Andrew Red Hand ar fi fost unul din membrii marcanți ai proiectului.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu acest nume, Andrew Red Hand este un DJ și producător de muzică electronică din Iași, care face muzică de la începutul anilor 2000.
Produce techno, house și electro fără inhibiții, iar în ultimii patru ani a lansat o serie de EP-uri notabile la case de discuri precum Twilight 76 Records, Matrix, M>O>S Recordings, Detroit Underground, 10 Pills Mate, Lobster Theremin, Chiwax și altele.
Artistul ieșean s-a impus printr-un sound distinct, aproape unic în România, dar dacă nu te-am convins încă, poți căuta mixurile lui lansate la diferite platforme online, între care Inverted Audio, Lobster Theremin, TechnoBass.net, precum și mixurile de la postul de radio Underground Resistance.
Nu mă consider un entertainer, deci nu garantez nimănui că se va distra la evenimentele mele, atâta timp cât nu va veni destul de deschis la minte.
Cum ai început să faci muzică electronică?
Am început undeva pe la jumătatea anilor 2000, cu un PC de 450 Mhz, 64 Mb RAM, 8 Gb hard și o placă audio Sound Blaster Live. Era un mega chin și nervi, fiindcă nu puteam să lucrez decât la o singură chestie. Dacă porneam pe lângă drums și vreun synth, cârâia de nu mai înțelegeai nimic. Iar ca să ascult tot, combinat, trebuia să dau render la tot și dura de fiecare dată de 10 ori câte minute avea piesa. Deci la 6 minute așteptam fix o oră. Eram practic un autodidact care ura tutorialele, mânat de o chestie spusă de una din legende, anume că nu contează cu ce lucrezi, ci contează rezultatul. Cumva, încercam să fac din rahat bici, cum se zice la noi. Până la urmă am făcut două piese electro – techno bass pe care le-am pus pe myspace (Space Encounters și Detroit Sunset). Am rămas uluit de feedbackul primit: de la Mick Wills la multe nume mari din Detroit ca Shake, Claude Young, UR, etc, toți aveau cuvinte de apreciere. I-am trimis piesele și lui Dave Clarke și, spre uimirea mea, le-a pus în White Noise Radio, spunând de una că e „too good to be demo”. Atunci am zis să le trimit unui label.
Primul la care m-am gândit a fost Twilight 76 al lui DJ Godfather – label legendar din Detroit, definitoriu al genului electro-ghetto tech. Spre imensa mea surpriză, acesta mi-a zis să facem un EP cu ele. Am mai terminat ulterior încă o piesă cam în aceleași condiții (pe un AMD la 1600 Mhz), și am scos EP-ul Iasi to Detroit în 2009. Primul EP mi-a apărut direct în capitala techno-ului – Detroit – unde visam să scot, dar nu chiar așa de repede. Si așa a fost făcută conexiunea Iași – Detroit. Un neica nimeni din Iași între granzii din Detroit 🙂
Au urmat apoi și alte EP-uri la labeluri din Europa: M>O>S, Lobster Theremin, Chiwax, dar și la alte case de discuri legendare din Detroit: Matrix Records a lui Sean Deason, Detroit Underground, Databass, Detroit Techno Militia, Cratesavers a celor de la Scan 7 și altele, precum și remixuri pentru câteva legende din Detroit ca Scan 7, Santonio Echols, Thomas Barnett, Sean Deason, Niko Marks, Six Foe, T. Linder. E o extraordinară onoare pentru mine să lucrez cu acești titani care au definit ce înseamnă techno-ul. Fiecare colaborare cu ei mă face să mă autodepășesc; știu că la capătul celălalt este cineva care chiar le știe cam pe toate.
Deși ai un CV impresionant în materie de release-uri și gig-uri internaționale, în România pui muzică destul de rar. Cum așa?
Nu ai ce face în România cu ce genuri abordez eu. În general, lumea urmărește trendurile. E prea multă hipstereală și prea puțină calitate. N-am avut de gând să fiu un DJ al românilor, să mă limitez la ce se pune la noi, să fiu a nu știu câta clonă a lui Ricardo sau a altuia la modă, să mă compromit aiurea pentru a avea giguri la noi. Ca DJ văd lucrurile tot ca pe ceva artistic, liber. Nu mă consider un entertainer, deci nu garantez nimănui că se va distra la evenimentele mele, atâta timp cât nu va veni destul de deschis la minte.
La nivel de istorie a muzicii electronice suntem pe dinafară și trebuie să fii naiv să te plafonezi la ce se vrea la noi daca chiar dorești să evoluezi mai mult decât pe plan local. Dacă nu ai ce învăța din România, încerci la alții, și în final, dacă perseverezi, tot aceia mai avansați te vor ajuta să crești, în timp ce România va rămâne tot la stadiul de embrion. Și când se va trezi din „somnul cel de moarte” e posibil ca tu să fii deja departe. Am ajutat cât am putut, am făcut o grămadă de evenimente până acum vreo 10 ani, am văzut că nu are rost, asta e. Dacă n-ai cu cine, te duci unde ești înțeles, apreciat și unde ai posibilitatea să te dezvolți. Mulți rămân uimiți când le spun că sunt român, că n-au auzit de DJi sau producători români de electro, acid sau techno mai greu…ci doar de mnml, tech-house și alte cele. Trist.
Cum vezi tu scena locală de muzică electronică?
În ciuda numărului tot mai mare de evenimente, cluburi și oameni care vin la party, tot super slab stăm. Pe ‘ici pe ‘colo se mai face ceva cu artiști ok, dar prea rar. Ar trebui dați la o parte vânătorii de profit și cei care aduc aceleași nume, și încurajați cei care vor să ofere alternative trendurilor. E o mare nevoie de diversitate, fiindcă evoluția scenei se face prin varietate și calitate. De asemeni trebuie o organizare profi, fără diletanți de tipul las’ că merge și așa. Amatorismul ăsta dublat de un soi de nesimțire a unora ne face mult rău.
E îngrijorător consumul crescând de droguri. Da, știu, sună „comunist”, ca și afară…Dar haideți să nu copiem ce nu e bun! Se zice că au jucat un rol în dezvoltarea scenei muzicale de club (oare?), dar au contribuit și la distrugerea multor vieți și ar fi bine să le reducem și nu să încurajăm consumul, daca ținem la sănătatea tinerelor generații. De când cu mnmlul ăsta, a explodat consumul de chimicale. Vezi pe unii parcă sunt zombi și te întrebi ce îi unește: muzica sau drogurile? Mai știe ceva a doua zi din ce a pus DJ-ul? Iar unele siteuri, inclusiv cele de muzică, încurajează mascat consumul prin știri cum că s-a descoperit că nu știu ce drog are, chipurile, o parte „bună” pentru sănătate, echivalentul a „băgați liniștiți, că în drum spre paranoia îți repari ficatul.”
La nivelul Iașiului, nu mai este vreo scenă anume, nici măcar vreun club de muzică electronică. Vremurile bune au apus. Prin ’97 a fost VIP, care conform unui interviu al lui Dobrică de la Șuie Paparude, era la vremea aia cam unul dintre cele trei cluburi din țară care promovau muzica electronică și unde am început să învăț să mixez și eu. Apoi, printre altele, cel mai cel a fost Club 39, prin 2000-2001. Era singurul club de la noi cu două camere care funcționau concomitent; în camera mică s-a pus până la un punct hard techno și schranz, iar în cea mare house. Un club superb, făcut de un ieșean care stătea în Germania și care a adus totul de acolo. Apoi s-a deschis club XS și am început să fac seri de techno, după la club Imperium etc., ani la rând, până când m-am săturat și mi-am dat seama că mai bine mă apuc de făcut muzică.
Ce crezi că au în comun orașele Detroit și Iași?
Căldura oamenilor, partea spirituală și faptul că am reușit și noi și ei să facem ceva marcant pentru țară, în ciuda vremurilor mai mult sau mai țin prielnice. CUG-ul și ce-a mai rămas din zona industrială din Iași aduce bine cu ce au și ei în Detroit. Îmi aduc aminte că a lucrat și tata acolo și mă mai duceam și eu când eram copil; strungurile alea enorme scoteau niște sunete metalice interesante.
Cum se vede Iașiul acum?
Arată din ce în ce mai bine, e curățel, merge înainte, dar ca mai toată România, cam încet. Din păcate este extrem de poluat de puhoiul tot crescând de mașini! Dar Palatul Culturii arată din ce în ce mai bine în ciuda vârstei.
Ce părere ai despre valul de Romanian sound din scena locală de muzică electronică?
Ăștia-s un fel de ciuma roșie a muzicii de club. Pe scurt, circ: clovni, clone și zombi. Succesul acestui trend, atât la noi cât și-n lume, se bazează tocmai pe banalitatea și superficialitatea lui. A nu se confunda cu minimalul anilor ’90-’00 sau cu noțiunea de techno în sine; e doar un derapaj al istoriei. Shit happens!
România nu are o cultură muzicală solidă, nu a trecut prin cele mai rafinate și inteligente forme de muzică electronică, pentru că nu s-a vrut. Iar când nu ai destule cunoștințe și nu știi ce înseamnă calitatea, te impresionează orice, pentru că nu ai filtre prin care să judeci ceea ce auzi. Nu ai un soi de antivirus la mediocritate. Și se profită de naivitatea asta, de la promoteri și patroni de club care, în mare sunt după bani și nu vor să deschidă mintea publicului, să ofere o alternativă la mizerii. Nu se riscă mai nimeni, iar DJii sunt vinovați pentru că pun pe primul loc faptul în sine de a pune muzică sau banii și nu calitatea muzicii și identitatea lor. „Cântă” ce se cere și ajută astfel la stagnarea evoluției, a calității și a diversității scenei.
Practic, România a cunoscut cel mai bine progressive house-ul și următorul hibrid eșuat numit mnml. Cei mai vestiți DJi de la noi sunt la bază DJi „de meserie”, un soi de entertaineri cu orice preț, fără identitate. Sau dacă au una, este temporară, dictată de trendul pe care-l susțin. Pun tot ce e pe val din muzica de club, un soi de comercial – ceea ce este mai facil, mai superficial, mai prost. Până mai ieri erau în discotecile pre 2000, când a venit progressive house-ul și după mnmlul au sărit pe ele. Când o să moară și mnmlul, vor căuta alt trend. Își fac „meseria” cu un oportunism similar politicienilor fără coloană, care sar din partid în partid, în funcție de interese și profită de notorietate adunată în timp. În contrapartidă cu acești DJi „meseriași” sunt cei care chiar ajută la dezvoltarea scenei și nu se compromit pentru notorietate sau bani; abordează genuri mai underground, oferind astfel varietate. Cum bine spunea Matthew Collin: „Inovația a venit întotdeauna din margini și nu din mainstream. Cei privilegiați nu vor renunța la avantaje ca să schimbe situația. Totul depinde de cei care cred în muzică să preia inițiativa, să vorbească deschis și să se organizeze independent.”
Există artiști români cu care ți-ar plăcea să colaborezi?
Nu am colaborat cu nimeni până acum pentru că atunci când vine vorba de creat muzică îmi place să-mi duc ideea, experimentul, până la capăt. Ar trebui să fie cineva care să-mi înțeleagă „filmul” și cumva să mă șocheze prin creativitate. Vorbeam pe această temă cu un titan din Detroit – Stingray. E în plan, într-o bună zi ne vom uni forțele. 🙂
Ce release-uri/proiecte/gig-uri pregătești pentru viitorul apropiat?
Ca releasuri tocmai ce am scos la finele anului trecut un EP electro-techno-acid la Lobster Theremin din Londra, numit Revolution ’89, featuring Ceaușescu pe o piesă. De asemenea, o piesă Larnaca To Nicosia ce va apărea pe o compilație a crew-ului XRC. Mai am câteva remixuri: unul electro pentru legendele acid Hardfloor, la piesa The Business Of Basslines la casa lor de discuri, un remix electro-funk pt Niko Marks din Detroit, la Human Expansion și unul techno pentru londonezii Dark Circles, la RYK. Sunt în lucu la EP-ul al treilea pentru casa de discuri olandeză foarte dragă mie – MOS – iar în paralel fac un nou EP electro, ceva mai agresiv decât de obicei.
Gig-uri voi avea în Berlin la festivalul Kraken, precum și în Londra și în Polonia. Mai este în plan Oslo și posibil Amsterdam. Și de obicei Tresor mă cheamă de două ori pe an, deci sper că și anul ăsta măcar o dată să ajung ca să-mi încarc bateriile.
Cu ce îți umpli timpul în afară de muzică? Ce hobby-uri/pasiuni ai?
Mersul pe bicicletă, prin păduri, gradina botanică și pe alte coclauri…conexiunea cu natura și fugitul de betoane. Am o colecție de cactuși și plante suculente și mi-aș dori niște palmieri și câțiva bonsai în viitor. Și marea! Dacă nu seca Marea Sarmatică, Iașiul era un oraș perfect haha. Mă mai interesează mâncatul sănătos.
Care au fost printre cele mai bune giguri avute până acum?
Aș putea zice că toate cele 5 giguri de la legendarul Tresor, Berlin, au fost printre cele mai „bune”, în speță prima dată când am fost și cel cu Detroit Techno Militia și Vince Watson în camera de jos, din 2017. De ce? Pentru că nu speram vreodată să ajung la cel mai emblematic club de techno și să pun în ambele camere. Practic prima dată când am pus muzică în afara țării a fost direct la Tresor și n-am să uit niciodată cum m-am cam „panicat” când mi-au prezentat clubul. Lumea care vine acolo e super deschisă la minte, sunt cei mai profesioniști oameni în domeniu, se aud camerele alea extraordinar: sus e un sound super cald și plin, iar jos betonul ăla e șocant cum sună, Void! De-abia acolo hard techno se aude cum trebuie, ți se ridică părul efectiv! Mi-a placut mult și la Griessmuehle, Berlin, unde am avut ocazia să ajung de două ori și în Nicosia, pentru că s-a legat de o săptămână la mare în Larnaca. Și în România a fost drăguț la Kran (la Cocor), The Island, pe o insulă superbă a Dunării și la Gazette (shout-out lui Ninu de la Hipodrome!)
E suprasaturată piața, iar ca să găsești un diamant trebuie să cauți mult în gunoi.
Ce îți place cel mai mult la muzica electronică de azi? Dar cel mai puțin?
Îmi place că încă mai găsesc ceva nou bun de pus, dar nu îmi place că gasesc cam rar. Sunt foarte exigent cu muzica, poate chiar exagerat, și nu mă interesează să fiu la zi, cât să mențin un standard cât mai ridicat. După ce ai trecut cam prin toată muzica electronică de calitate, dacă ceva nu se ridică la același nivel > delete folder! E suprasaturată piața, iar ca să găsești un diamant trebuie să cauți mult în gunoi. Unele genuri evoluează, altele stagnează, dar apar și artiști noi super talentați, ceea ce e bine.
Ce nu-mi mai place este și faptul că la siteurile astea mari de muzică se ajunge prin agenții de PR, management etc. Și uite așa apar unii propulsați peste noapte care au bani, dar nu prea au talent, în timp ce o prea mare parte din muzica bună stă în întuneric. So don’t believe the hype!
Nu înțeleg cum de așa multă lume are o mare lipsă de cultură muzicală și un interes așa de scăzut fața de altceva decât ce e pe val, când au practic toată muzica la un click distanță. Îmi aduc aminte cât mă bucuram prin 95, când prindeam niște muzică bună de la emisiunea Berlin House la Viva TV sau MCM Techno. Nu aveai de unde, n-aveai net, nimic. Trăgeam de pe tv mono pe video mono și după pe o combină pe casetă. Așa am dat de multă muzică bună din Detroit, Chicago, Germania. Era o sete de cunoaștere a noastră care parcă s-a transformat peste ani într-o lipsă de interes. Păcat!
By loading the video, you agree to YouTube's privacy policy.
Learn more
Ce anume te motivează să continui să faci muzică electronică?
Multe chestii. Să fac muzică e ceva intim, de multe ori îmi exprim sentimentele prin ea, mă încarc sau mă descarc. E o cale de a-mi manifesta bucuria, tristețea, elibera nervii…Și îmi place ideea de a experimenta: încep ceva, știu în ce gen și atât. Nu știu unde am să ajung. Încep să mă scufund în necunoscut și în final ies la suprafață cu ceva care de multe ori mă surprinde și pe mine. Am făcut muzică vreo 2-3 ani chiar și într-o stare de depresie cruntă, când mi-am pierdut mama în 2014. Am lucrat la două EP-uri pentru labelul M>O>S, dedicate ei și de exemplu în Mourning My Mother am încercat, în lacrimi, să recreez ziua în care mi-am condus mama pe ultimul drum: am introdus ploaia, clopotele de biserică, cor de îngeri și un oftat, fix starea mea din clipele alea. Dacă nu făceam muzică în perioada aia să mă calmez, azi nu mai eram aici. Fără formule, fără repetări, fără limite, fără „oare ce-o să zică lumea”. Așadar, atâta timp cât voi avea nevoie de un panaceu, mă voi întoarce la muzică.
Published March 19, 2019. Words by TEB Team.