Alira Mun a lansat “Vis Lucid”, un nou video single cinematic cu ecouri personale
Vocalista și producătoarea Alira Mun a lansat un nou single cu ecouri personale, intitulat „Vis Lucid”.
Alira Mun, una dintre cele mai interesante propuneri din scena electro contemporană din România, a lansat un nou single cu ecouri personale. Piesa „Vis Lucid” dispune de un videoclip învăluit într-o atmosferă cinematică realizat de Maria Blaga.
Videoclipul piesei „Vis Lucid” este disponibil pentru vizionare mai jos și poate fi ascultat pe toate platformele de streaming.
Cum spune Alira Mun, piesa Vis Lucid „a pornit de la un vis recurent din copilărie. Era un vis în care cădeam la nesfârșit, de pe o stâncă, în gol, și nu atingeam niciodată solul.”
Din punct de vedere al structurii compoziționale, Vis Lucid e un melanj sonor captivant de electronic dance music și electro-industrial ce reușește să creeze o atmosferă care transpune audiența în stări și situații din cele mai variate. Astfel că, pe cât de încărcată emoțional se insinuează linia melodică, pe atât de mult te îndeamnă la mișcare și dans secțiunea ritmică.
Mai mult, ca un contrast perfect construit, tonurile ușor grave din vocea Alirei Mun ne așează într-un peisaj cu totul nou, straniu, dar cumva familiar, în ecoul căruia versurile capătă rezonanțe abisale. Artista reușește, astfel, să transmită prin creațiile ei o energie unică pentru scena muzicală din România, șlefuindu-și în acest fel un stil propriu, inconfundabil, la care lucrează de mai bine de cinci ani.
This element will show content from various video platforms.
If you load this Content, you accept cookies from external Media.
Published February 08, 2023.
Hai cu noi.