Vezi scurte videos care te vor introduce în atmosfera Telekom Electronic Beats Stage de la Electric Castle
Amplifică-ți emoțiile și nerăbdarea cu aceste momente de la scena The Pitch, din ediția de anul trecut
Ne vedem la Electric Castle – scena The Pitch se transformă în Telekom Electronic Beats Stage – unde abia așteptăm să îi ascultăm pe Arapu, Cap, Cezar, Charlie, Ciubuc, Dan Andrei, Dubtil, G76, Gescu, KD Chriss, LIZZ, Mihigh, Paul K, Petre Inspirescu, Priku, Raresh, Rqz, Sepp, Suciu, Tulbure și Vincentiulian. Acest lineup ar trebui să trezească emoții în cei mai sensibili dansatori și ascultători de muzică electronică underground.
Redescoperă mai jos minute din seturile unora dintre ei de la ediția 2017 Electric Castle, cunoaște-i un pic mai bine și pregătește-te pentru o poveste electrică care începe pe 18 Iulie.
Arapu @ EC de Andrrea Ispas
Povestea lui Arapu începe în Slatina via București și se petrece tot mai des în cluburi europene. Arapu este un DJ / producător inspirat de îmbinarea constantă a sunetelor într-un mod cu totul particular si original. Producțiile lui pot fi ascultate în release-uri Midi Records, Pressure Traxx, BodyParts, Movida Records, Gua Limited sau CrazyJack Records. În 2015 a fondat labelul Liniar unde a lansat propriile producții sau un EP cu aliasul Super Moon, o formulă în care lucrează cu Priku, și un release de la Vincentiulian. Wasted Ego EP, release-ul lui Arapu din Octombrie la Understand este deja sold out.
Charlie @ Electric Castle [The Pitch]
Charlie este din Galați, unde a debutat în 2007. Poate l-ai ascultat alături de Barac, Raresh, Cezar, Thomas Melchior, Praslea, Herodot sau Livio & Roby. Linii de bass puternice și sentimente calde descriu seturile lui Charlie.
Locked & Loaded [G76 & Zefzeed] Closing @ Electric Castle 2017
G76 este din Brăila, iar în 2015 a lansat Desert Bucharest (vol. 1) și platforma online unde poți descărca gratuit volumele self-relesed. Tot în 2015 a lansat G-Klasse la Midi Records și apare pe Apotek 001 împreună cu Matei Tulbure. În 2017 colaborează cu Laurine Frost pentru Tablon Ten Inches People 02 și lansează EP-ul My Other Car Is A Centaur la Nervmusic, un cunoscut label din Moscova, care operează din Berlin.
Lizz & Cosmjn @ Electric Castle 2017
Lizz apare pe al 6-lea și cel mai nou release acmé, alături de Alex Font și Vincentiulian. În 2014 el a lansat Sunet Introspect [Music is Art] cu un artwork captivant de Juli Jah, în 2016 și 2017, a scos trei release-uri colorate la Eastenderz, un record label londonez fondat de East End Dubs în 2014, iar în 2017 From Inside, cu aliasul Petre Vali, un dublu EP la Moment Records, labelul lui Barac.
Mihigh @ Electric Castle 2017 [The Pitch Stage] / video de Bianca Iulia
Mihigh este un DJ și producător, rezident al clubului Midi din Cluj și fondatorul Midi Records România. Face parte din familia Sunrise și l-ai ascultat la Mioritmic sau Sunwaves, împărțind pupitrul cu tINI, Ricardo Villalobos, Zip, Marco Carola și mulți alții. MRR, labelul lui, este un demers personal de selecție a muzicii prietenilor întreprins cu suflet și fără compromisuri
Producțiile lui Mihigh se pot asculta ca release-uri Eliptic, Bodyparts Records, MRR și Trapped Ldn, unde a lansat cel mai recent EP al lui, Dark Fader, în Aprilie 2018.
Petre Inspirescu @ Electric Castle 2017
Radu Dumitru Bodiu aka Pedro, Petre Inspirescu sau πEnsemble, co-fondator [a:rpia:r], nu are nevoie de introducere. Release-urile lui la Amphia, Mule Musiq, Pluie/Noir, Lick my Deck, Cadenza sau labelul propriu, Yojik ConCon, creează stări emoționale inspirate de procese naturale și narațiuni vernaculare.
Explorează în viitoare articole alte momente simpatice cu artiștii din lineupul Telekom Electronic Beats Stage la Electric Castle și descoperă universul lor creativ. Dansează cu ei între 18 și 22 Iulie într-un peisaj de poveste, în parcul castelului Banffy din Bonțida, cu oameni care simt sunetele la fel de intens ca tine.Ți-ai luat bilet?
Citește și: Iată artiștii pe care îi vei asculta pe scena Telekom Electronic Beats de la Electric Castle