Am surprins multipla personalitate muzicală a lui Barac într-un playlist de 5 trackuri
Barac a devenit rapid una dintre figurile exponențiale, reprezentând evoluția din ultimii ani a soundului house & techno cu specific românesc
Încet dar sigur: în același mod în care loop-urile cu inflexiuni subtile se derulează pe dance floorurile din România, exact așa a evoluat și sound-ul house & techno de pe scena locală. Contextul minimalist, impus de influențele cu gust de Perlon, importate cu succes acum mai bine de 10 ani de [a:rpia:r], a început o tranziție către linii melodice mult mai complexe, lăsând loc pentru inovație și exprimare artistică, fiecare producător dorind să-și lase o amprentă cât mai profundă asupra crowdurilor îngrămădite în fața pupitrului. Iar dintre toți, Barac este una dintre cele mai proeminente figuri ale acestei noi generații de producători.
Născut în Miercurea Ciuc, Barac și-a petrecut câțiva ani în Bacău unde a legat o prietenie strânsă cu Raresh. Tot în Bacău l-a cunoscut pe Dubtil, cu care avea să formeze NoiDoi, proiectul de la care a pornit aventura sa în undergroundul electronic. 2012 este anul în care se decide să abordeze lucrurile ca proiect solo.
Voyetra EP apare în 2013, conținând 2 trackuri emblematice pentru scena minimal, iar la numai un an Metereze, label deținut de Raresh, lansează Variety Of Different Feelings, un dublu LP reprezentativ pentru versatilitatea creativă a lui Barac, cu 7 piese, deja consumate pe dance floor, devenind accesibile publicului. Căutând instrumentele unei manifestări artistice fără nicio limită impusă, Barac pune bazele propriului label, Moment Records, în 2015. În aceeași linie se încadrează și Shamandrum, noul său proiect în forma unui label vinyl only, ce-și propune să dezvăluie viziunea șamanică a artistului despre muzică.
Deși cu un portofoliu restrâns pentru capacitatea lui creatoare, cel mai probabil multe piese proprii rămânând pentru totdeauna la statusul unreleased, putem surprinde un pic din personalitatea muzicală a lui Barac, extrem de complexă, alunecând de la groove-uri deep house cu o ușoară tentă elegiacă la tripuri minimal house ghidate de ritmul impus de bassline. Pentru aceasta am ales mai jos 5 trackuri pe care le considerăm reprezentative pentru a înțelege filmul Barac
https://youtu.be/lu6Zq6lXf9c
Credit foto: Romanian Club Culture
Citește mai mult: Ascultă ce bine suna acum 9 ani proiectul „NoiDoi”, dintre Barac și Dubtil